Polițistul activează de 10 ani în structurile Ministerului Afacerilor Interne.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, astăzi la Instituția Prefectului a avut loc avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a unui polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Botoșani.
Prefectul Dan Șlincu a dat citire Dispoziției de avansare, felicitându-l ulterior pe Tudor-Gabriel Palote, care a fost astfel avansat de la gradul de subinspector de poliție în gradul profesional de inspector de poliție.
În prezența conducerii Instituției Prefectului, dar și a șefilor de servicii din Prefectura Botoșani, inspectorul de poliție Tudor-Gabriel Palote a transmis că, la fel ca în cei zece ani de când face parte din structurile Ministerului Afacerilor Interne, va depune toate eforturile necesare pentru a-și duce la îndeplinire cu profesionalism fiecare activitate care cade în sarcina sa.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu de vegetație într-o comună din județ: Pompierii au intervenit mai bine de două ore - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Tânăr ajuns cu mașina în șanț după ce a băut „puțin”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
ACUM: Șefi noi prezentați de prefect în ședință
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Mașină în flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Razii cu mascați, polițiști și jandarmi în câteva zone din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024