Ştiri
Deputatul Rotaru: Salariu mediu brut depășește 1000 de euro/lună!

Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a anunțat că, raportat la perioada guvernului tehnocrat condus de  Cioloș, câștigul salarial mediu net este cu 50% mai mare

„Realitatea economică bate demagogia! Cifrele confirmă că în guvernarea PSD câștigurile oamenilor sunt mai mari, nu doar pe hârtie, așa cum manipulează Opoziția și președintele Iohannis ci cât se poate de real. Câștigul salarial net e cu 50% mai mare, iar puterea de cumpărare cu 36% mai mare față de guvernarea Cioloș, pe toată economia, nu doar la bugetari. Creșterea sistematică a salariului mediu, care în luna mai 2019 a ajuns la 5.078 de lei brut înseamnă putere de cumpărare mai mare și implicit reducerea decalajelor față de Uniunea Europeană”, a declarat Răzvan Rotaru.


Deputatul social-democrat a subliniat că este o creștere cu 14,7% mai mare a salariului mediu net din mai 2019 față de mai 2018.

„Real, adică ținând cont de inflația, creșterea este de 10,2%. Astfel, se dezumflă gogoașa propagandei anti-PSD că scumpirile ar fi anulat creșterile salariale. 2.063 lei net/mai 2016 față de 3.101 lei net/mai 2019. Așadar este un fapt clar saltul consistent de venituri, care se regăsește într-o evidentă creștere a puterii de cumpărare. Calcul arată clar că în mai 2019, după doi ani de guvernare PSD, puterea de cumpărare a salariului mediu este cu 36% mai mare decât în guvernarea Cioloș - mai 2016”, a arătat parlamentarul social-democrat.

 

ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind taxa de salubrizare
Avand in vedere suma mare neincasata de la contribuabilii comunei pentru taxa de salubrizare, Primaria comunei Mihai Eminescu intentioneaza sa stabileasca un nou Regulament in care sa prevada un mod de recalculare a taxei precum si eventuale scutiri, in conformitate cu prevederile legale.
ASTĂZI: Poluare masivă la Botoșani, trei instituții sunt în teren, afaceristul din Suceava vizat iar de sancțiuni
Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Agenției pentru Protecția Mediului dar și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor se află în acest moment într-o zonă în care s-a depistat o activitate de poluare care durează deja de mai multe zile.
Conducătorul auto lovit și târât de tren este medic cardiolog la Iași și fiu de primar
Conducătorul auto în vârstă de 27 de ani este medic rezident, specializarea cardiologie, la Institutul de Boli Cardiovasculare "Profesor Dr George IM Georgescu" din Iași.
Șofer botoșănean prins la volan cu o alcoolemie URIAȘĂ
Control cu probleme pentru un șofer din Botoșani.
2.466 de cazuri noi de Covid-19 în țară, la doar 8.040 de teste prelucrate – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.
Elicopter SMURD chemat la Botoșani pentru o femeie în stare gravă
Elicopterul SMURD a fost solicitat din nou la Botoșani.
Cazurile de Covid au explodat la Botoșani, încă un spital preia pacienți infectați
Tot Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis astăzi ca o altă unitate medicală să preia din nou pacienți infectați cu noul coronavirus.
Colegiul Laurian intră pe scenariul roșu după ce doi elevi și o profesoară au fost pozitivați
 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani s-a întrunit din nou în ședință luni, 19 octombrie 2020, de la ora 11:00.
Zeci de cazuri noi la Botoșani în ultimele de 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Loading...
Biroul Politic Național al PNL a validat lista pentru Parlamentare, Șoptică: Avem o echipă puternică
Duminică, 18 octombrie, Biroul  Politic Național al Partidului Național Liberal a validat lista pentru Senat și Camera Deputaților votată anterior, în unanimitate, de forurile de conducere ale Organizației Județene PNL Botoșani. 
Colegiul Eminescu și încă 20 de școli aplică scenariul ROȘU SITUAȚIA de astăzi din unitățile de învățământ
Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoșani monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel judeţean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare localitate.
Controale de amploare cu o sumedenie de polițiști: Sute de persoane legitimate, botoșăneni prinși fără mască
Noi activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2.
Botoșănean transportat la spital, a primit și un „cadou” din partea polițiștilor
Oamenii legii au întocmit în cauză și dosar penal.
Un șofer a blocat circulația într-o intersecție, a făcut și „circ” în fața polițiștilor
Șoferul s-a ales cu dosar penal.
Loading...
Iftime a anunțat cinci transferuri noi: Vreau să refac acea echipă spectaculoasă
Finanțatorul celor de la FC Botoșani a vorbit despre jucătorii care au plecat în ultima zi de mercato de la echipa sa.
Elevi botoșăneni de la Colegiul Militar confirmați POZITIV: S-a trecut la scenariul roșu
Unitatea școlară, la care învață și numeroși botoșăneni, a intrat în scenariul roșu pentru două săptămâni.
Din aproape 900 de oferte, doar 26 de locuri de muncă sunt pentru botoșănenii cu studii superioare - LISTA
880 de locuri de muncă vacante în această săptămână în județul Botoșani.
Situație nemaiîntâlnită pentru ministrul care voia să desființeze instituții: Angajații REFUZĂ să mai muncească!
Nu mai vor să lucreze sub conducerea actualului ministru, iar acuzațiile sunt foarte dure.
Posturi vacante la o instituție din Botoșani, CONDIȚIILE de participare la concurs
Pentru unul dintre posturile scoase la concurs nu se cere vechime în muncă.
PSD Botoșani: Guvernul Orban a sacrificat sănătatea și educația copiilor noștri pentru alegeri! PNL și aliații săi sunt responsabili pentru agravarea crizei medicale și economice!
Programul de guvernarea al PSD face un obiectiv prioritar din accesul echitabil la educație, pentru toți copiii prin modernizare, digitalizare și adaptarea la nevoile pieței muncii.
in ce filme PSD-iste depaseste salariul 1000 euro..???? poate a celor angajati pe pile si relatii, in sistemul bugetar, ca celor ce muncesc efectiv, tot 1200 ron se dau, adica 250 euro.....
16 septembrie 2019, 00:19
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
”Această decizie nu este una simplă pentru mine, aș deranja o mare parte a populației dacă aș merge  în Parlament. Bătălia este destul de mare, toată lumea își dorește să ajungă în Parlament, fără a ține seama î ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8746 lei
USD
Dolarul SUA
4.1456 lei
CHF
Francul elveţian
4.5464 lei
GBP
Lira sterlină
5.3917 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9356 lei
XAU
Gramul de aur
254.7806 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3341 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9479 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1466 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1783 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.1 o C
Dorohoi
11.1 o C
Bucecea
10.7 o C
Darabani
11.1 o C
Saveni
11.1 o C
Ştefăneşti
11.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.