Ştiri
DEZVĂLUIRE: Banii pentru Premiul Eminescu au fost trimiși altui poet - A trebuit să merg la bancă să îi trimit înapoi

Premiul "Mihai Eminescu" pe 2019 a fost acordat poetului de pe locul al doilea în voturile juriului, iar cei 7.500 de euro trimişi celui care câştigase iniţial, fără să poată să ajungă la premiere, au fost ceruţi înapoi de organizatori, care au spus că regulamentul cere prezenţa la ceremonie.

Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" pentru Opera Omnia a fost acordat, marţi, poetului Liviu Ioan Stoiciu, într-o gală care a avut loc la Botoşani. Distincţia, ajunsă la cea de-a 28-a ediţie, este cel mai respectat premiu românesc dedicat întregii opere pentru poezie.

 

La scurt timp după ce s-au stins ecourile festivităţii, au apărut primele semne că nici în acest an acordarea premiului nu este ferită de controverse. Unul dintre poeţii nominalizaţi, Constantin Abăluţă, primise deja în cont cei 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), banii ce se cuveneau câştigătorului, când organizatorii au constatat că regulamentul îi împiedică să acorde distincţia unui autor care nu este prezent la ceremonie.

 

"Iniţial am confirmat că voi merge, dar, din cauza unor probleme, le-am spus, marţi dimineaţă, că nu voi putea să ajung la Botoşani. Cum banii erau deja trimişi în contul meu, a trebuit să merg la bancă să îi trimit înapoi",

a povestit Constantin Abăluţă pentru MEDIAFAX.

 

 

"Unii mi-au spus că am fost votat de patru membri ai juriului, alţii, că ar fi fost cinci voturi pentru mine",

a mai spus poetul.

 

Juriul a fost condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu.

 

La rândul său, Gellu Dorian, care organizează încă de la prima ediţie premiile de la Botoşani, a confirmat faptul că regulamentul prevede acordarea trofeului numai unui poet care poate participa la ceremonie, în cazul în care nu a fost vorba despre un vot în unanimitate din partea juriului.

 

"Domnul Abăluţă nu a putut fi prezent la Botoşani şi juriul a decis, potrivit regulamentului, că, dacă poetul care a fost decis de juriu în primă fază nu are unanimitate de voturi, premiul i s-a cuvenit următorului poet de pe listă şi i s-a cuvenit lui Liviu Ioan Stoiciu, cum spune regulamentul. Toţi cei şapte poeţi nominalizaţi meritau premiul",

a explicat Gellu Dorian pentru MEDIAFAX.

 

Anul acesta, pentru marele premiu au mai fost nominalizaţi poeţii Matei Vişniec, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan şi Ioan Es. Pop.

 

Constantin Abăluţă s-a născut în 1938, în Bucureşti, unde a absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu". Constantin Abăluţă se numără printre cei mai importanţi scriitori ai României. Pentru opera sa a primit diferite premii literare, printre care premiul Uniunii Scriitorilor (de trei ori) şi Prix de Poètes Francophone din partea Uniunii Artiştilor şi Scriitorilor Francezi S.P.A.F.

 

Liviu Ioan Stoiciu s-a născut în 1950, în judeţul Neamţ şi este poet, prozator şi publicist asociat generaţiei optzeci din literatura română. Primul său volum, "La fanion", a primit premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pentru 1980. În primele zile de după 1989 a condus Comitetul Provizoriu de Uniune Naţională Vrancea.

 

loading...
Poetul care a luat 35.000 de lei la Botoșani în numele lui Eminescu: Nu am prea vrut să vin aici / Aveam costum, pantofi noi, nu a fost să fie... - VIDEO

 

