Ştiri
In memoriam - La plecarea unui profesor: Sub aparențele lui severe avea o inimă mare - FOTO

A educat generații de elevi din Botoșani, dar a plecat către stele într-o discreție dureroasă.

Profesorul Romeo Lehăduș a fost condus pe ultimul drum pe 4 iulie 2021. Astăzi, 8 iulie, ar fi împlinit 68 de ani.

 

Foștii colegi de la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani au transmis, pe pagina electronică a unității școlare, cuvinte de o tristețe covârșitoare, dar și emoționante totodată:

 

”8 iulie 2021… Domnul profesor Romeo Lehăduș ar fi împlinit 68 de ani…

Fire boemă, jovial, spontan, subtil și întotdeauna ascuțit în replici, ne-a bucurat și ne-a înseninat prin prezența sa, ani la rând, în cancelaria Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani.

Elevii l-au perceput ca fiind foarte sever și intolerant la început, pentru ca apoi să-l descopere blând, înțelegător și iertător.

Sub platoșa de severitate aspră pe care o afișa se ascundeau, desigur, o sensibilitate și o generozitate greu de intuit.

Personalitatea sa puternică a dat viață și culoare existenței noastre, ne-a bucurat, ne-a înveselit, ne-a creat întotdeauna o stare pozitivă.

Sobru și relaxat în același timp, sever și blând, profund, dar cu un simț al umorului greu de egalat, domnul profesor Romeo Lehăduș ne-a fost coleg, prieten, partener de dialog sau lider.

Astăzi, distinsul profesor Romeo Lehăduș ar fi împlinit 68 de ani.

Dumnezeu să-l facă părtaș bunătăților celor veșnice, așezându-l printre cei drepți!”

 

Și foștii elevi au scris în memoria regretatului profesor:

 

”Cuprinsă de tristețea veștii că domnul diriginte nu mai este printre noi, zâmbesc totuși, pentru că mi-a fost dat să mă bucur de prezența lui aproape zi de zi, timp de 4 ani, timp în care a contribuit la formarea mea și a colegilor mei cu severitatea lui caracteristică, cu un umor deosebit și foarte multă pasiune. Domnule diriginte, dacă la absolvire spuneați: „12 E, cu siguranță nu am să vă uit!”, astăzi, cu nostalgie, regret și respect etern, vă promitem, la rândul nostru: „Domnule diriginte, cu siguranță, nu o să vă uităm!”, mărturisește Alexandra Agafiței.

 

”Sub aparențele lui severe avea o inimă mare. A avut un impact deosebit în viața mea. M-a făcut să îmi iau mai în serios școala și să mă gândesc ce vreau sa fac pe viitor. Dacă nu era el, probabil nu eram acum programator, chiar dacă dumnealui preda chimia. Când m-am transferat de la științe ale naturii la mate-info, a înțeles și mi-a zis în glumă: „Ștefan, m-ai trădat, dar oricum, până și câinele meu știe mai multă chimie ca tine”. Avea dreptate…”, a mărturisit Monica-Elena Ștefan.

 

”Domnul Lehăduș era diferit de profesorul clasic. Reușea în același timp o apropiere autentică de elevi, dar și o distanță și un respect necesare rolului de profesor. Nu a insistat sau nu a forțat pe nimeni să învețe chimie; într-un mod mai mult sau mai puțin tacit, am agreat împreună că nu toți sunt pentru chimie și chimia nu e pentru toți. Însă a fost acolo pentru cei care erau pasionați, care își doreau să învețe, sau care știau că vor avea nevoie de chimie în viitoarea carieră.

Reușea întotdeauna să creeze o atmosferă plăcută prin stilul amuzant de a preda, fără să rateze oportunitățile de a folosi ironia sau comicul de situație. Tocmai de aceea orele de chimie nu erau niciodată un stres, ci din contră, ore la care și cel ce înțelegea chimie și cel ce nu înțelegea participau cu drag și puteau spune că au avut „un timp de calitate” (raportat la ce putea însemna un timp de calitate în liceu: cunoștințe sau amuzament).

Cum spuneam și la început, l-am perceput pe domnul profesor ca fiind diferit, poate un pic anti-sistem, însă stăpân pe tot ce înseamnă calitatea de profesor, de la cunoștințele specifice materiei la relația cu elevii. Iar pe lângă acea siguranță descrisă anterior, se simțea o degajare, care pe unii i-au făcut să îl ia pe domnul Lehăduș drept model de succes.

