Ştiri
Festivalul în care ar fi trebuit să cânte Corina și Lidia Buble, ANULAT - ANUNȚUL Primăriei Mihai Eminescu

Primăria Mihai Eminescu a anunțat vineri seară anularea ediției din acest an a Festivalului Floare Albastră care trebuia să aibă loc în prima decadă a lunii mai. În urma mai multor discuții apărute în spațiul public pe această temă, administrația locală de la Ipotești a trimis un comunicat pe care îl redăm integral mai jos, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.

”Intenția de organizare a evenimentului este din anul 2019, moment în care nimeni nu ar fi prevăzut starea de urgență”

 

Primaria comunei Mihai Eminescu aduce la cunostinta ca cea de-a XIII-a Editie a festivalului “Floare Albastra”  ce urma a fi organizata in zilele de 9 si , respectiv, 10 mai 2020, NU VA AVEA LOC, avandu-se in vedere ca in momentul de fata pe teritoriul tarii este instituita starea de urgenta, iar in conformitate cu prevederile Ordonantei Militare nr. 1/ 2020 art. 3 este interzisa  organizarea si desfasurarea oricarui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, in spatii deschise.  


Ca in fiecare an, cum ne-am obisnuit, am demarat Procedura de achizitie publica, dar aceasta nu a mai putut fi concretizata prin semnarea unui contract de achizitii, avand vedere faptul ca de la data initierii si pana la finalizarea acesteia a fost constituita stare de urgenta .


Avand in vedere ca artistii care au concertat in anul 2019, au avut un real succes, fiind un public cu un numar semnificativ mai mare de persoane prezente fata de anii precedenti, am apreciat ca locuitorii comunei, si nu numai, merita, prin organizarea festivalului, un mod placut de divertisment.


La eveniment urmau a fi prezenti artisti de seama precum CORINA, LIDIA BUBLE, ANSAMBLUL LAUTARII DIN CHISINAU, CONSTANTIN BAHRIN, NICOLAE FURDUI IANCU, MARIUS ZGAIANU, DANIELA CONDURACHE, CONSTANTIN ENCEANU, DORU OCTAVIAN DUMITRU, ROMICA TOCIU SI CORNEL PALADE.


Suma alocata pentru organizarea celei de-a XIII- a editie a festivalului a fost aprobata prin Hotararea Consiliului Local nr. 10/12.02.2020 privind aprobarea bugetului local initial pentru anul 2020, urmare a Referatului de necesitate emis în ultimul trimestru al anului 2019, conform art. 3 alin (1) din H. G. 395/2016,  adica intentia de organizare a evenimentului este din anul 2019, moment in care nimeni nu ar fi prevazut starea de urgenta in care se afla, din pacate, astazi tara noastra.

 

”Intenția Primăriei a fost de a păstra tradiția, respectând pașii legali”

 

Dupa aprobarea  Bugetului local pentru anul 2020, precum si a Strategiei anuale de achizitii publice si a Planului de achizitii publice, Consiliul Local a aprobat prin H.C.L. nr. 12/12.02.2020 initierea procedurii de achizitie publica pentru Organizarea festivalului Floare Albastra.


Urmare aprobare H.C.L. nr. 12/12.02.2020, la data de 13.02.2020 s-a demarat procedura de achizitie publica, in conformitate cu prevederile art. 7 alin (1) lit. d), coroborat cu art. 68  alin. (2) lit.  b) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice.


Astfel, in baza prevederilor sus-mentionate, prin care este stabilit ca: In cazul in care valoarea estimata este mai mica decat pragul valoric prevazut  la art. 7, alin. (1) lit. d), procedura de atribuire pe care autoritatea contractanta trebuie sa o aplice este procedura proprie, fapt pentru care, respectand legislatia in vigoare, autoritatea contractanta a aplicat PROCEDURA SIMPLIFICATA PROPRIE- offline – cu publicarea anuntului de participare pe site-ul institutiei publice.


In urma finalizarii procedurii de atribuire si inainte de incheierea/ semnarea contractului de achizitie publica autoritatea contractanta a solicitat ofertantului castigator sa posteze si in SEAP oferta cu pretul, denumirea contractului si CPV – ul achizitiei publice in termen de maxim 3 zile calendaristice de la primirea instiintarii. ACEASTA CONDITIE A FOST INTRODUSA TOCMAI PENTRU A SPORI TRANSPARENTA PROCEDURII DE ACHIZITIE PUBLICA, PUBLICAREA ANUNTULUI SI PE SITE-UL DE LICITATII NEINFLUENTAND IN NICIUN MOD PROCEDURA DE ACHIZITIE.


Din cele relatate reiese in mod cert ca intentia Autoritatii contractante ( Primariei) a fost de a pastra traditia, respectand pasii legali in organizarea Festivalului Floare Albastra, in cel de-al XIII lea an consecutiv.

 

Cinci investiții în derulare


Pe aceasta cale, in ciuda situatiei critice in care ne aflam, Primaria anunta ca o parte din investitiile care au fost de asemenea aprobate de la inceputul anului, sunt in proces de derulare.


Pana in prezent s-au incheiat contracte de prestari servicii, si, respectiv executie lucrari pentru urmatoarele obiective:


1)    “Modernizare drumuri comunale si satesti in comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani “ – Aceasta investitie presupune asfaltarea a 6 km de drumuri comunale si satesti.
Pentru intretinerea drumurilor comunale si satesti este prevazut inchierea unui contract avand drept obiect “ Intretinere drumuri comunale si satesti prin impietruire”.
2)    “Decolmatare santuri  si canale – comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”
3)    Construire teren de sport cu suprafata de joc sintetic in satul Cucorani, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”
4)    Intocmire proiect tehnic pentru realizarea obiectivului “ Reabilitare, modernizare si extindere Camin Cultural sat Cervicesti, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”
5)    Proiectare si executie lucrare “ Infiintare si extindere retele de apa si apa uzata in localitatea Catamaresti, comuna Mihai Eminescu, judetul Botosani”.