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Vești pentru șoferi: CE se întâmplă cu înmatricularea auto
Se anunță schimbări menite a veni în sprijinul tuturor conducătorilor auto.
Campanie pe banii statului: Budăi trimite 100.000 scrisori pensionarilor după ce s-a sfătuit cu Dragnea
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat sâmbătă seară că ministerul său va trimite pensionarilor câte o scrisoare în care vor fi informați în legătură cu situația recalculată a pensiei, pentru ”buna informare”.
Dragnea le-a transmis PSD-iștilor botoșăneni că Opoziția vrea să le ia frigiderele și ”aragazele” din casă - VIDEO
Anunțul a fost făcut de către Liviu Dragnea, ieri, 19 aprilie 2019 la Casa de Cultură a Sindicatelor acolo unde  a avut Conferința Județeană de Alegeri.
Primar de Botoșani: Ministrul Transporturilor a venit la Botoșani ca să taie panglica la un semn de circulație – FOTO
Dumitru Chelariu, coordonator județean al Pro România, salută prezența ministrului Transporturilor la Botoșani.
ACUM: Peste 1.000 de botoșăneni participă la Procesiunea de Florii – GALERIE FOTO & VIDEO
În aceste momente pe străzile orașului Botoșani are loc tradiționala Procesiune de Florii. Sute de credincioși s-au adunat încă de la 13:45 la Biserica Sfântul Dimitrie din cartierul Marchian.
Concurs de informatică derulat la Asociația Nevăzătorilor, premiul a plecat din Botoșani - FOTOGALERIE
Azi, la Clubul Filialei nevăzătorilor Botoşani a prins viaţă un inedit concurs de informatică pentru nevăzători. Iniţiator şi principal organizator al concursului a fost Constantin Surugiu, secondat de soţia sa, Steluţa.
Cătălin Flutur, atac la Dragnea: Să forțez o întâlnire cu omul care se furișează prin orașul nostru?
Vizita delegației de miniștri ai PSD în frunte cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă a fost comentată și de primarul municipiului reședință de județ.
După Suceava și Botoșani, jandarmii îl protejează cu garduri pe Dragnea, la Iași
Înainte de evenimentul electoral organizat de PSD la Iași, sâmbătă dimineața au fost instalate garduri de protecție și au fost aduse efective de jandarmi în jurul Teatrului Național Luceafărul din oraș, după incidentele petrecute joi și vineri la Suceava și Botoșani.
”Your Rules” - inspiră-te din noul catalog de fashion lansat de Iulius Mall
(P) Marea ta pasiune este moda? Ai o personalitate puternică și modul tău preferat de exprimare este garderoba? Găsește inspirație în noul catalog online fashion „Your Rules”, disponibil pe site-ul Iulius Mall Suceava: http://iuliusmall.com/suceava/fashion/.
Comunicat PNL: Rareș Bogdan către Liviu Dragnea – ”Pe 26 mai, tu vei fi NIMIC!”
PNL a lansat pe internet un clip despre reacția arogantă a lui Liviu Dragnea la adresa unui tânăr care i-a transmis că PSD nu a făcut nimic pentru România.
DECIZIE a magistraților în cazul elevului acuzat de crima de la Pacea
Tânărul elev care este principalul suspect în crima de la Pacea va rămâne în spatele gratiilor.
Asta-i bună! FC Botoșani a primit licență pentru cupele europene
Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi cele șapte cluburi din Liga 1 care au primit licența pentru participarea în competițiile europene din sezonul următor, scrie gsp.ro.
SURPRIZĂ de la Cine Globe pentru botoșăneni, de sărbători
Programul Cine Globe se anunță a fi foarte interesant pentru că mixează cu succes atât filmele potrivite vacanţei de Paște dar și avanpremiere pline de suspans.
Mai ceva ca Dan Diaconescu: Dragnea promite 20.000 de lei pentru fiecare gospodărie de la țară – VIDEO
De departe cel mai lung discurs susținut la Botoșani i-a aparținut liderului PSD, Liviu Dragnea și a avut un puternic mesaj electoral.
melimeloparis.ro%20
Dăncilă, tratată cu spatele la Botoșani: Dragnea „a uitat” de premier
Viorica Dăncilă a fost tratată cu spatele în timpul vizitei de la Botoșani.
DURERE pentru preotul mort în accident: DOUĂ fetițe au rămas orfane de tată
Preotul Iulian Sauciuc mort  în urma accidentului de pe raza localității Buda este plâns de o comunitate întreagă.
Macaleți UMILIT de colegi la Conferința de Alegeri, Dragnea i-a spălat rușinea – VIDEO & FOTO
Ruptura dintre Doina Federovici și Costică Macaleți a fost parcă mai vizibilă ca oricând la Conferința Județeană de Alegeri din PSD Botoșani.
Simulacru de alegeri la PSD Botoșani: În 5 minute Doina a devenit președinte cu Costică în coaste – LISTA & VIDEO
Cuvântul ”alegeri” este mult prea pretențios pentru ceea ce s-a întâmplat vineri după-amiază la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Botoșani.
Ministrul Cuc promite A TREIA oară modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos – VIDEO
Prezent pentru a treia oară la Botoșani, actualul ministru al transporturilor a făcut din nou promisiuni privitoare la drumul național care leagă județul nostru de restul țării.
kalapod.net%20
Sechestrul de pe bunurile șefilor Primăriei RIDICAT de instanța de judecată
Sentința publicată vineri, 19 aprilie 2019 în procesul Uvertura Mall conține și o secțiune în care sunt ridicate măsurile asiguratorii impuse de procurori, pe bunurile celor cinci persoane trimise în judecată.
mei borfotina,de ce n-ai acordat premiul medeei iancu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
20 ianuarie 2019, 10:56
După cum scrieți, sunteți mari oameni de cultură, probabil pesedistă, marca Veorica!
19 ianuarie 2019, 22:16
ne-am umplut de poieti. sincer nu am auzit si nu am citit nimic din creatiile lor. cred ca Eminescu se prapadeste de ris pe lumea cealalta cind vede ridicolul acestei adunaturi. data viitoare va recomand o tombola, ca oricum nu va citeste nimeni.
18 ianuarie 2019, 22:51
Ce ,,rahat" de organizare ! S-au umplut de tot ....tul si ne-au facut judetul de rusine. Cine plateste oalele sparte ?
18 ianuarie 2019, 16:48
starshiners.ro%20
missgrey.ro
Sondaj
În ce sistem sanitar aveți mai mare încredere?
În cel de stat
În cel privat
Prefer să merg în străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
”Sper în astea șase luni să-l văd, pentru că altfel nu poate să stea mai mult de șase luni, nu-i permite legea. Și aici, dacă mă întrebați pe mine este o greșeală. Ori îl pui pe unul care-l știi că va putea conform legii ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7607 lei
USD
Dolarul SUA
4.2327 lei
CHF
Francul elveţian
4.1761 lei
GBP
Lira sterlină
5.5053 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7834 lei
XAU
Gramul de aur
173.5601 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4879 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0277 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1661 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.