Nouă persoane, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 13 ani, au rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu care le-a mistuit locuința.
S-a întâmplat marți seară, la Dersca, când casa celor nouă suflete, provenite din două familii, s-a aprins, cel mai probabil, de la un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.
Alarma s-a dat în jurul orei 18.30. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și voluntarii din comuna Dersca.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și podul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri.
Având în vedere faptul că podul casei a fost distrus de flăcări în totalitate, casa nu mai poate fi locuită.
Pompierii le reamintesc botoșănenilor că astfel de evenimente pot fi evitate, respectând următoarele reguli:
- Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
- Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
- Nu lăsați ușa sobei deschisă.
- Nu supraîncălziți soba.
- Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
- Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
- Stingeți focul pe timpul nopții.
- Nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Botoșaniul are campioni naționali la atletism: Rezultate remarcabile la Finala de Semimaraton
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024