Până acum au fost efectuate 18 acțiuni și controale, fiind înregistrate 8 dosare penale.
La data de 21 noiembrie 2022, a fost demarată la nivel național acţiunea „Foc de artificii”, fiind continuate și în acest an activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Activităţile se desfășoară la nivelul întregului județ sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase și au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Până în prezent, în cadrul planului au fost efectuate 18 acțiuni și controale, fiind înregistrate 8 dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
În urma acestor activități, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei.
Totodată, au fost confiscate peste 300 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de 15.000 de lei.
De exemplu, la data de 5 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au efectuat verificări la domiciliul unei femei de 40 de ani, din orașul Ștefănești, despre care existau date că ar comercializa articole pirotehnice. În urma verificărilor efectuate au fost identificate aproximativ 30 de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3 (care pot fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni), pentru care persoana respectivă nu deținea autorizație de deținere, depozitare și comercializare.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Curtești au efectuat verificări la domiciliul unui tânăr de 30 de ani, din comuna Curtești, despre care existau date că ar comercializa, obiecte pirotehnice. În urma verificărilor efectuate au fost identificate 37 de articole pirotehnice, din categoriile F1 și F2, pentru care persoana respectivă nu deținea autorizație de deținere, depozitare și comercializare.
În ambele cazuri, materialele pirotehnice au fost confiscate. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024