Ştiri
După aproape trei decenii „de Italia”, cetățenie și viața de vis din străinătate, doi soți s-au reîntors la Botoșani - FOTOGALERIE

Adina Ojog este una dintre românii care au decis, după ani de zile petrecuți în străinătate, să se întoarcă în România. A trăit la Veneția, la doi pași de Piazza San Marco și a dobândit cetățenia italiană.

S-a integrat perfect, a fost unul din candidații români la alegerile administrative din Peninsulă. Apoi, împreună cu soțul, a decis să se întoarcă în orașul natal, la Botoșani, să-și deschidă o mică afacere și să încerce să redescopere legătura cu patria. Potrivit Rotalianul, Adina povestește cum a fost reîntoarcerea, ce dificultăți a întâmpinat și cum vede România acum, cu ochii cuiva care a trăit o jumătate de viață în diaspora. 

 

„Visam să plec din România!”

 

Născută la Botoșani in 1977, Adina Ojog spune că trăia cu ideea de a pleca din România „înrădăcinată de la 13 ani, după căderea lui Ceaușescu, pentru că voiam să văd și altceva, să trăiesc în altă realitate”. A urmat cursurile profilului de pedagogie la Școala Normală „N. Iorga”, iar apoi a profesat ca învățătoare, timp de 3 ani după terminarea liceului.

 

„Visul de a pleca din România se materializează în anul 2000, când decid să-mi urmez prietenul (devenit apoi soț) în Italia, el fiind deja plecat din 1993”.  

 

Adina pleacă așadar către Italia, așa cum se făcea pe atunci, „cu o viză de o lună în spațiul Schengen”. La început nu i-a fost ușor, iar primul loc de muncă în străinătate nu se uită niciodată.

 

„Am rămas un an în zona Romei unde mi-am găsit câteva ore la curățenie, la câteva familii și am reușit să intru ca ajutor într-un salon de frizerie, dar cu jumătate de normă”.

 

Veneția, „orașul unic de pe ape”, dragoste la prima vedere

 

În 2001, intervine marea schimbare: „Mă mut la Veneția! Aici sotul meu lucra deja de vreo 3 ani într-o companie de construcții”.

 

Veneția a fost dragoste la prima vedere,  „orașul de pe ape, orașul îndrăgostiților, orașul-muzeu, orașul UNIC!”

 

La Veneția, Adina începe să lucreze într-un hotel, pe post de camerieră. „După vreo 2 ani a urmat o întâlnire „norocoasa”, cu o persoana extraordinară, devenită prietenă de suflet: venețiana Silvia”.  Așa începe să lucreze ca secretară, cu jumătate de normă, la Școala de dans pe care o deținea Silvia. 

 

Două joburi, muncă de 13, 14 ore pe zi

 

„Am lucrat aici vreo 14 ani până când, din cauza crizei, școala a fost închisă”. La școala de dans, românca noastră intră în contact cu sute de persoane, iar una din ele îi posibilitatea să susțină un interviu pentru un nou job. „M-a ajutat experiența mea anterioară, la hotel,  modul de gestionare a clienților, învățat ca secretară și munca în strâns contact cu oamenii, dar și faptul ca aveam cunoștințe de limbi străine. Aș am ajuns să gestionez o mică pensiune chiar la Veneția!”

 

O experiență care o duce înainte pentru alți 8 ani, în paralel cu școala de dans. Ca mulți români,  ne mărturisește că lucra și 13-14 ore pe zi. 

 

În 2017, Adina și soțul ei obțin și cetățenia italiană,  „fapt care ne bucură enorm, ținând cont că viața noastră de adult o petrecusem acolo și că ne simțeam parte de drept a acestei minunate țări!”

 

„Întoarcerea acasă, pentru a ne bucura de casa construită în 27 de ani”

 

Dar, la scurt timp, Italia e lovită de pandemie.

 

„Pensiunea se închide, vine pandemia, munca în domeniul turistic începe să stagneze. Soțul meu, între timp, începuse să lucreze pe cont propriu în domeniul construcțiilor. El a avut ideea de a ne reîntoarce în țară, pentru a ne bucura și noi de casa pe care o construisem de-a lungul celor 20-27 de ani de ședere în străinătate”.

 

Adina primește propunerea soțului cu reținere, „chiar dacă în mintea noastră existase tot timpul ideea că, mai devreme sau mai târziu, ne vom reîntoarce în România”.

 

Într-un final, Adina acceptă, ținând cont și de faptul că cei doi nu au copii, și așa mutarea va fi mai ușoară. Cu o condiție: „în cazul în care nu ne adaptăm, să ne reîntoarcem!”

 

Un eveniment dureros și neașteptat, moartea mamei Adinei, în aprilie 2021, face ca hotărârea să fie urmată de fapte.

 

„Tata era singur, am vrut să-i fiu alături în acele momente grele. Țin minte și acum gândul pe care l-am avut când am părăsit Veneția. Mă voi reîntoarce să o revăd, măcar o dată pe an, să-mi umplu sufletul și mintea de frumos!”

 

Ne suflecăm mânecile să o luăm de la început!

 

Odată ajunși în România, primul gând al celor doi a fost: „Ne suflecăm mânecile, ne umplem cu răbdare și o luăm, aproape, de la început!

 

„Nu ne-am făcut probleme că nu ne vom descurca din punct de vedere financiar, nu suntem persoane cu pretenții. Întotdeauna ne-am suflecat mânecile și am muncit și ne-am descurcat în mod onorabil. Căsuța noastră o aveam, datorii nu aveam. Soțul e expert în domeniul construcțiilor. După 27 de ani de experiență știe să ridice o casă de la temelie până la cheie. Problema era ce voi face eu?!”

