Ştiri
După o săptămână cu ploi la Botoşani este OFICIAL stare de alertă pentru SECETĂ

La mai bine de o săptămână după ce la Botoşani a început să plouă masiv, în aproape jumătate de judeţ s-a instituit oficial starea de alertă pentru secetă. Întrunit luni după-amiază în şedinţă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat o hotărâre pe această temă.

35 de unităţi administrativ-teritoriale intră astfel şi oficial în stare alertă pentru o perioadă de 30 de zile, care se poate extinde sau restrânge, atât ca timp cât şi teritorial, în funcţie de evoluţia fenomenelor meteo. Prin hotărârea CJSU s-au dispus mai multe măsuri, printre care:


-    asigurarea transporturilor de apă potabilă şi menajeră în zonele afectate de secetă prin mijloace proprii sau încheierea de contracte cu agenţi economici;
-    elaborarea în regim de urgenţă a unor note de fundamentare şi devize de lucrări pentru estimarea fondurilor necesare construirii de puţuri de mare adâncime;
-    achiziţionarea de bazine de mare capacitate în vederea stocării apei rezultate din fântânile de mare adâncime;
-    demararea lucrărilor necesare înfiinţării unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii în amenajarea Horia – Liveni – Manoleasa şi repunerii în sare de funcţionare a sistemelor de irigaţii;
-    dirijarea curentului de apă către prize.


CJSU Botoşani a adoptat hotărârea după ce ministrul Afacerilor Interne a aprobat vineri nota-raport cu privire la declararea stării de alertă.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
70.000 de oameni afectați de secetă la Botoșani, stare de alertă în 24 de comune

 

Dan Alexa bântuit de amintiri negre: A găsit vinovatul pentru eșecul de la FC Botoșani
Dan Alexa a plecat recent de la clubul botoșănean și a vorbit despre perioada petrecută în nordul Moldovei.Tehnicianul, adus în locul lui Marius Croitoru pentru a redresa echipa, nu a reuşit să scoată formaţia moldoveană din criză.
Botoșănenii sunt așteptați la meci pe Stadionul Municipal: Copiii au intrare GRATUITĂ
FC Botoșani se va duela cu Universitatea Cluj în Cupa României miercuri, 6 decembrie 2023.
Operațiunea Narcos: Botoșănean într-o rețea uriașă de traficanți de droguri, geantă cu 130.000 de euro aruncată pe geam – FOTO & VIDEO
Au fost reținute șapte persoane în urma perchezițiilor care au avut loc în două județe.
Primăria Municipiului Botoșani organizează prima ediție a Galei Tinerilor Voluntari
Evenimentul are loc în decursul după amiezii de astăzi.
Aplicația care face DONAREA de sânge mai ușoară: Un carnet digital al donatorului - FOTOGALERIE
Centrul de Transfuzie Sanguină din Botoșani încurajează botoșănenii să obțină un carnet digital de donator prin intermediul aplicației naționale BlooDoChallenge.
Accident provocat de un botoșănean, ambii șoferi au ajuns la spital
Conducătorii auto au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Senatul a aprobat: Lovitură pentru fumători, amenzile ajung până la 10.000 de lei
Senatul a adoptat luni un amendament la un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun.
POVEȘTI triste din școli - Profesoara din Botoșani care-și vede elevii flămânzi: Se țin cu mâna de burtică
Atât părinții cât și profesorii duc o luptă crâncenă cu abandonul școlar din mediul rural.
Alexandra Huțu, PSD Botoșani: Programul Rabla pentru sobe trebuie să fie un proiect pe termen lung, pentru scăderea costurilor de încălzire și creșterea randamentului energetic
Parlamentarul social-democrat Alexandra Huțu, în calitate de membru în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, a solicitat ministrului Mediului urgentarea programului Rabla pentru sobe. Asta deoarece aproape jumătate din gospodăriile din România se încălzesc cu lemne, 80% în mediul rural și restul în mediul urban.
ASTĂZI: O nouă zi de proteste în Sănătate cu angajați în fața unităților – GALERIE FOTO
Angajații din sistemul sanitar botoșănean au ieșit astăzi din nou să protesteze.
Weekend cu spectacole inedite: Botoșănenii vor primi și bilete GRATUITE - GALERIE FOTO
Reprezentanții Teatrului ‘’Mihai Eminescu’’ vor oferi bilete gratuite cetățenilor care vin cu o persoană dragă.
ANUNȚ Nova Apaserv: Apa va fi oprită în mai multe comune din Botoșani timp de o zi
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp.
Fuego vine la Botoșani: CÂT costă prestația artistului
Pe 30 noiembrie a sărbătorit 30 de ani de intensă carieră muzicală și, de la succesul reputat la Sala Palatului, o ține într-un perpetuu turneu.
Peste 1.000 de botoșăneni vor primi ajutor de încălzire
Direcția de Asistență Socială (DAS) Botoșani a anunțat că peste 1.000 de botoșăneni vor beneficia de ajutor de încălzire pentru perioada noiembrie 2023 – martie 2024.
O nouă campanie de colectare deșeuri electrice organizată în Botoșani
Campania este organizată în perioada 4-15 decembrie 2023.
Tractoarele se vor putea conduce și cu permise pentru alte categorii de vehicule, demersuri pornite de la Botoșani
Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Demersurile au fost inițiate și de președintele Asociației Crescătorilor de Ovine şi Caprine (ACOC) Moldoovis, Ionică Nechifor.
Răfuială cu maceta: Doi tineri ajung la Tribunalul Botoșani după o bătaie de zile mari
Incidentul a avut loc în orașul Flămânzi, iar protagoniștii au fost adolescenți de 17, respectiv 18 ani.
Schema cu Croitoru la alt nivel, Iftime a anunțat numele noului-vechi antrenor de la Botoșani: Să nu las loc de reproșuri
Valeriu Iftime nu a ajuns la vreo înțelegere cu antrenori străini, astfel că va miza în continuare pe o „improvizație”.
Verișoara lui Vlad Plăcintă s-a întors din Turcia plină de speranță: Este tot mai aproape să învingă boala
Vești îmbucurătoare pentru Cosmina, verișoara președintelui Asociației „Salvează o Inimă”. 
Două mașini s-au ciocnit pe drumul Botoșani – Suceava, persoane rănite transportate la spital: FOTOGALERIE
Accidentul rutier a avut loc luni seară, iar două persoane au ajuns la spital.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Este foarte important ca cei mici să petreacă timp de calitate în aer liber. Încurajăm acest obicei și transformăm spațiile de joacă destinate copiilor. De la începutul mandatului, am înființat ori reabilitat mai multe ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9672 lei
USD
Dolarul SUA
4.5844 lei
CHF
Francul elveţian
5.2499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7927 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1178 lei
XAU
Gramul de aur
298.5041 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2568 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3075 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0155 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.4 o C
Dorohoi
0.3 o C
Bucecea
-0.9 o C
Darabani
-1.9 o C
Saveni
-0.1 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.