Ştiri
Drama copiilor cu părinţi la muncă în ţări străine: N-ai cum înţelege ce înseamnă mamă şi tată dacă îi vezi o dată pe an

Cea mai grea situaţie este, de departe, în Moldova, unde, în cele 10 judeţe, sunt aproape 63.000 de copii rămaşi în grija rudelor, adică aproape 40 la sută din totalul naţional. Printre aceste județe se află și Botoșaniul.

Aproape 160.000 de copii din România au, potrivit datelor oficiale, unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, pe termen lung. Dintre aceştia, aproape 45.000 de copii nu mai au niciunul dintre părinţi în ţară. Cele mai multe cazuri sunt în judeţele din Moldova.

 

Cu fiecare an care trece, tot mai mulţi copii din România sunt nevoiţi să-şi reformuleze scara valorilor atunci când vine vorba de sensul cuvintelor „mamă” şi „tată”. Este unul dintre efectele sumbre ale realităţii că ţara noastră a ajuns pe locul 1 în Europa la migraţiune, scrie Adevărul. Mai mult decât atât, suntem deja şi în top 10 la nivel mondial, devansând ţări măcinate de războaie sau de fenomene extreme. Potrivit datelor oficiale, în România există aproape 160.000 de copii care, oficial, îşi au părinţii plecaţi pe termen lung în străinătate. Însă situaţia de dincolo de statistica oficială pare a fi chiar mult mai sumbră, căci aici sunt incluse doar cazurile în care migraţia este cu acte legale.

 

Sociologii vorbesc despre cifre măcar duble (aferente plecărilor în străinătate în „zona gri”, pentru munci clandestine), ceea ce înseamnă că aproximativ 8,4% dintre minorii cu vârsta de până la 16 ani (3,8 milioane, conform datelor de la 31 decembrie 2018) au unul sau ambii părinţi plecaţi din ţară.

 

Referindu-ne strict la datele oficiale, este de remarcat că cea mai grea situaţie este, de departe, în Moldova, unde, în cele 10 judeţe, sunt aproape 63.000 de copii rămaşi în grija rudelor, adică aproape 40% din totalul naţional.

 

De altfel, judeţele Iaşi (11.573), Suceava (11.078) şi Bacău (9.723) ocupă primele trei poziţii ale clasamentului.

 

Şi locurile 4, 5 şi 6 sunt ocupate tot de judeţe din Moldova (Neamţ, Botoşani şi Vaslui), în vreme ce de-abia pe locul 7 se află un judeţ din afara regiunii, respectiv Constanţa.

 

Şi mai grav este că aproape o treime dintre cazurile înregistrate oficial consemnează că minorii în cauză (circa 45.000) nu mai au în ţară niciunul dintre părinţi, fiind crescuţi de rude sau lăsaţi în grija fraţilor mai mari.

 

„Aceşti copii cresc cu tare emoţionale profunde, căci sunt privaţi de sprijinul părintesc tocmai atunci când au cea mai mare nevoie de el. N-ai cum să înţelegi ce înseamnă mamă şi tată dacă îi vezi doar o dată pe an. Alarmant este că în mintea viitorilor adulţi se construiesc tipare potrivit cărora fie nu este important să fii alături de copiii tăi, fie trebuie să-i sufoci cu afecţiunea. Oricum ar fi, este un dezechilibru”, a explicat psihologul Anamaria Dinescu.

 

loading...
Drama micuței Anastasia, fetiţa care n-a cunoscut bucuria de când a venit pe lume
Sărbători cu inimă grea pentru copiii cu părinți plecați la muncă în lumea largă: Nu mai știm nimic de ea