Continuarea poveștii poate fi citită în publicația Rotalianul

loading...
Cum au devenit trei călugărițe din Botoșani îngeri păzitori pentru copiii nevoiaşi: Prima motivaţie a fost iubirea

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Zeci de cazuri noi în ultimele ore, o localitate are rata aproape 18 la mie
Autoritățile sanitare de la Botoșani au anunțat în urmă cu puțin timp situația noilor îmbolnăviri.
Încep protestele, polițiștii iau cu asalt marile ministere: Ne-a ajuns cuțitul la os!
Polițiștii din toată țara vor ieși în stradă să protesteze.
Mihai Teja anunță spectacol pe Municipal: Îmi doresc ca băieții să aibă aceeași mentalitate de învingători
Astăzi, de la ora 21:00, pe Stadionul Municipal, va avea loc partida dintre FC Botoșani și Farul Constanța, meci contând pentru runda a IV-a din SuperLigă.
Peste 600 de locuri de muncă disponibile la Botoșani, se fac angajări la instituții și firme private – LISTA posturilor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă vacante la data de 8 august 2022.
AMENZI de mii de lei în weekend: Polițiștii le-au ”tulburat” apele pescarilor - FOTO
Au fost vizați botoșănenii care au ieșit la pescuit pe malul Prutului sau în zona Lacului Stânca Costești.  
Măsuri de ordine anunțate de jandarmi la meciul de fotbal FC Botoșani – Farul Constanța
Gruparea de Jandarmi Mobilă "Alexandru cel Bun" Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Farul Constanța.
100 de polițiști au ieșit în stradă în weekend, a fost în misiune și câinele polițist – FOTOGALERIE
Au fost angrenați polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale și rutieră.
S-a stins un poet și un apărător al Limbii Române: A avut un suflet uriaș, o inimă blândă și calități de luptător pentru adevărul istoric
Poetul s-a aflat în dese rânduri la Botoșani, dar a fost și gazdă pentru scriitorii botoșăneni în Cernăuți, acolo unde apăra de ani buni identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.
Dosar penal după ce mai mulți adolescenți din Botoșani au omorât o pisică
Incidentul, de o cruzime fără margini, s-a petrecut într-un cartier din municipiul Botoșani. Într-o seară, mai mulți adolescenți au prins o pisică pe care au chinuit-o, apoi au sugrumat-o.
Aproape 80 de ucraineni au ajuns la Botoșani – SITUAȚIA la frontieră
În această dimineață, la ora 8.00, în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani erau cazați 17 cetățeni.
Familia băiatului de 14 ani, din Botoșani, care a devenit erou pentru cinci bolnavi: Să salveze el alte vieți, să trăiască prin altcineva
Adolescentul de 14 ani, din Botoșani, a devenit erou salvator pentru cinci bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.
Dreptul de a conduce în Europa, obţinut contra sumei de 500 de euro
În cursul anului trecut, în timp ce se afla la muncă în Franţa, a obţinut prin intermediul unui conaţional, contra sumei de 500 de euro, un permis de conducere fals.
A încercat să fugă de poliţiştii de frontieră, dar a fost dat de gol de body cam
Tânărul de 24 de ani nu a oprit la semnalul polițiștilor de frontieră deoarece știa că are suspendat dreptul de a conduce vehicule.  
Mesaje sfâșietoare după moartea botoșăneanului de 27 de ani: Ai rupt sufletul tuturor, Răzvan! / Drum lin, fratele meu, prea devreme ne-ai lăsat
Un tânăr de 27 de ani a murit în Italia, într-un cumplit accident. Acasă, la Botoşani, familia îi plânge dispariţia.
Conferințe și întâlniri cu preoții din protopopiate în această săptămână, în parohiile botoșănene
Mai multe evenimente sunt anunțate în parohiile din Botoșani în perioada 8-13 august 2022.
Hagi, înaintea meciului cu Botoşani: Din toate punctele de vedere ne aşteaptă un meci dificil
Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a afirmat că meciul de luni cu FC Botoşani este unul dificil din toate punctele de vedere, cu o formaţie care este în formă şi care joacă foarte bine pe propriul teren.
Elicopterul SMURD a aterizat la Botoșani pentru un tânăr de 22 de ani bătut cu violență
Apelul pentru venirea la Botoșani a aeronavei sanitare a fost solicitat de medicii de la Spitalul Județean Mavromati.
ȘASE tone de carne expirată de trei ani, găsită pe litoral, la un singur operator! Polițiștii au luat la audieri 43 de persoane
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani.
Un proaspăt major din Botoșani, prima amendă majoră: 2.000 de lei din partea Poliției
S-a întâmplat sâmbătă, 6 august 2022.
Armată de oameni, razii în trafic - șoferii au primit celebrii ochelari de droguri sau alcool – FOTOGALERIE
Acțiuni în sistem integrat în municipiul Botoșani, polițiștii, jandarmii și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog au ieșit în stradă.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am făcut un control pe zona HoReCa care m-a intrigat foarte tare, pentru că la un angajator am găsit opt tineri de 17 ani care desfășurau activitate fără forme legale, aveau un program de lucru de 16 ore în condițiile în care ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9210 lei
USD
Dolarul SUA
4.8330 lei
CHF
Francul elveţian
5.0392 lei
GBP
Lira sterlină
5.8375 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5786 lei
XAU
Gramul de aur
276.1646 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2491 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2522 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3658 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.7446 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2007 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6614 lei
Vremea
astăzi
Botosani
29.9 o C
Dorohoi
28.0 o C
Bucecea
27.3 o C
Darabani
29.4 o C
Saveni
30.8 o C
Ştefăneşti
26.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.