Ştiri
Șefii de la Consiliul Județean acuzați că vor să-i acopere pierderile financiare unui afacerist din Suceava

Proiectul privitor la majorarea unor taxe pentru partea de salubrizare desfășurată în județul Botoșani încă se află într-un sertar.

Președintele Consiliului Județean nu a mai convocat o ședință extraordinară pentru a fi supus din nou dezbaterilor, după ce, la cea anterioară mai mulți liberali au absentat și astfel nu s-a putut vota.

 

Și oricum, chiar dacă ar fi convocată o nouă ședință, liberalii s-ar fi opus în continuare acestui proiect.

 

”Propun Consiliului Județean, acelei comisii speciale, în primul rând să invite la discuții și pe cei de la ADI Ecoproces, pentru că ei sunt în acest moment exonerați de orice vină, nu sunt invitați la nici un fel de discuții. Așteptăm din partea acestei comisii de negociere un calcul clar, transparent, un calcul care să poată fi prezentat public astfel încât să știm ce avem de făcut. Trebuie să mai știți că această comisie face aceste calcule, dar oportunitatea acestor majorări este decisă de consilierii județeni”,

Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani

 

Potrivit proiectului, majorarea ar urma să se aplice și retroactiv, spun liberalii.

 

Lucru de neacceptat, pentru că pierderile financiare pe care le-ar fi suferit societatea Diasil Service Suceava nu pot fi acoperite din banii botoșănenilor.

 

„În nici un caz nu poate să se aducă un document în septembrie 2018, care să propună măriri din septembrie 2017. Despre ce vorbim? Sau mă rog pe tot parcursul anului 2017 și 2018. Este clar că nu putem fi de acord cu așa ceva. Este clar că, în mod concret, când vom avea calculele exacte, corecte și transparente, vom vota și se vor aplica din momentul votului încolo. Nu facem o ajustare a prețului și o aplicăm și pe anul 2017. Asta își doresc dlor, să plătim din urmă”,

Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani

 

O aplicare retroactivă a acestor taxe ar fi, a mai adăugat Costel Șoptică, la limita legalității, în condițiile în care societatea Diasil a depus o ofertă financiară la licitație care poate fi depășită, în cazul unor măriri de tarife.

loading...
Chiul masiv la CJ, proiectul cu tarifele la salubrizare în aer, patronul Diasil amenință cu închiderea - VIDEO

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL:

