„Imaginarul religios monoteist, cel creștin în special, a recurs la o venerație cultuală a Sfintelor Scripturi, dezvoltând totodată un vast program de reprezentări vizuale ceea ce a condus la triumful picturii, religioase, mai întâi, apoi, profane”, explică, în studiului său „Imaginarul”, Jean-Jacques Wunenburger modul în care imaginarul lingvistic și cel vizual se îmbină în culturile lumii.
Pictura religioasă are o tradiție lungă, dar, în toate etapele ei, ne face părtași la lumea spirituală, nevăzută. Cel care pictează, la rândul său, încărcat de har și având meșteșugul picturii, respectă o anumită tehnică, perpetuând diferitele feluri „de a zugrăvi”. „Iar la îmbrăcăminți pune orice vopsea voiești, cu puțin ou, și le dai proplasma subțirel; apoi le desenează, ca să lămurești cutele, și pune lamele cu aur sfărâmat. Dar întâi să dai lamele cu aur apos, și apoi să le întărești în locurile mai luminate ca și cu vopsele”, spune învățătura pictării la muscali. Dacă lucrezi „ca cretanii”, „hainele fă-le în acest chip: mai întâi dă-le proplasmele, apoi desenează-le cutele, dă-le două sau trei lame (și așa le luminează)” (Dionisei din Furna).
În tradiții diferite, folosind materiale și suporturi diverse, pictura creștină a avut drept scop apropierea omului de Dumnezeu. Amestec de culoare și spiritualitate, reflectând curățenia sufletească a celui care a pictat-o, icoana devine o fereastră spre meditaţie şi revelaţie, mărturisind despre prezenţa în timp şi în spaţiu a lui Dumnezeu.
În perioada aprilie-mai, Memorialul Ipotești va expune, în Sala „Horia Bernea”, icoanele pe sticlă, pe care le deține în patrimoniu.
Icoanele din expoziție surprind episoade biblice specifice acestei perioade: Sfântul Gheorghe, Intrarea în Ierusalem, Răstignirea, Punerea în mormânt, propunând un periplu în imagini prin învățătura creștină și oferind prilejul de a fi mai aproape de realitatea lumii spirituale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Descoperire șocantă în carnea din magazine: Pui vopsiți și salmonella
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024