Ieri, în sala de conferinţe a Asociaţiei „Caroma Nord” Bălţi (situată în incinta Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Republica Moldova), a prins viaţă un atelier de lucru organizat de Asociaţia „Floare albastră” Botoşani în parteneriat cu Asociaţia „Caroma Nord” Bălţi.
Gheorghe Ciobanu, fost președinte al Consiliului Județean Botoșani, implicat acum în proiecte derulate de societatea civilă, într-o prezentare rezumativă, a vorbit asistenţei despre Programul Operaţional Comun RO-MD pentru perioada 2014 – 2020 (program ce a cunoscut deja o decalare, el devenind, practic, 2015 – 2021). În spaţiul aceluiaşi seminar s-a pus accentul pe identificarea unor parteneri şi întocmirea de parteneriate din perspectiva aplicării programului operaţional amintit, ce va beneficia, per total, de o finanţare din partea Uniunii Europene de 81 de milioane de Euro. Evenimentul a trezit un real interes, la el participând reprezentanţi ai administraţiilor locale din oraşe şi raioane ale Republicii Moldova, numeroşi specialişti din cultură, asistenţă socială, învăţământ, precum şi ai unor ONG-uri.
Actualul program al Uniunii europene se adresează zonei aflate la frontiera nord-estică a României (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi tuturor raioanelor din Republica Moldova, inclusiv oraşelor Bălţi şi Chişinău.
Carmen MORARU
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024