 

Pentru contractele sus mentionate, in termen de cateva zile se vor emite Ordine de incepere.


In final, ne bucuram ca suntem in atentia multor persoane carcotase care, ne dau ocazia de a demonstra mereu ca respectam intru totul legislatia in vigoare, implicit a prevederilor tuturor ordonantelor emise odata cu instituirea starii de urgenta.

 

loading...
Asediu pentru Andra la Ipotești: S-a umplut stadionul, s-a blocat circulația, a venit Poliția – VIDEO & GALERIE FOTO
O frumoasă fată din Spania, trasă parcă prin inel, a cântat la Botoșani pe un stadion gol – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Acoperișuri smulse de pe case, copaci doborâți de vânt, cabluri pe șosea – GALERIE FOTO&VIDEO
Pentru înlăturarea efectelor intervin pompierii militari Garda de Intervenție Săveni si pompierii voluntari din oraș.
Botoșăneni loviți de grindină - FOTO
Mai multe localități din județul Botoșani s-au aflat luni după-amiază sub Cod Roșu de vijelii puternice.
Emoții pentru Nichita: Procurorii de la Botoșani au CONTESTAT decizia de liberare condiționată
Luni dimineață, procurorii au contestat decizia de liberare condiţionată a lui Gheorghe Nichita.
O nouă avertizare COD ROȘU pentru mai multe localități din Botoșani
Meteorologii eu emis a doua avertizare de tip Cod Roșu în această după-amiază.
ALERTĂ anunțată în urmă cu puțin timp: COD ROȘU de vijelii puternice la Botoșani
Sunt prognozate vijelii, grindină, și descărcări electrice.
Permis fals cumpărat cu 300 de euro, polițiștii fac cercetări
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui moldo-român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals.
Zero cazuri în județul Botoșani în ultimele 24 de ore
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
Se caută director medical pe un salariu de aproape 13.000 de lei – LISTA locurilor de muncă
Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante de la nivelul județului.
RECORD: 34 de amenzi a strâns un botoșănean doar în 2021
31 de amenzi de la începutul acestui an, la care se mai adaugă încă trei primite săptămâna trecută!
Loading...
Au început provocările pentru rezerviștii voluntari din Botoșani – FOTO&VIDEO
Urmează antrenamentul alături de forțele de rezervă ale Armatei SUA și de rezerviști voluntari din structuri subordonate Statului Major al Apărării.
Momente emoționante pentru ofițeri și subofițeri din cadrul ISU Botoșani – GALERIE FOTO
Recunoașterea muncii depuse este foarte importantă, iar acest lucru l-au simțit cinci ofițeri, un maistru militar și 86 subofițeri care au primit noile grade.
Drumurile din Botoșani pe care s-au produs accidente, împânzite de polițiști - FOTO
În cursul zilei de duminică, 1 august, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune în mediul rural, pe arterele pe care au fost înregistrate accidente rutiere în prima parte a acestui an.
Salon distrus la Mavromati de un pacient agresiv, medicii au sunat la 112 - FOTO
Bărbatul s-a baricadat în salon, blocând ușa cu câteva paturi.
ALDE Botoșani: Terenul agricol al românilor pe mâna străinilor!
Asta e realitatea cruntă cu care ne confruntăm.
Loading...
Interviul lui Reghecampf, stricat de cheful din vestiarul FC Botoșani: Ca la fotbal… - VIDEO
Laurenţiu Reghecampf era vizibil iritat la finalul meciului Universitatea Craiova-FC Botoşani, scor 1-2.
Vijelii puternice la Botoșani, încă o zi sub Cod Portocaliu: Anunțul meteorologilor
Administrația Națională de Meteorologie a emis încă o avertizare de vreme rea pentru județul Botoșani.
FAZA ZILEI: Culmea șofatului ”la noi”, un șofer și-a scris în parbriz că îi place băutura! Au urmat o urmărire a Poliției și amenda
Șoferul unui autocamion care circula prin județul Timiș avea o plăcuță pe cât de interesantă, pe atât de nepotrivită pentru cineva care conduce.
Golgeterul Botoșaniului din sezonul trecut s-a transferat la o echipă de cupe europene din Portugalia
Golgheterul lui FC Botoșani din sezonul trecut s-a despărțit de gruparea moldoveană în această vară.
Preotul botoșănean Ciopron, ultimul episcop al Armatei Române, comemorat peste Prut
A fost ultimul episcop al Armatei Române. Marginalizat de regimul comunist, a fost urmărit de Securitate, odată cu toți cei care se aflau în preajma sa.
Elisabeta Lipă, la sosirea canotorilor în țară: Îi mulțumesc ministrului Drulă că nu ne-a răspuns la telefon
Chiar la sosirea în țară a lotului olimpic de canotaj, președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, i-a mulțumit ironic ministrului transporturilor.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„La ce sunteți astăzi părtași aici? În primul rând la bucuria și la fericirea copiilor, la un fel de ludotecă integrată. Am susținut atât de mult această idee, în alte state sunt. La noi din câte știu există un proiect ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9171 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5687 lei
GBP
Lira sterlină
5.7547 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7730 lei
XAU
Gramul de aur
240.4651 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2311 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3781 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0432 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3188 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6610 lei
Vremea
astăzi
Botosani
23.7 o C
Dorohoi
22.4 o C
Bucecea
23.0 o C
Darabani
21.8 o C
Saveni
22.9 o C
Ştefăneşti
26.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.