Ştiri
Grozavu transferă aproape jumătate de echipă de la Botoșani la Petrolul

Venirea lui Leo Grozavu – antrenor care a avut cele mai bune rezultate ale carierei în Liga I, la FC Botoşani, pe banca Petrolului aduce o „deschidere” importantă pentru transferul unor jucători pe care acesta i-a avut sub comandă la echipa moldoveană. 

În plus, în baza bunelor relaţii dintre cele două cluburi, sunt posibile împrumuturile unor jucători, capitolul „Under 21” fiind principalul vizat.

 

Interesant, înainte de a-l numi „principal „ pe Grozavu, Petrolul l-a contactat şi pe Costel Enache, cel care a refuzat însă oferta clubului ploieştean, preferând să rămână pe banca echipei FC Botoşani.

 

Până la urmă, conducerea galben-albaştrilor s-a oprit la Leo Grozavu, care va veni alături de secundul său – Ovidiu Chiribici, la Petrolul, staff-ul urmând să fie completat până la data reunirii, care va fi 20 iunie. Într-o primă fază, se vor testa mai mulţi jucători, urmând ca lotul să fie „completat din mers”, iar până la cantonamentul centralizat să fie „stabilizat”, deja, vorbindu-se de „liste de achiziţii”.

 

Printre cei care sunt vizaţi pentru a deveni „lupi galbeni” se află şi destui jucători trecuţi prin tricoul… Botoşaniului! Iată doar câteva exemple:

 

Florin Plămadă – 26 de ani – este „cap de listă” în campania de achiziţii a Petrolului, jucătorul de 26 de ani care evoluează ca fundaş central jucând destul de puţin în ultimul sezon – în care a prins doar 15 prezenţe în efectivul botoşănenilor, sub 1000 de minute „oficiale”. Trecut pe la Otopeni, Suceava – în eşalonul secund, precum şi CSMS Iaşi şi FC Botoşani, jucătorul a avut, deja, o primă rundă de discuţii cu Petrolul.

 

Răzvan Tincu – 30 de ani – este „liber de contract”, în CV-ul mijlocaşului central apărând echipe de Liga I precum CSMS Iaşi, Concordia Chiajna şi, desigur, FC Botoşani – „numitorul comun” al tuturor celor menţionaţi! Tincu are, deja, peste 150 de meciuri jucate în Liga I, iar în cazul în care transferul său se va concretiza, cu siguranţă ar putea reprezenta o „piesă grea” în angrenajul unei echipe de eşalon secund.

 

Şi tânărul Marian Târşă, un mijlocaş ofensiv „Under 21” – este născut în 1998 – se află pe lista “posibililor” la Petrolul. Internaţional de juniori crescut la Iaşi, acesta a semnat cu FC Botoşani, unde a evoluat foarte puţin, fiind apoi împrumutat la Academica Clinceni, în eşalonul secund. De altfel, chiar şi fostul antrenor, Romulus Ciobanu, a “înaintat discuţii” în iarnă pentru a-l aduce, de atunci, la Petrolul, dar actele dintre Botoşani şi Clinceni erau deja parafate, conform Ziarul Prahova.

 

Un alt ex-botoşănean – atacantul Robert Elek (29 de ani) – ultima dată la Juventus Bucureşti (jucător care a mai îmbrăcat tricoul Petrolului, în eşalonul secund) se află, de asemenea, în atenţia conducerii petroliste, care zilele următoare va parafa primele transferuri în vederea abordării eşalonului secund.

download from google play download from apple store

 

loading...
Leo Grozavu a preluat o echipă celebră din România


 

