Sute de elevi au ,,călcat” astăzi ,,pragul” Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, interesaţi de activitatea jandarmilor şi de admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne – arma jandarmi.
Vizitatorii au făcut un tur al cazărmii, unde au putut vedea dotarea specifică şi autovehiculele cu care oamenii legii execută misiunile specifice, iar elevii din clasele terminale de liceu au primit informaţii privind condiţiile de admitere la Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” şi la şcolile care îi pregătesc pe viitorii subofiţeri jandarmi. În cadrul programului de orientare profesională Job Shadow Day, un grup de elevi au fost îndrumaţi în alegerea acestei meserii, de apărători ai legii şi ordinii.
Foarte apreciat a fost momentul în care câinii de serviciu, însoţiţi de conducătorii lor, au prezentat scurte exerciţii demonstrative, cel mai apreciat fiind câinele PIH, alintat cu numele,,Ţuţu”, care, pe lângă deprinderile necesare executării serviciului, face pe-a ,,mortul”, latră la comandă, dă noroc, salută sau execută la comandă alte asemenea ,,giumbuşlucuri”, spre încântarea copiilor. Imagini de la această activitate au fost postate şi pe ,,Jandarmeria Botosani” - pagina oficială de Facebook a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024