Ştiri
Groapa de gunoi în care s-au băgat 10 milioane de euro în pericol să rămână fără autorizație, s-au dat deja amenzi uriașe – GALERIE FOTO

S-au stabilit măsuri drastice, însă comisarii de Mediu au aplicat și trei sancțiuni, cuantumul acestora fiind uriaș.

În urma controalelor realizate pe amplasamentul Centrului Integrat de Management al Deșeurilor CMID- Depozit Deșeuri Stăuceni s-a constatat nerespectarea prevederilor autorizației integrate de mediu.

 

 

Nereguli peste nereguli

 

Astfel, potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, s-a constatat exploatarea neconformă a stației de epurare ape uzate de tip mecano-biologică cu treapta de epurare avansată (nanofiltrare), precum și pomparea concentratului pe corpul depozitului, fapt ce a dus la acumularea în timp, la baza celulei 1 de depozitare a unei cantități considerabile de levigat și concentrat (peste 10.000 mc), care pune în pericol stabilitatea depozitului; datorită neasigurării tratării acestor deșeuri lichide acumulate la baza celulei, nivelul acestora a ajuns la 5 cm sub nivelul membranei de etanșeizare a celulei, existând pericolul deversării în șanțul perimetral și în emisar;

 

De asemenea, modificarea instalației autorizate prin amenajarea și punerea în funcțiune a stației de epurare cu osmoza inversă, instalarea puțurilor de colectare a gazului de depozit și punerea pe poziție a substațiilor de colectare, fără notificare și fără obținerea actelor de reglementare și revizuirea autorizației integrate de mediu;

 

A fost constatată și nerespectarea condițiilor, frecvenței și valorilor impuse pentru asigurarea monitorizării indicatorilor calității apei freatice, apelor pluviale și apelor uzate epurate descărcate în canalul de desecare CES și emisar pârâul Burla.

 

 

Notificare către APM pentru suspendarea autorizației de mediu

 

Având în vedere cele precizate, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului s-a transmis către APM Botoșani notificare prealabilă în vederea suspendării autorizației integrate de mediu, așa cum este prevăzut în „cap.15- Obligații ale titularului/operatorului, pct.15.3- Titularul/operatorul este obligat să respecte condițiile din autorizația integrata de mediu în desfățurarea activității din instalație”.

 

 

Amenzi de 140.000 de lei

 

Pentru remedierea neconformităților constatate au fost stabilite 5 (cinci) măsuri  cu termen și 3 (trei) măsuri cu termen permanent.

 

S-au aplicat 3 (trei) sancțiuni contravenționale în cuantum de 140.000 lei.

 

loading...
loading...
Liberalii de la Județ NU au votat scumpirea gunoiului
Cum e să fii nesimțit: FOTO un botoșănean a umplut un loc de parcare cu gunoi menajer

