Ştiri
GATA recepția la Cornișa – ANUNȚUL făcut de directorul Primăriei

Așa cum s-a anunțat, parcul de agrement Cornișa se poate inaugura parțial de Ziua Națională a României.

Comisia de recepție a obiectivelor din parcul Cornișa și-a finalizat activitatea. Toți membrii vor semna raportul de recepție, fără a exista obiecțiuni.

 

Asta susține președintele comisiei de recepție, Cătălin Fetcu.

 

„Suntem în curs de finalizare, acum se lucrează la promovarea unui proiect de CL pentru transmiterea obiectivului către DSPSA, în integralitate. Mai avem de recepționat amenajarea peisagistică și împăduriri, care-s pe finalul lunii”,

Cătălin Fetcu, director de dezvoltare Primăria Botoșani

 

Pentru 8 din 10 obiective din parcul Cornișa au fost semnate procesele verbale de recepție. Urmează să se stabilească ce se va întâmpla cu partea de amenajare peisagistică și împăduriri.

 

Lucrurile sunt în grafic și la partea de canalizare care este temporar funcțională.

 

„Cea definită în cadrul proiectului, da, a fost finalizată. Acum am obținut certificatul de urbanism pentru poziția ”racord de canalizare și stație de pompare” pentru Cornișa. Dacă vă aduceți aminte, la rectificarea din luna septembrie a fost introdus acest obiectiv separat. Va fi lansată luna aceasta o licitație pentru proiectare și execuție, este o lucrare mică de două, trei luni de zile maximum”,

Cătălin Fetcu, director de dezvoltare Primăria Botoșani

 

În prezent există un contract în vigoare pentru asigurarea serviciilor de vidanjare. La vară, când debitul de apă rezultat din activitățile de agrement va fi mult mai mare, se va putea utiliza stația de pompare care va trimite apa menajeră în rețeaua publică a orașului.

loading...
Primarul criticat cu parcul Cornișa: La doi ani și jumătate de la preluarea mandatului nu mai are nici o scuză pentru întârzierea deschiderii
Deschiderea Cornișa pe 1 Decembrie, sub semnul întrebării: Se coace, în schimb, o zi a porților deschise