Comercianții de la Botoșani pun în pericol sănătatea cetățenilor?!  - Nu au fost nereguli
Sănătatea cetățenilor nu este pusă în pericol de alimentele ce se vând în comerțul botoșănean.
Sute de poliţişti, jandarmi şi elevi botoşăneni, învăţaţi să acorde primul ajutor – GALERIE FOTO
Sute de botoşăneni au participat astăzi la o acţiune inedită.
PROIECT la Botoșani: Elevii care NU mănâncă produsele oferite la școală să le dea la săraci
Asociația Happy în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) s-au gândit la un proiect prin care să combată risipa alimentară.
Îţi cauţi maşină? Finanţele ieşene scot la vânzare mai multe autoturisme – LISTA
Mai sunt câteva zile până când Finanțele ieșene, prin Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Iași, organizează o licitație pentru vânzarea mai multor bunuri ce aparțin societății debitoare Abenor Interim SRL, administrată de către Ioan Eduard Boghiu.
Extrem de bolnav, cel mai periculos interlop botoșănean părăsit și de iubită
Ion Clămparu a deschis, recent, un proces împotriva reprezentanţilor Penitenciarului Aiud, susţinând că aceştia i-ar fi încălcat mai multe drepturi.
Căruță cu surprize: Botoşănean prins de polițiști în timp ce transporta ceva marfă – FOTO & VIDEO
Un bărbat în vârstă de 39 de ani care se deplasa cu o căruţă a atras atentia unui echipaj de Poliţie.
BOLILE de care botoșănenii suferă pe capete: ANUNȚUL unui medic botoșănean
Astăzi, 16 octombrie 2018, la Direcția de Sănătate Publică a avut loc o conferință cu prilejul Zilei mondiale a alimentației.
Director de la Iași audiat în procesul Uvertura Mall
Procesul prin care mai mulți șefi din Primărie sunt judecați la sesizarea DNA a trecut de o nouă etapă.
Mame din Botoşani, obligate să dea înapoi indemnizaţia de creștere a copilului
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială anunţă că 23 de mame din Botoşani vor trebui să returneze indemnizațiile de creștere a copilului.
Ca pe vremea lui Ceauşescu: Apare o nouă taxă pentru cetăţeni
O nouă taxă se introduce în ţara noastră. Guvernul a decis să o aplice de anul viitor, mai exact, începând cu data de 31 martie. 
O fetiţă se zbate între viaţă şi moarte în urma unui accident provocat de un şofer botoşănean
Un grav accident rutier, soldat cu rănirea mai multor persoane, a avut loc pe raza judeţului vecin.
ŢEAPĂ în trafic la Botoşani: CUM încercau să păcălească şoferii doi indivizi
Escrocherie pusă la cale la Botoşani de doi bărbaţi din judeţul Buzău.
Proiect în sprijinul copiilor cu autism de la Botoșani finalizat cu succes
Asociația Pro Civitas Botoșani anunță finalizarea proiectului Astăzi este despre Albastru.
Autoturism tras pe dreapta la Vlădeni: Şoferul a dat-o în bâlbâieli la vederea poliţiştilor
Un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din Botoşani, a fost tras pe dreapta de un echipaj al Biroului Rutier.
Tânăr cu un comportament CIUDAT „cules” de poliţişti de pe stradă
Un botoşănean, în vârstă de 23 de ani, a intrat în atenţia poliţiştilor după ce acesta manifesta un comportament agitat.
ANUNŢUL făcut de meteorologi: CÂND vin ninsorile
Meteorologii vin cu vești nu foarte bune pentru români. Se pare că iarna se va instala mai devreme decât se estima inițial.    
RĂSTURNARE de situaţie în cazul liceanului spânzurat: Părinţii tânărului fac acuzaţii GRAVE
Sâmbătă, 6 octombrie, un adolescent de 17 ani din satul Draxini, comuna Băluşeni, judeţul Botoşani, a fost găsit spânzurat. Motivul pentru care Eduard Anechitei ar fi recurs la acest gest extrem a fost dorul pentru părinţii lui, care munceau în Germania.
Vremea se schimbă RADICAL la Botoşani : Prognoza meteo pe două săptămâni
Temperaturile vor ajunge la 23-24 de grade în următoarea săptămână, urmând ca după aceea să fie chiar și cu 10 grade mai scăzute, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 16-28 octombrie.
ANUNȚ concurs angajare Primăria Copălău
Primăria comunei Copălău organizează în data de 7 noiembrie 2018, orele 10:00, la sediul instituţiei, concurs:
Legea pensiilor, NOI reguli: În CE condiții se pot retrage cetăţenii mai devreme din activitate
Legea pensiilor, recent aprobată de Guvern, vine cu noi reguli pentru cei care vor să se retragă mai repede din activitate.
Domnilor asa-zisi finantatori [ ca oricum sezonul trecut nu ati bagat nici macar un leu in echipa] mai bine dati-l pe Oaida si opriti-l peTarsa. Sa-mi spuna cineva daca Oaida, din postura de inchizator, a facut vreodata o interceptie sau a recuperat vreo minge.Alearga ca un bezmetic pe teren, insa fara folos. Dar daca are pile....
14 iunie 2018, 11:22
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți de acord cu eliminarea jardinierelor de pe Pietonalul Unirii?
Da
Parțial
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Sunt oameni aici care mai bine mor de foame decât să ceară ajutor social. Este un soi de mândrie a omului de aici, din nord. Dar este şi obişnuinţa. Este o zonă cu ierni grele, cu vânturi puternice, cu inundaţii. Aici, dacă nu ...
zenda.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6677 lei
USD
Dolarul SUA
4.0341 lei
CHF
Francul elveţian
4.0786 lei
GBP
Lira sterlină
5.3242 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5984 lei
XAU
Gramul de aur
159.3098 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2369 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4484 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8739 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1090 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1808 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6256 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.7 o C
Dorohoi
13.7 o C
Bucecea
11.7 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
15 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.