Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost adoptată, miercuri, de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Pe lista parlamentarilor care au votat împotriva Stării de Alertă se află și un deputat de Botoșani. Este vorba despre Mihaela Huncă.
Hotărârea privind încuviințarea Stării de Alertă începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile, a fost adoptată, miercuri, de Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
S-au înregistrat 372 de voturi "pentru", 37 de voturi "împotrivă", 6 abţineri, iar doi parlamentari nu au votat, deşi au fost prezenţi. Parlamentarii Pro România (din grupul Pro Europa la Camera Deputaţilor şi neafiliaţi la Senat) au votat toţi împotrivă, la fel ca parlamentarii ALDE. Deşi PSD a decis să voteze încuviinţarea, au fost mai mulţi parlamentari social-democraţi care au votat împotrivă, cum ar fi Eugen Teodorovici sau Cătălin Rădulescu.
Au votat împotrivă:
PSD - Dorel Căprar (deputat), Gabriela Creţu (senator), Marian Cucşa (deputat), Florin Mircea (deputat), Cătălin Marian Rădulescu, Alina Teiş (deputat), Eugen Orlando Teodorovici (senator)
Neafiliaţi - Anton Anton (deputat), Constantin Avram (deputat), Steluţa Cătăniciu (deputat), Adrian Dohotaru (deputat), Ion Harârcă (senator), Nicolae Marin (senator), Daniel Olteanu (deputat), Călin Popescu Tăriceanu (senator), Mihai Ruse (senator), Adrian Ţuţuianu (senator), Varujan Vosganian
Pro România - Nicolae Bănicioiu (deputat), Mircea Titus Dobre (deputat), Emanuel-Iuliu Havrici (deputat), Mihaela Huncă (deputat), Petru-Sorin Marica (deputat), Ion Mocioalcă (deputat), Mihai Mohaci (deputat), Cătălin-Ioan Nechifor (deputat), Mihai Niţă (deputat), Radu-Adrian Pau (deputat), Gabriel Petrea (deputat), Octavian Petric (deputat), Gabriela Podaşcă (deputat), Victor Ponta (deputat), Mihai Valentin Popa (deputat), Ion Spânu (deputat), Florinel Stancu (deputat), Alin Vasile Văcanu (deputat), Oana Silvia Vlăduca (deputat)
Prezent, nu a votat:
PSD - Marius Sorin-Ovidiu Bota (deputat), Ion Ganea (senator)
Abţineri:
PSD - Vasile Cîtea (deputat), Ileana Cristina Dumitrache (deputat), Andrei Nicolae (deputat), Liviu Pleşoianu (deputat), Adrian Solomon (deputat)
Neafiliaţi - Dumitru Lovin (deputat)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM la Botoșăneanul TV: Maricel Maxim, consilierul de la Municipiu care a plecat din PNL – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Iftime vrea 3-0 la „masa verde” după „cazul Matei”: O să vorbesc la club cu avocatul
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Angajații din muzee și biblioteci vor avea salariile majorate: Anunțul ministrului Culturii
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
ACUM: Managerul adus de DNA la Spitalul Județean
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024
Corpul A al Școlii Gimnaziale nr. 7 a intrat în reparații capitale
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2024