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
TRAGEDIE cu foc azi-noapte: Bărbat ars de viu în propria casă
O nou incendiu s-a soldat cu decesul proprietarului imobilului. 
EXCLUSIV: Doi liberali de vază şi-au anunţat candidatura la şefia CJ şi Primăria Botoşani
Liderul judeţean al PNL şi-a anunţat vineri, în cadrul Colegiului Director al filialei, decizia de a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani.
Primăria Botoșani rămâne FĂRĂ bani? Primarul Flutur - Sunt absolut îngrijorat
Veniturile municipiului Botoșani au scăzut în acest an cu peste 23%. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Botoșani în cadrul unei conferințe de presă.  
ACCIDENT cu două mașini pe Împărat Traian – TREI victime printre care un copil, duse la spital – FOTO&VIDEO
Un nou accident rutier s-a petrecut în cursul după amiezii de vineri, 14 decembrie 2018 pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani.
2019 va începe cu un bal de poveste, de la „Plăieşii” la „Fetele din Botoşani”
Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis, cu sprijinul instituţiilor din judeţul Botoşani, organizează a doua ediţie a Balului Fermierilor. Ca şi ediţia precedentă şi cea actuală se va desfăşura tot la Hotel – Restaurant Rediu.
Încă o zi de sărbătoare națională pentru români!
O nouă zi de sărbătoare națională este propusă pentru a se adăuga listei sărbătorilor naționale din România, potrivit unui proiect de act normativ ce a primit votul senatorilor. 
Minoritarii din Botoșani sărbătoriți la restaurant cu muzică și dansuri: Putem fi și altfelGALERIE FOTO
Este agitație mare în aceste momente, în sala Europa de la restaurantul Miorița. Aici are loc un eveniment organizat cu prilejul Zilei Minorității Naționale din România.
VIDEO – Hoț prins în casă de proprietar în Grivița, a sărit de la etaj, l-au prins vecinii – FOTOGALERIE
Întâmplări incredibile s-au petrecut vineri la amiază în cartierul Grivița din municipiul reședință de județ.
Gest teribilist: Spray lacrimogen pulverizat într-un microbuz plin cu elevi 
Incidentul a fost înregistrat, joi, în județul Botoșani.
Botoșani SUFOCAT de mașini: PERICOLUL la care se supun cetățenii
Orașul nostru este cunoscut ca oaza verde a României, după ce în fiecare an se încadrează în normele stabilite de Uniunea Europeană. Mai precis acesta are 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor. Botoșani este singurul oraș din România care poate oferi acest lucru și chiar în anul 2012 a fost proclamat și ”capitala verde”.
Concert de colinde în holul unui spital din oraş: La final se vor împărţi daruri copiilor
Botoşănenii cu mic cu mare sunt invitaţi luni dimineaţă la un concert de colinde susţinut de corul unei biserici şi un grup de copii.
Zeci de case de pariuri în Botoșani, Flutur supărat că NU plătesc impozitele la Primărie
Cătălin Flutur a mai identificat un loc de unde municipalitatea ar putea încasa bani. Și anume de la casele de pariuri.
Un botoşănean va sta o lună de zile ÎNCHIS după o distracţie de pomină în trafic
Un bărbat din municipiul Botoşani îşi va petrece sărbătorile după gratii.
Un şofer cu maşină 'fantomă' circula pe interzis pe o stradă din oraş
S-a întâmplat astăzi pe strada Poştei din municipiul Botoşani.
Armăsarul superb de la Pensiunea din Șoldănești găsit departe, după un an de căutări
La aproape fix un an distanță de când a fost furat de persoane necunoscute, armăsarul alb între pur sânge și lipițian ce aparține administratorului unei cunoscute pensiuni botoșănene, a fost găsit.
Impact PUTERNIC pe bulevard: Două autoturisme s-au ciocnit brutal din vina unui şofer grăbit
Două autoturisme s-au izbit după ce unul dintre șoferi nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în mers.
Adolescent luat cu Poliţia de acasă pentru că a băgat mâna unde nu trebuia
Un tânăr botoșănean în vârstă de 19 ani s-a trezit joi cu Poliţia la uşă.
ACCIDENT pe strada Tulbureni: Două maşini s-au izbit, unul dintre şoferi prins cu „musca pe căciulă”
Eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe o stradă din municipiu.
Șofer cu tupeu tras pe dreapta de polițiști: CE au descoperit oamenii legii
Un control în trafic i-a adus numai probleme unui șofer botoșănean.
kalapod.net%20
Bărbat prins de polițiști în timp ce prăda un patron din Botoșani
Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce a furat mai multe produse.
Se impune un dus rece la piscina lui Tincu pentru piedicile puse pentru intarzierea deschiderii parcului de agrement
13 noiembrie 2018, 16:23
si de ce a durat atata receptia asta ? ce nu pricepea presedintele comisiei Cosmin Andrei ? acum nu pricepe cum Fetcu a reusit intr-o perioada scurta de timp sa gaseasca solutii, va ramane nepriceput mult timp de acum incolo don viceprimar, ghinion
13 noiembrie 2018, 14:43
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
"Toate lumea ştie, nu pot să ascund faptul că simpatizez cu Dinamo. Este un lucru normal, pentru că am jucat acolo, am antrenat la Dinamo, am copilul care joacă la Dinamo. Se cunoaşte simpatia mea faţă de Dinamo.Acum eu sunt la FC ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6540 lei
USD
Dolarul SUA
4.1197 lei
CHF
Francul elveţian
4.1341 lei
GBP
Lira sterlină
5.1867 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6288 lei
XAU
Gramul de aur
164.1137 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2369 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4376 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9530 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0770 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6234 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3 o C
Dorohoi
-3 o C
Bucecea
-3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-3 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.