Fundația Alfa, Suflet și Energie a Grupului de firme Electroalfa a fost premiată miercuri, 5 aprilie, în cadrul galei de premiere dedicată exclusiv recunoașterii proiectelor de resposabilitate socială ale companiilor din România.
Proiectul “Fabrica de Excelență” a obținut o Mențiune la categoria Educație, categorie la care au concurat peste 30 proiecte se arată într-un comunicat de presă.
“Fabrica de Excelență” este un program care identifică și susține tineri valoroși, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta performanțele. În perioada următoare se va lansa cea de-a patra ediție, primele trei ediții având deja peste 35 beneficiari.
Responsabilitatea socială face parte din filosofia companiei Electroalfa, actitivitățile desfășurate având impact asupra unor domenii importante: educaţie, social, cultură. Printre cele mai importante proiecte enumerăm: program burse private de studiu, susținerea copiiilor cu autism din județul Botoșani, participări la tabere educaționale pentru copii și tineri, susținere comunități defavorizate (construcție casă socială, reabilitare casă familii nevoiașe), susținere participare maratoane sportive Iulian Rotariu, sprijin activitate compartiment de neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, susținere proiecte culturale (Atelierele FILIT la Ipotești, participare festival teatru Trupa Drama, Poteca- film promovare ciclism în Botoșani, etc.)
Competiția Romanian CSR Awards a reunit peste 150 de reprezentanți ai companiilor care s-au implicat în acțiuni de responsabilitate socială, printre care: CEZ Grup, E.on, Engie România, Mol România, Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, Lidl, Kaufland, Raiffesein Bank, ING Bank, Sieveco, Renault, etc. Potrivit organizatorilor anul acesta s-au înscris un număr record de proiecte- 124. Proiectele înscrise in competiție au fost evaluate de către 9 membri ai Juriului, care au ținut cont de impactul și relevanța proiectelor pentru comunități, numărul de beneficiari, de angajați și voluntari implicați în proiect, dar și de eficiența bugetului investit.
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024