Ştiri
GALA ANGELICA GHERMAN: Școala online văzută prin ochii copiilor – COMPUNEREA elevei Dorina Andriesei: Îmi este dor de zgomotul din pauze

Copiii au fost actorii principali la cea de-a VIII-a ediție a Galei Angelica Gherman. Organizatorii au premiat compuneri despre „școala online în pandemie” scrise de elevi din ciclul primar.

Așa cum am promis copiilor care au participat la Gala Angelica Gherman și au trimis compuneri scrise de ei, continuăm seria publicării acestora, pentru a arăta tuturor cum resimt cei mici școala online.

 

Astăzi, vom face publică textul fetei Dorina Andriesei, elevă în clasa a IV-a la Școala Gimnazială nr 13.

 

`` Suntem mici dar problemele societății ne afectează și pe noi. Din cauza acestei situații deosebite, apariția virusului COVID-19, toți copiii fie mici, fie mari, trebuie să învețe online, utilizând tehnologia din dotare.

 

Unii copii nu au condiții pentru a putea învăța de acasă deoarece veniturile familiilor ne le permit achiziționarea unui dispozitiv atât de scump. Acei bani îi poate folosi pentru hrana familiei pentru o perioadă mai mare de timp. Înainte nu îmi plăcea să mă trezesc dimineața pentru a parcurge drumul până la școală și înapoi. Acum aș merge cu drag și aș face lucrurile care atunci reprezentau o rutină doar să îmi pot vedea colegii dragi și pe doamna învățătoare.

 

 

Îmi este dor de ei, de prietenele mele și cel mai mult îmi este dor de vremurile când mă jucam cu colegii în aer liber, fără restricții. În această perioadă ăi pot vedea și auzi doar cu ajutorul unui ecran și al internetului dar nu mai putem să ne îmbrățișăm și să ne încurajăm înaintea fiecărui test.

 

Pentru mine școala online nu este foarte grea, dar nici foarte ușoară. Dacă la începutul perioadei aceste ore mi se păreau interesante acum îmi doresc din tot sufletul să ne întoarcem la școală. Sunt zile când nu funcționează internetul și sunt tristă pentru că nu îmi pot auzi colegii. Îmi este dor de zgomotul din pauze, de emoțiile puternice pe care le simțeam atunci când doamna ne anunța un test fulger, de râsul colorat al colegilor când unul spunea o pățanie amuzantă.

 

Aceste ore nu sunt în chin, dar nicio bucurie imensă. Atât eu cât și colegii mei preferăm școala normală. Totuși școala online trebuie acceptată cu bune și rele”.