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Botoșănean BĂTUT în plină stradă, i-a furat și portofelul
Agresorul a fost arestat la domiciliu timp de 30 zile.
Familie rămasă pe drumuri, pompierii spun că au salvat bunuri care costă de trei ori cât casa
Un mesaj circulă de ieri pe rețelele de socializare pentru sprijinirea unei familii care a rămas fără locuință.
Senatorul Lucian Trufin: Toți fermierii beneficiază acum de apa gratuită pentru a-și iriga culturile
În contextul secetei pedologice cu care se confruntă țara noastră, o lege mult așteptată de fermieri a fost adoptată de Parlamentul României, aceasta constituind una dintre măsurile salvatoare luate de legislativul actual pentru agricultura românească.
Sute de angajați de la Direcția Copilului „forțați la muncă în izolare”, primesc bani în plus de la stat
Efortul făcut de salariații din asistență socială în perioada stării de urgență, când au fost izolați la locul de muncă în ture succesive de 14 zile, în centrele sociale rezidențiale, prin Ordonanța Militară nr. 8/2020 a fost recunoscut și din punct de vedere financiar.
IMPORTANT pentru viitorii șoferi: Ce se întâmplă cu valabilitatea cursurilor pentru examenul auto
Guvernul a adoptat, în ședința de ieri, o hotărâre privind valabilitatea cursurilor pentru examenul auto.
Omul de afaceri din conducerea PNR Botoșani: ”Redeschiderea tuturor afacerilor este o necesitate”
Investiții în infrastructură, atragerea fondurilor europene în rural sau programe de ajutor pentru companii mijlocii și mari sunt câteva aspecte asupra cărora omul de afaceri atrage atenția.
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare naţională, ce se întâmplă ASTĂZI la 12.00 în toate bisericile din Botoșani
La 40 de zile de la Înviere este prăznuită Înălțarea Domnului, consacrată și ca Zi a Eroilor, a tuturor românilor care și-au dat viața pentru credință, libertate, dreptate, apărarea și întregirea neamului.
Au rămas pe drumuri: O familie are urgent nevoie de ajutor - FOTO
Cei doi soți au un copil, iar un altul este pe cale să se nască. Familia a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce casa lor a ars.
SEARA ACEASTA: Un BMW a rupt un stâlp și s-a oprit într-un gard
Ridicarea restricțiilor de circulație a readus la Botoșani apariția accidentelor rutiere. Ultimul a avut loc chiar miercuri după-amiază.
inpuff.ro
Loading...
Sorescu a ajuns până la Botoșani cu evaluările prefecților pentru Starea de Alertă
Gheorghe Sorescu a ajuns miercuri în biroul unde a lucrat două mandate ca prefect. De această dată însă în calitate de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Botoșănean de 61 de ani trimis în  judecată după ce i-a dat unui amic cu toporul în cap
Cazurile de violență extremă continuă să aibă loc la Botoșani, cu protagoniști trecuți bine de prima tinerețe.
UNDE a fost găsită adolescenta de 17 ani dată dispărută de familie
Fata care noaptea trecută nu s-a mai întors acasă a fost găsită de polițiștii botoșăneni după ore de căutări.
Deputatul Mihaela Huncă: Un vot extrem de important astăzi în Camera Deputaţilor!
Parlamentarul Mihaela Huncă și-a reiterat solicitarea adresată către ministrul educației, Monica Anisie de a demisiona din funcție.
Pot să plec cu mașina din localitate pentru o săptămână? Ce răspunde Poliția
Poliția răspunde la o serie de întrebări importante legate de starea de alertă.
Loading...
Botoșănean amendat cu 2.000 de lei: Prins în alt sat, deși trebuia să fie în izolare la domiciliu
Bărbatul de 30 de ani va trebui acum să petreacă următoarele două săptămâni în carantină.
Aproape 490 de botoșăneni s-au vindecat de COVID – SITUAȚIA de la nivelul județului
Grupul Județean de Comunicare a transmis situația de la nivelul județului.
Sute de persoane legitimate, zeci de mașini trase pe dreapta la Botoșani
Polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale în urma neregulilor constatate.
Liberal numit șef la o instituție din Botoșani
Autoritatea Rutieră Română are de la începutul acestei săptămâni o nouă conducere.
Șapte noi cazuri de COVID la Botoșani – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Până astăzi, 27 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.594 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.162 au fost declarate vindecate și externate.
Botoșăneanul care a pictat 52 de biserici: ”La Uspenia am făcut o pictură mai caldă…”
A învățat a picta de la Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu, dar culoarea a fost dintotdeauna o expresie a propriului suflet.
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Foștii colegi și conducerea Liceului "Alexandru cel Bun" Botoșani deplâng plecarea în lumea de dincolo a celei care a ghidat în fascinanta lume a chimiei numeroase generații de elevi și a îndrumat, în calitate de director ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8432 lei
USD
Dolarul SUA
4.4053 lei
CHF
Francul elveţian
4.5436 lei
GBP
Lira sterlină
5.4302 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0912 lei
XAU
Gramul de aur
241.7272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3877 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9363 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2060 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1791 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6493 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.