Înainte de a aproba finanțarea drumului Botoșani - Târgu-Frumos, parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților au refuzat alocarea sumelor de bani necesare reluării lucrărilor la Teatrul Mihai Eminescu.
Liberalii Costel Șoptică și Cristian Achiței au depus un amendament privind alocarea a 23 de milioane de lei pentru ”Consolidarea și restaurarea Teatrului Mihai Eminescu din municipiul Botoșani”.
Din această sumă, 8 milioane de lei se dorea să fie utilizată pentru consolidare, iar 15 milioane de lei pentru restul de lucrări din contractul inițial.
PNL-iștii au cerut includerea obiectivului pe lista celor care se vor realiza anul viitor prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
”Amendamentul nostru a fost respins. Noi am depus, de la PNL, două amendamente, pentru că s-a luat o decizie în partid ca la nivel național din fiecare județ să venim cu două amendamente maxim pe obiective majore, că altfel se depunea zeci de mii de amendamente”,
Cristian Achiței, deputat PNL.
În aceste condiții, cum primarul Cătălin Flutur s-a plâns în repetate rânduri că din cauza creșterii masive a salariilor, nu îi mai rămân bani pentru investiții, șansele pentru reînceperea intervențiilor la teatru în 2018 sunt practic nule.
Iar aceasta în condițiile în care trebuiau finalizate, din fonduri europene, încă din 2015.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
O mamă și fiul ei de patru ani au dispărut de acasă: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Festivitate de premiere organizată pentru cei mai buni elevi contabili din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Talismanul Botoșanilor după golul din prelungiri: Sunt și fan Real Madrid, deci nu renunț
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024