loading...
GALA ANGELICA GHERMAN: Școala online văzută prin ochii copiilor – COMPUNEREA lui Paul Pinzariu: Mi se face dor de pauze, de jocuri și de atmosferă plăcută.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
În cădere liberă? Informatica s-a prăbușit la Botoșani, două medalii și niciun elev în lotul național
Pe 7 și 8 aprilie 2021 a avut loc faza națională a Olimpiadei de Informatică pentru elevii de liceu și de gimnaziu.
Liviu Toma, în asentiment liberal: La fel ca și colegii PNL, fără a avea vreo înțelegere cu dlor...
Social democrații din plenul municipal nu contează pe votul viceprimarului Liviu Toma nici la această ședință.
Cătălin Flutur, despre votul pentru Eltrans: Este complet ilegal, noi nu vrem să fim părtași
La momentul în care a anunțat că aleșii municipali PNL nu vor vota propunerile făcute de grupul PSD pentru Consiliul de Administrație de la Eltrans, fostul primar a venit și cu explicații.
VOT pentru administratorii provizorii de la Eltrans, liberalii cu vicele „adoptat” NU participă
S-a ajuns la momentul delicat al ședinței de Consiliu Local privitor la situația Consiliului de Administrație de la societatea Eltrans.
ACUM: Ședința decisivă pentru administratorii de la Eltrans, consilierii au venit TOȚI la ședință 
În aceste momente la Casa de Cultură a Sindicatelor are loc o ședință extraordinară de Consiliu Local cu trei proiecte supuse dezbaterii. 
7,23 rata de infectare într-o localitate din Botoșani, îmbolnăviri apărute în urma unor petreceri private
Din fericire, în ultimele 24 de ore nu a mai fost confirmată pozitiv nicio persoană din acea localitate.
O doctoriță de 70 de ani, din Botoșani, străbate 300 de km până la serviciu și înapoi
Și asta pentru că este singurul medic ATI dintr-un spital municipal.
Vaccinare cu Astra Zeneca FĂRĂ programare: Anunțul DSP Botoșani
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) în urmă cu puțin timp.
Amenzi de 8.000 de lei în ultimele ore, peste 1.200 de persoane verificate
Noi sancțiuni au fost date în ultimele 24 de ore.
Loading...
Polițiștii au verificat starea tehnică a mașinilor, RAZIE în municipiu
Au fost acordate sancțiuni de aproape 7.000 de lei.
Alexandra Huțu: Politizare pe bandă rulantă la instituții strategice, fără niciun respect pentru viața și sănătatea oamenilor!
Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a solicitat explicații publice Ministerului Sănătății și conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu privire la numirile politice realizate și pregătite de Guvernul Dreptei, inclusiv în județul Botoșani.
Municipiul Botoșani IESE din scenariul roșu – SITUAȚIA de miercuri
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Botoșani au fost înregistrate 61 de cazuri noi de infecții.
Imagini spectaculoase din Peștera vestitului haiduc Coroi – FOTO&VIDEO
O atracție turistică ce nu trebuie ratată!
Raluca Turcan schimbă toate contractele de muncă
În contractul de muncă a fost introdus o nouă obligație pentru angajator.
Loading...
”Cadrele didactice care nu sunt vaccinate vor preda online” – Ipoteza care a stârnit REVOLTA cadrelor didactice
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut marți, într-o conferință, că există o “presiune din ce în ce mai mare din partea părinților” ca reluarea școlii cu prezență fizică să fie “doar cu cadrele didactice vaccinate”.
OFICIAL: Noi criterii de carantinare a localităților, ordinul a apărut deja în Monitorul Oficial
Se va lua în calcul și numărul de teste Covid efectuate, precum și gradul de ocupare a paturilor din spitale.
Președintele ALDE Botoșani candidează pentru o funcție în conducerea centrală a partidului
Echipa din care face parte președintele ALDE Botoșani la Congresul Național al partidului este condusă de Daniel Olteanu, cel care va candida pentru funcția de președinte al formațiunii politice.
LA MULȚI ANI: Sărbătorim astăzi o legendă a sportului mondial născută la Botoșani - FOTO
Este una dintre cele mai valoroase sportive din istoria României, cu cinci titluri olimpice în palmares. Doar Elisabeta Lipă și Steven Redgrave au mai atins performanța. 
Șoferii NU vor putea contesta amenzile rutiere în județul de domiciliu
Adoptată tacit la Senat, propunerea nu a trecut însă de votul decisiv.
Cum a ajuns să se strice în şase luni un drum proaspăt refăcut: Este o bătaie de joc, mai bine nu-l asfaltau deloc
Un drum proaspăt asfaltat în judeţul Botoşani nu a rezistat decât şase luni. Asfaltul s-a crăpat pe anumite porţiuni şi au apărut şi craterele.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
 „Am reluat o poveste mai veche, dacă nu mă înșel din 2016, la sistemul de supraveghere din municipiul Botoșani. Noi am trimis o adresă cu ajutorul colegilor de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) în baza Legii 333 ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9226 lei
USD
Dolarul SUA
4.1180 lei
CHF
Francul elveţian
4.4688 lei
GBP
Lira sterlină
5.6719 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7764 lei
XAU
Gramul de aur
230.7072 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2314 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3715 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1662 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1897 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6619 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.0 o C
Dorohoi
4.8 o C
Bucecea
4.3 o C
Darabani
3.8 o C
Saveni
5.3 o C
Ştefăneşti
5.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.