Poți fi amendat dacă faci această greșeală aparent banală, în timp ce te afli în trafic.
Toți șoferii știu că sunt sancționați atunci când depășesc viteza legală. Mai este însă o amendă, prevăzută în Legislația Rutieră, și care poate fi fi aplicată oricărui conducător auto care nu o respectă.
Există conducători auto care nu calcă pedala de accelerație. Și pentru ei există sancțiuni. Fiecare dintre noi a întâlnit măcar o dată un șofer care circulă încet și ține în spatele său o coloană de mașini, în special pe drumurile cu o singură bandă pe sens. Ei bine, oamenii legii îi pot amenda.
În oraș este puțin probabil să iei o astfel de amendă, deoarece mersul prin oraș se face bară la bară. De asemenea, există multe situații în care șoferii rulează mai încet pentru că fie caută un loc de parcare sau o adresă, fie doresc să oprească temporar și caută un loc în care să încurce cât mai puțin. Există o excepție, însă!
Poliția Rutieră te poate sancționa că mergi încet cu mașina în cazul în care drumul este liber și există o limită minimă de viteză. Dacă nu te deplasezi cu o viteză mai mare decât limita, atunci ești bun de plată pentru amendă. Punctul de amendă este 145 de lei!
Ce mai trebuie să știi este că, în afara orașului, sunt două posibilități de a primi amendă, pentru o viteză prea mică de rulare.
În primul rând, atunci când circuli nejustificat, cu o viteză de cel puțin 10 km/h sub limita obligatorie stabilită pe acel tronson de drum. Și pe autostradă, dacă mergi cu mai puțin de 50km/h în mod nejustificat. Pentru toate cazurile de mai sus vei primi două sau trei puncte de amendă, conform playtech.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024