Cezar Nicuţă nu este singurul membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) înlocuit. Aceea şi soartă o are şi fostul şef al Poliţiei Rutiere.
Tot ieri, Costică Macaleţi a emis o dispoziţie prin care în locul lui Dumitru Zmău a fost numit Dorin Alexandrescu, primar PSD de Dorohoi.
Asemeni lui Nicuţă şi comisarul şef în rezervă făcea parte din ATOP ca reprezentant al comunităţii, fiind desemnat printr-o simplă dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean, iar Costică Macaleţi, printr-un act similar, a decis să îl schimbe, tot fără vreo explicaţie oficială.
Dumitru Zmău face însă parte din structura de conducere a ALDE Botoşani, teoretic partenerii de guvernare ai PSD, însă la nivel judeţean liderii acestei formaţiuni au avut mai multe ieşiri critice la adresa social-democraţilor.
În esenţă, s-au înlocuit un apolitic şi un membru ALDE cu doi primari PSD, cei de Dorohoi şi Săveni.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024