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
El este tânărul militar din Botoșani găsit împușcat în birou: Ai jurat să aperi țara, dar statul ăsta infect te-a omorât - FOTOGALERIE
Andrei avea doar 22 de ani și a fost găsit împușcat într-o unitate militară din Focșani.
4 milioane de euro! Se pregătește modernizarea unei școli din Botoșani – FOTOGALERIE
Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, în cadrul ședinței ordinare.
Mii de pelerini așteptați la Iași: Mitropolia Moldovei a decis CÂND vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva va sta timp de o săptămână în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
Moarte învăluită în mister: Militar de 22 de ani din Botoșani găsit împușcat în cap
Anchetatorii merg pe mai multe ipoteze.
Din această lună: Bani mai mulți pentru unii angajați, aceste tichete au fost MAJORATE
Vești bune pentru o mulțime de angajați.
Șefa de la Județ, atac (in)direct în plen: Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura
În debutul ședinței ordinare a Consiliului Județean de vineri, 30 septembrie, Doina Federovici, a adresat un mesaj în plen.
Pasageri leșinați într-un avion blocat pe pistă: Am făcut saună la propriu - FOTOGALERIE
Oamenii ar fi fost ținuți închiși în avion, fără aer condiționat, la temperaturi ridicate.
Oferta toamnei la Uncle Vic: 30% reducere la principalele produse din meniu, în zilele lucrătoare, de la amiază până seara
(P) În prima zi de octombrie a fost lansată o ofertă specială la restaurantul Uncle Vic.
APEL al Bisericii pentru un tânăr care a stat o lună în comă! Locul unde doarme în prezent
Parohia Pacea a lansat apelul pe pagina de Facebook și a apelat la bunătatea semenilor pentru ajutorarea unui tânăr.
VEȘTI de ultimă oră de la București: Apare o nouă pensie în România
Există o nouă pensie specială, iar sute de români o pot încasa, dacă se încadrează în aceste categorii.
Armament și tehnică de luptă prezentate șefilor județului – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost expuse pistoale de mai multe tipuri dar și arme mai mari.
Tichetele de masă și voucherele de vacanță ar putea fi eliminate din veniturile salariale: Rămâne de stabilit
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că a reînceput programul voucherelor de vacanță dar cu unele modificări.
Vreme neobișnuită în octombrie! Anunțul meteorologilor despre când vine frigul
Meteorologii au anunțat primele prognoze pentru luna octombrie 2022. România se va confrunta cu temperaturi neobişnuite pentru această perioadă din an.
Exerciții anunțate de Raed Arafat în cazul unui atac nuclear: Dacă ți se spune să stai acasă, să stai acasă cu geamurile închise
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a sfătuit populația să nu intre în panică, să rămână în case cu ferestrele închise şi să asculte recomandările venite pe căi oficiale.
Șeful educației botoșănene a mai deschis un Centru de Excelență – FOTOGALERIE
Deschiderea oficială a avut loc în moment de dublă sărbătoare, respectiv pe data de 1 octombrie 2022.
„Obstacole” de pe străzile din municipiu reclamate la Primărie
În ședința ordinară de Consiliu Local a fost ridicat acest subiect.
Subprefectul Paula Berențan susține UNIFORMA obligatorie la școală: Vine elevul care poartă Prada...
Reprezentantul Instituției Prefectului în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) este subprefectul Paula Berențan.
Proiect cu Moldova pentru a convinge tinerii să aleagă școlile profesionale – GALERIE FOTO
În data de 28 septembrie 2022, în calitate de parter al rețelei extinse, Liceul ”Alexandru cel Bun” Botoșani a primit vizita membrilor rețelei de colaborare din Republica Moldova în cadrul proiectului ”Cooperare transfrontalieră privind sprijinirea și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor”.
Un năuc beat a fost oprit de polițiști, înainte să producă o nenorocire
Botoșăneanul a fost oprit în trafic în această dimineață.
Polițiștii le-au pus copiilor ochelari de simulare a drogurilor – FOTO
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventive cu peste 100 de elevi ai Liceului ”Regina Maria” Dorohoi, vineri, 30 septembrie 2022.
mai bine nu faci nimic sau externalizezi si poate iesi mai bine , spre ex.;-se propune plimbatul levigatului, caci concentratul nu e definit in nicio lege, prin tara de o firma specializata agreata dea mediu pentru tratare, deci externalizare serviciu, nu mai au ce contola si nici ce amenda, asa a facut la Alba, cluj, population plateste, ca de, au bani:-daca nu se montau arzatoarele era mai bine, nu se cheltuiau bani pe echipamente, ceva incendii pe autoaprindere, isu intervenea pe amenzi tot pe acolo, mai scapam de ceva deseuri de pe groapa, se prelungea si durata de umplere, numai beneficii?-actele de autorizare sunt nusunt blocate de cerinta impusa de solutionare a concentratului, care nu este definit in lege , rezultat ca reziduu de tratare din osmoza inversa pentru care poate specialistii din mediu cunosc o procedura tehnico-economica fezabila care sa poata fi suportata de botosaneanul ,,plin de bani" din taxe si tarife; exista un experiment la pitesti,, aceslasi pitesti parca au mai fost acolo experimente si in alte perioade, dar pana la o omologare trebuie plimbat prin tara la tratare speciala;-dar vorba de la sefii de la mediu, ecologia e scumpa si trebuie platita nu conteaza pretul., asta e, e usor sa mergi sa constati anumite aspecte, fara sa cunosti macar o idee de solutie, basca sa pui si termene de realizare imposibile.-dar daca un operator cumpara un vagon de ciment si din grseala se rastoarna cimentul pe balta de levigat , oare ce se intampla, ce produse ies, caramizi? cum sa spus de unele sefe, atunci se amendeaza?niste opinii , atata tot , nu le luati in seama, sunt preluate dintrun studiu de la o univesitate de renume din europa.-
12 noiembrie 2021, 21:57
Sau anuntat penalitati de la europa pentru gropile neacoperite, cine va plati oare? Pentru spatiile de stocare de la rediu botosani, ca sefa de la mediu zicea ca trebuie dus gunoiul la stauceni?
12 noiembrie 2021, 20:16
Din banii nostri, nu este clar?
12 noiembrie 2021, 19:57
interesant.... oare cine o sa plateasca amenzile si din ce bani..???
12 noiembrie 2021, 15:35
Sondaj
Ce alegeți între o deplasare cu un taxi și una cu un automobil Bolt?
Taxi
Bolt
Prefer altceva
Declaraţia zilei
„Nu vreau să fac niciun fel de comentariu, dar dacă minimul e de 50 de puncte și ei fac 15 puncte? Măcar să schițeze de bun simț, pentru comisia aia, trei prostii sau din aducere aminte. Au lăsat foaia goală. Și cu acea ...
starshiners.ro%20
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
5.0469 lei
CHF
Francul elveţian
5.1652 lei
GBP
Lira sterlină
5.6367 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4963 lei
XAU
Gramul de aur
270.7253 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2606 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1728 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6857 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2013 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.3 o C
Dorohoi
17.8 o C
Bucecea
16.7 o C
Darabani
15.1 o C
Saveni
16.9 o C
Ştefăneşti
24.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.