Ştiri
Grădiniţa step-by-step din Botoșani, alternativa modernă la vechiul sistem educaţional

Aici sunt formate educatoare step-by-step din toată ţara.

Grădiniţa model unde copiii sunt învăţaţi să fie creativi, independenţi şi responsabili, prin tehnici inovative care-i implică activ şi pe părinţi.

 

La marginea municipiului Botoşani, în apropierea unuia dintre cele mai sărace cartiere din oraş, se află grădiniţa 22, cea mai mare unitate de învăţământ preşcolar din judeţ.

 

Drumul către grădiniţă, şerpuind printre nişte blocuri cu o alimentară dezafectată, nu pare că te-ar îmbia să mergi înainte, către cea mai râvnită grădiniţă. Odată depăşite neajunsurile peisagistice, ajungi însă în mijlocul unui parc îngrijit, împrejmuit cu un gard proaspăt vopsit, unde o clădire cochetă, cu parter şi etaj, adăposteşte 11 grupe de grădiniţă, fiecare cu câte 25-30 de copii, scrie Adevărul.

 

Grădiniţa este una dintre cele 5 grădiniţe model din România pentru programul educaţional step-by-step, specific învăţământului vest-european.

 

”Grădiniţa 22 este un lider pe piaţa educaţională din România”, spune o educatoare specializată în acest sistem educaţional.

 

Povestea de succes a grădiniţei 22 a început în 1994, anul când sistemul educaţional step-by-step a ajuns în România ca o alternativă la sistemul clasic de învăţământ, inspirat de modele educaţionale din Vestul Europei.

 

La acea dată, au fost alese câteva judeţe din ţară care să găzduiască astfel de grădiniţe, cea din Botoşani fiind preferată mai ales datorită performanţelor sale şi deschiderii către noile politici educaţionale, apărute după anul 1990 în România post-comunistă.

 

De două decenii, unitatea pentru preşcolari din Botoşani este grădiniţă-model step-by-step, singura din Moldova şi una dintre cele cinci existente la nivel naţional.

 

Manuela Brânzac, o educatoare care la numai 29 de ani este specialist step-by-step şi formator în această alternativă educaţională, ne explică ce înseamnă această grădiniţă model.

 

„Propriu-zis, aşa cum spune şi denumirea, grădiniţa este chiar un model pentru celelalte grădiniţe care vor să aplice step-by-step. Adică aşa trebuie să facă şi ele. Astfel, fiind model, noi trebuie să aplicăm acest sistem de învăţământ ca la carte, tocmai pentru a servi drept model celorlalte şi pentru a fi un centru de training competent. Aici sunt aplicate întocmai toate principiile step-by-step cu mare succes”, spune Manuela Brânzac.

 

Tocmai de aceea, la Grădiniţa 22 sunt organizate cursuri de formare în sistemul step-by-step.

 

Educatoare din toată ţara vin să se formeze aici pentru a lucra în acest sistem sau formatoarele precum Manuela Brânzac pleacă în ţară pentru a ţine cursuri.

 

„Tot din anul 1994 suntem grădiniţă model de training şi avem formatoarele de step by-step aşa cum sunt şi eu şi organizăm periodic cursuri pentru formarea acestor educatoare. Noi am mers şi în Iaşi, şi în Piatra Neamţ. La rândul lor, au venit educatoare din Focşani, Târgu Mureş pentru a învăţa acest sistem“, explică Manuela Brânzac.

 

Materialul integral AICI

 