Mi-a părut rău să aud această veste tristă despre el. Condoleanțe tuturor celor ce i-au fost foarte apropiați!”, a scris Liviu Macsim.

 

loading...
loading...
DOLIU: S-a stins din viață un medic din Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
El este tânărul militar din Botoșani găsit împușcat în birou: Ai jurat să aperi țara, dar statul ăsta infect te-a omorât - FOTOGALERIE
Andrei avea doar 22 de ani și a fost găsit împușcat într-o unitate militară din Focșani.
4 milioane de euro! Se pregătește modernizarea unei școli din Botoșani – FOTOGALERIE
Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în cadrul ședinței ordinare.
Mii de pelerini așteptați la Iași: Mitropolia Moldovei a decis CÂND vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Moarte învăluită în mister: Militar de 22 de ani din Botoșani găsit împușcat în cap
Anchetatorii merg pe mai multe ipoteze.
Din această lună: Bani mai mulți pentru unii angajați, aceste tichete au fost MAJORATE
Vești bune pentru o mulțime de angajați.
Șefa de la Județ, atac (in)direct în plen: Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura
În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean de vineri, 30 septembrie, Doina Federovici, a adresat un mesaj în plen.
Pasageri leșinați într-un avion blocat pe pistă: Am făcut saună la propriu - FOTOGALERIE
Oamenii ar fi fost ținuți închiși în avion, fără aer condiționat, la temperaturi ridicate.
Oferta toamnei la Uncle Vic: 30% reducere la principalele produse din meniu, în zilele lucrătoare, de la amiază până seara
(P) În prima zi de octombrie a fost lansată o ofertă specială la restaurantul Uncle Vic.
APEL al Bisericii pentru un tânăr care a stat o lună în comă! Locul unde doarme în prezent
Parohia Pacea a lansat apelul pe pagina de Facebook și a apelat la bunătatea semenilor pentru ajutorarea unui tânăr.
VEȘTI de ultimă oră de la București: Apare o nouă pensie în România
Există o nouă pensie specială, iar sute de români o pot încasa, dacă se încadrează în aceste categorii.
Armament și tehnică de luptă prezentate șefilor județului – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost expuse pistoale de mai multe tipuri dar și arme mai mari.
Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din veniturile salariale: Rămâne de stabilit
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a reînceput programul voucherelor de vacanță dar cu unele modificări.
Vreme neobișnuită în octombrie! Anunțul meteorologilor despre când vine frigul
Meteorologii au anunțat primele prognoze pentru luna octombrie 2022. România se va confrunta cu temperaturi neobişnuite pentru această perioadă din an.
Exerciții anunțate de Raed Arafat în cazul unui atac nuclear: Dacă ți se spune să stai acasă, să stai acasă cu geamurile închise
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sfătuit populația să nu intre în panică, să rămână în case cu ferestrele închise şi să asculte recomandările venite pe căi oficiale.
Șeful educației botoșănene a mai deschis un Centru de Excelență – FOTOGALERIE
Deschiderea oficială a avut loc în moment de dublă sărbătoare, respectiv pe data de 1 octombrie 2022.
„Obstacole” de pe străzile din municipiu reclamate la Primărie
În ședința ordinară de Consiliu Local a fost ridicat acest subiect.
Subprefectul Paula Berențan susține UNIFORMA obligatorie la școală: Vine elevul care poartă Prada...
Reprezentantul Instituției Prefectului în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este subprefectul Paula Berențan.
Proiect cu Moldova pentru a convinge tinerii să aleagă școlile profesionale – GALERIE FOTO
În data de 28 septembrie 2022, în calitate de parter al rețelei extinse, Liceul ”Alexandru cel Bun” Botoșani a primit vizita membrilor rețelei de colaborare din Republica Moldova în cadrul proiectului ”Cooperare transfrontalieră privind sprijinirea și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor”.
Un năuc beat a fost oprit de polițiști, înainte să producă o nenorocire
Botoșăneanul a fost oprit în trafic în această dimineață.
Polițiștii le-au pus copiilor ochelari de simulare a drogurilor – FOTO
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventive cu peste 100 de elevi ai Liceului ”Regina Maria” Dorohoi, vineri, 30 septembrie 2022.
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.3 o C
Dorohoi
17.8 o C
Bucecea
16.7 o C
Darabani
15.1 o C
Saveni
16.9 o C
Ştefăneşti
24.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.