Ştiri
Doi bărbaţi luaţi la întrebări de poliţişti şi trimişi cu forţa acasă

Probleme cu Poliţia pentru doi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani.

Polițiștii de imigrări din Botoșani, în urma acțiunilor întreprinse, au depistat 2 bărbați de 23, respectiv 32 de ani, din Ucraina, care nu au respectat condiţiile intrării și scopul șederii pe teritoriul României. Aceștia au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul țării și pe numele lor s-a instituit consemn de nepermitere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni 

 

Poliţiştii  Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Botoșani au desfășurat, luni, 22 aprilie 2019, o acţiune în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, pe linia  prevenirii şi combaterii şederii şi muncii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

 

Astfel, în cadrul activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat, 2 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 32 de ani, din Ucraina, care nu respectau scopul declarat la intrarea în România și desfăşurau activităţi lucrative fără aviz de muncă sau detașare la o persoana fizică.

 

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini decizii de returnare sub escortă, aceştia fiind conduşi până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România, în termen de 24 de ore. 

 

Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele lor, a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, cu modificările și completările ulterioare.

 

În continuare se desfășoară activități specifice în vederea clarificării tuturor aspectelor constatate și aplicării măsurilor legale în consecință.

 

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale și a muncii nedeclarate, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.  Recomandăm cetățenilor străini să  se informeze cu  privire la modalitatea în care pot lucra legal în România și să nu mai accepte să desfășoare activități lucrative fară forme legale.