loading...
Un preot și soția sa profesor au amenajat pe cheltuiala lor o grădiniță unde copiii sunt primiți gratuit: Dacă vrem ca neamul să dăinuie... – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Becali a făcut prima ofertă pentru Chindriș, Iftime nici nu vrea să audă
Valeriu Iftime a dezvăluit ce ofertă i-a făcut Gigi Becali pentru transferul lui Andrei Chindriș la FCSB.
CUM va fi vremea în următoarele zile la Botoșani, CÂND sunt anunțate primele ninsori
Temperaturile se mențin mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
BOALA nu ține cont de vârstă: Copil de un AN din Botoșani diagnosticat cu o boală galopantă specifică adulților
O boală care are o evoluție galopantă lovește și în botoșănenii cu vârste extrem de mici. 
ACUM: Drumarii de la SDN astupă găurile pe o șosea națională – GALERIE FOTO
Intervenția are loc pe un sens de mers, alternativ, cu semnalizarea aferentă.
Femeile antreprenor au făcut calculul Digitalizare vs Șomaj, scorul este astronomic
Se aşteaptă ca cea de-a Patra Revoluţie Industrială să aibă efecte semnificative asupra capitalului şi pieţei muncii, inclusiv prin schimbarea modului de interacţiune şi chiar a comportamentului indivizilor.
Comunicat PSD – Federovici face apel la CNAIR pentru drumul Botoșani - Ștefănești: PNL trebuie să înceteze cu manipularea
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a solicitat astăzi Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să publice contractul de finanțare pentru modernizarea drumului DN 29D, Botoșani – Ștefănești.
Au snopit în bătaie trei bărbați, patru agresori plasați sub control judiciar
Scandalul a avut loc la un bar, cei patru agresori având asupra lor și obiecte periculoase.
Vânt de țeapă de 270.000 de euro la FC Botoșani: Nu mă mai caută să discutăm despre bani
Valeriu Iftime a fost păcălit?
Din dragoste... s-a ales cu dosar penal: Iubitul a băgat-o în belele, polițiștii NU s-au lăsat păcăliți
O tânără de 20 de ani, care a încercat să își acopere iubitul, va fi cercetată penal. Și tânărul de 22 de ani va avea aceeași soartă.
Femeia care a jefuit o tânără în stația de maxi-taxi a fost REȚINUTĂ, polițiștii au descins la locuința acesteia
Tânăra de 26 de ani, care a fost jefuită în centrul orașului, și-a recuperat banii și actele.
Vești excelente din Mozambic: Iulian Rotariu domină ultramaratonul Ultra Africa Race - FOTO
Iulian Rotariu este primul și singurul român înscris în această cursă de 220 de kilometri.
Sărbătoare în comunitate, speranțe pentru sute de pacienți: Promitem să nu dezamăgim și să continuăm să construim împreună
Secția îngrijește anual peste 1000 de pacienți cu afecțiuni grave.
ATENȚIE! Poţi fi amendat pe un drum cu zăpadă chiar dacă ai anvelope de iarnă
Nu mai este mult şi vom avea zăpadă și polei, iar legea prevede că în aceste condiții este obligatoriu să ai mașina echipată cu anvelope de iarnă.
A dat nas în nas cu polițiștii, botoșăneanul a fost dat jos din mașină și ”premiat” cu un dosar penal
Circula cu mașina în miez de noapte, fără grija că îi va ieși în față un echipaj de poliție.
Ai 18 ani? Poți munci în Portugalia și Danemarca, NU e nevoie să știi o limbă străină
Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări.
Cimitirele în funcţiune pot fi extinse FĂRĂ autorizaţie de construire
Legea a fost promulgată miercuri.
Vești proaste pentru angajați: Se umblă la zilele libere
Este alertă printre angajați după ce au apărut informații legate de zilele libere pe care ar urma să le aibă. Parlamentarii discută un proiect în acest sens.
CASTING: Se caută o fetiță pentru un rol în filmul scris de o botoșăneancă și regizat de un italian
Fetița trebuie să cunoască limba engleză.
Nu ignora avertismentul medicului: Orice persoană care se știe că are încă o boală de fond…
Două noi cazuri de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, în judeţul Botoşani, potrivit unei raportări întocmite de Direcţia de Sănătate Publică.
Medicii ieșeni au descoperit la fetiţa de 8 ani, din Botoșani, un hematom care e specific bătrânilor
Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi se confruntă cu un caz nemaiîntâlnit.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
“Bani mulți sau puțini, nu mai contează. Acesta a fost prețul oferit de CFR Cluj, plus că eu am venit gratis la Botoșani când m-au adus…Consider că mi-am făcut treaba bine, am fost plătit la fel, am încercat să fac ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7669 lei
USD
Dolarul SUA
4.3343 lei
CHF
Francul elveţian
4.3832 lei
GBP
Lira sterlină
5.5740 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9887 lei
XAU
Gramul de aur
204.6051 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2472 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4287 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9446 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2672 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6380 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.