download from google play download from apple store
PROGRAMUL casieriilor Nova Apaserv de sărbători la Botoșani
Societatea Nova Apaserv Botoșani a făcut public astăzi, programul casieriilor în perioada sărbătorilor de iarnă 24 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019.
Botoşănean buzunărit de o femeie în Piaţa Centrală: NOROCUL pe care l-a avut păgubitul
Un bărbat, ce se afla în zona Pieţei Centrale din municipiu, a fost tâlhărit în plină zi.
ACCIDENT cu semne de întrebare după ce un şofer a ajuns cu maşina în şanţ şi o persoană la spital
Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc pe un drum din judeţul Botoşani.
Comunicat PSD: Ministerul Agriculturii va implementa un Program cerut de Lucian Trufin pentru sprijinirea cultivatorilor de usturoi
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică “Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”.
Un scriitor a cerut deshumarea de URGENŢĂ a lui Eminescu: Sunt dovezi despre uciderea poetului - FOTO
Condiţiile în care a murit poetul Mihai Eminescu în urmă cu 129 de ani ar putea face obiectul unui dosar de cercetare penală în urma unei solicitări în acest sens înaintate procurorului general al României de către un scriitor din Mehedinţi.
Veste bună pentru unii patroni: Guvernul îi scuteşte de la plata contribuţiilor sociale pentru ZECE ani
Guvernul a anunţat, marţi, unele măsuri fiscal-bugetare şi în domeniul investiţiilor publice pentru anul 2019.
Doi botoşăneni arestaţi de poliţişti la Gura Humorului: CE s-a găsit în maşina lor
Doi bărbaţi din Botoşani au dat de mare necaz în judeţul vecin.
Afacerist trimis în judecată după ce 'a uitat' să treacă în contabilitate mai multe facturi
Administratorul unei societăți comerciale a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă continuată.
Unui străin îi place atât de mult la FC Botoșani încât nu se mai dă dus: E așa de bucuros, plin de viață
Jucătorul își prelungește contractul cu FC Botoșani.
Tânăr jefuit în stradă în miez de noapte: Hoţul l-a bătut şi i-a furat banii
Un tânăr de 18 de ani, din Botoşani, este bănuit de tâlhărie calificată.
Botoşaniul trecut la 'şi alţii' de Guvern la împărţirea banilor, Huncă: Noi umilinţe
Guvernul a decis, în ședința din 13 decembrie, să aloce suma de 262.570.000 lei din fondul de rezervă aflat la dispoziția Executivului, pentru unități administrativ-teritoriale.
Comuna din Botoșani unde primarul le-a făcut „abonament” localnicilor la muncă în străinătate: Am avut un noroc imens - FOTOGALERIE
Sute de localnici dintr-o comună din Botoșani pleacă la muncă în străinătate.
Șofer botoșănean, accident GRAV: O femeie transportată la spital
Un șofer din Botoșani a fost implicat într-un accident ce a avut loc în județul vecin.
COMUNICAT: Angajăm şoferi şi vatmani, salariile pot ajunge şi până la peste 4.000 de lei!
Dacă ești o persoană activă și ambițioasă, dornică să activeze în domeniul transportului public local, atunci te așteptăm în echipa Societăţii de Transport Public Timişoara. Avem nevoie de tine în echipa noastră!
„Hristos, Toamna”: Un botoșănean și-a lansat propria „Biblie”, totul a pornit de la un PARIU GALERIE FOTO
Într-o seară frumoasă de iarnă și într-un cerc restrâns de prieteni, poetul botoșănean Vasile Iftime și-a lansat un nou volum, intitulat Hristos, Toamna. 
Veşti bune din Parlament pentru familiile copiilor cu autism
Deputatul Tamara Ciofu vine cu veşti bune pentru familiile copiilor cu autism. Aceasta după ce săptămâna trecută, la Comisia pentru drepturile omului a solicitat mai multe lucruri secretarului de stat Dan Dumitrescu de la Ministerul Sănătății.
(P) Idei ingenioase de cadouri pentru Crăciun
Perioada sărbătorilor se apropie cu pași repezi, așa că nu prea mai aveți mult timp la dispoziție pentru a vă gândi. De aceea, venim în ajutorul vostru cu câteva idei ingenioase de cadouri numai bune de oferit femeilor, de Crăciun. Cum ar trebui să arate cadoul perfect? Pe lângă valoarea sentimentală și aspect, mai este un lucru de luat în vedere: utilitatea. Iar aici este nevoie să vă puneți în pielea celui ce îl primește. Oare vor avea la ce să îl folosească sau va fi uitat într-un colț?
(P) Cadouri altfel, de pus pe lista pentru Moș Crăciun
S-ar putea spune că perioada sărăbătorilor a început deja, așa că, probabil, a fost începută și lista cu dorințele pe care le aveți pentru Moș Crăciun. Pentru unii, ideile sunt clare, știu exact ce își doresc, așa că nu e rost de prea multă bătaie de cap. În schimb, pentru alții, poate că e o dezordine totală în minte. De aceea, sperăm că acest articol să le fie de folos celor care încă nu au nicio idee despre ce și-ar dori de Crăciun.
PSD și-a trimis sol de pace în ACoR ca să-i împace pe primari cu prefectul și directorii
Cu aplauze frenetice a fost prezentat în cadrul Colegiului Prefectural și Sorin Gîngă, noul președinte al Asociației Comunelor din România – Filiala Botoșani.
kalapod.net%20
DRAMA copiilor din plasament: Mai bine în centru, decât la părinți de Crăciun
Crăciunul e atât de aproape. Deja în cele mai multe familii pregătirile sunt în toi. De la împodobirea bradului, până la masa de Crăciun, sarcinile sunt împărțite, începând cu cei mai mici, până la cei mai mari, părinții.
Alo,minţi,sau habar nu ai despre ce este vorba!Dar guiţezi! Ai învăţat de la #Rezist!
20 septembrie 2018, 09:48
Cu alte cuvinte Soptica ia făcut neștiutori de carte pe cei din comisia in cauza. Adevarul este ca nu pot fi toți senatori, doar cei care bat câmpii
19 septembrie 2018, 17:17
Ca de multe ori in viata, ironia proiectului de gunoaie va fi ca, desi a demarat pe timpul liberarilor, se pare ca tot liberalii vor fi cei care-l ingroapa! Asta da performanta! Asta da evolutie a partidului!
19 septembrie 2018, 17:17
zenda.ro
astratex.ro
Sondaj
Vă place cum a fost împodobit municipiul Botoșani de sărbători?
Da
Parțial
Nu
Declaraţia zilei
”Marele meu regret este că județul Botoșani a fost uitat din nou de cei care guvernează țara, suma pe care ne-au acordat-o fiind ridicolă. Se dovedește odată în plus că noi, botoșănenii, nu suntem importanți pentru ei decât ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6478 lei
USD
Dolarul SUA
4.0820 lei
CHF
Francul elveţian
4.1177 lei
GBP
Lira sterlină
5.1631 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6329 lei
XAU
Gramul de aur
163.9458 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2368 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4383 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9371 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0443 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1804 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6224 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-5 o C
Dorohoi
-5 o C
Bucecea
-5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-5 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.