loading...
Imigranţi la Botoşani: 36 de persoane au primit INTERZIS în judeţ

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Cosmin Andrei, întrebare pentru primarul Flutur: De ce nu vreți să mai asfaltați aceste străzi?
Consilierii municipali s-au întrunit astăzi de la ora 10:00 în ședință extraordinară cu două puncte de dezbatere pe ordinea de zi.
Atac la viceprimarul ”fără nume”, candidat la Primărie: Devin niște edili de Facebook
În replică pentru postările de pe rețelele de socializare, Cătălin Flutur a avut câteva remarci la adresa principalului său contracandidat la funcția de primar al municipiului Botoșani, din partea PSD, însă fără a-i pomeni numele.
BĂTAIE în stradă, între doi bărbați din Botoșani, observată prin camerele video ale orașului
Doi bărbați din Botoșani s-au luat la bătaie în plină stradă, însă oamenii legii au ajuns în zonă, fără să fie chemați prin apel la 112.
Primarul Cătălin Flutur pentru cei care nu cred în COVID: Le doresc ca niciunul dintre ei să nu…
Pericolul cauzat de virusul SARS-COV-2 este departe de a se fi încheiat. Dimpotrivă, România la acest moment se află într-o situație mai gravă decât la începutul epidemiei.
Peste 2 milioane de euro alocați de Guvern pentru primăriile din Botoșani afectate de furtuni
În timp record, la nivelul județului Botoșani, comisiile constituite prin Ordin al Prefectului județului, Dan Nechifor, au evaluat pagubele produse de fenomenele hidrometeorologice din perioada 15 iunie -5 iulie, al căror cuantum estimativ s-a concretizat într-un proiect de Hotărâre de Guvern transmis de îndată primului ministru al României.
Alegerile locale din 27 septembrie, Flutur: Câți vor avea curajul să meargă la vot?
Într-o perioadă în care a fost adoptată legea alegerilor locale, primarul Cătălin Flutur susține că șansele să se țină alegerile locale în septembrie sunt undeva la 50%.
Prefectul trimite echipe în teren, la depozitele care împart ajutoare europene
Demarat la începutul lunii iulie, Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2014-2020 din fondul de ajutor european, derulat cu sprijinul Guvernului României a ajuns, la data prezentei, la un stadiu destul de avansat.
Primăria REPARTIZEAZĂ locuințe ANL noi în cartierul de pe Șoseaua Iașului
În conferința de presă susținută în Amfiteatrul de la Cornișa, primarul Cătălin Flutur a făcut un anunț care interesează mai ales familiile tinere de la Botoșani.
Mașinile cu volanul pe partea dreaptă, în România! RAR, precizări despre situația acestor autovehicule
Registrul Auto Român (RAR) explică în detaliu tot ce trebuie să știți despre statutul legal al autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă și cum poate primi un astfel de autovehicul Cartea de Identitate a Autovehiculului (CIV) pentru a fi înmatriculat în România.
inpuff.ro
Loading...
O nouă creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus, SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică vine cu un nou bilanţ alarmant, foarte aproape de ziua de sâmbătă, când au fost înregistrate 698 de cazuri.
Seminarul Teologic Dorohoi organizează a doua sesiune de admitere
Este vorba despre admiterea pentru clasele a IX-a, anul școlar 2020-2021.
Nelu Tătaru: Starea de alertă după 15 iulie este aproape iminentă
Guvernul estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între aproximativ 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România.
Lovitură pentru hoții de lemne, CE se întâmplă cu mașinile și utilajele folosite pentru transporturi ilegale
În această lună ajunge la votul final din Camera Deputaților Codul Silvic.
Psiholog din Botoșani, funcționar public, în vizorul ANI: CUM a încălcat legea
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 10 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010 și a sesizat organele de urmărire penală în alte două cazuri.
Loading...
La 10 ani de la moartea Mădălinei Manole, tatăl artistei plânge după nepot: Unde e copilul de nu a venit şi el, e la Botoşani?
Astăzi, 14 iulie, se împlinesc 10 ani de la moartea Mădălinei Manole. În urma ei a rămas un fiu care trăiește alături de tatăl său, botoșăneanul Petru Mircea.
Actorul care l-a interpretat pe Eminescu în filmul ”Luceafărul”, diagnosticat cu leucemie: APEL pentru donare de sânge - VIDEO
Și botoșănenii pot dona sânge pentru actorul care l-a întruchipat strălucit pe Mihai Eminescu.
Lucian Trufin, senator PSD: Eu nu votez un proiect de lege al Guvernului plin de abuzuri împotriva românilor
Decizia Curții Constituționale din 25 iunie a fost una clară: izolarea și carantinarea pot fi aplicate doar prin lege, nicidecum printr-un ordin de ministru.
Avertismentul unui medic: ”Atenție! Mulți au ajuns la urgențe cu mușcături de la aceste insecte periculoase”
Recomandarea medicului e să ajungeți cât mai repede la un consult dacă aveți pe piele semnele unei astfel de mușcături.
Trei zile cu ”Dănilă Prepeleac”, un spectacol cu actori și păpuși
Spectacolele au loc în aer liber.
ALDE Botoșani: Solicităm directorului DGASPC să înceteze cu presiunile politice pentru membrii ALDE!
Odată cu apropierea alegerilor locale din toamnă, unele partide politice nu mai țin cont de nimic atunci când vine vorba de interesele partidului, ajungându-se la presiuni pentru anumiți candidați ai ALDE, acuză președintele partidului.
"Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele cetăţenilor străini..." Ne întrebăm până când statul român îi va hăitui pe românii din R.Moldova, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, români vânduţi ruşilor în 1940. În timp ce Ungaria le acordă gratuit cetăţenia ungară maghiarilor din România, statul român continuă politica de hăituire a românilor din cele trei regiuni foste româneşti până când o mână de javre i-au vândut ruşilor. Sunt foarte multe documente ascunse cetăţenilor de alte javre româneşti, documente care atestă vânzarea acestor teritorii. Să nu pomeniţi că sunt români că oricum v-aţi dezis de ei ca şi leprele din 40. Îi lăsaţi să moară de foame ca şi peste 50% de cetăţeni din ţară. Javrele ruseşti sunt la putere, rezultatele conducerii lor se văd peste tot, tot felul de nimeni, fără carte şi merite au îmbăloşat România.
26 aprilie 2019, 00:14
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Și dv. și noi plătim bani grei. Să-și curețe. Să se gândească din timp și în cele patru zone din oraș în care avem probleme să redimensioneze tot ce înseamnă rețelele lor. Să ne întrebăm fiecare dintre noi: de ce pl ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8430 lei
USD
Dolarul SUA
4.2615 lei
CHF
Francul elveţian
4.5370 lei
GBP
Lira sterlină
5.3361 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9708 lei
XAU
Gramul de aur
246.6921 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2495 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3631 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9616 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1276 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1814 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6506 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.