Ştiri
CUM vor obține concedii medicale cei aflați în carantină și izolare

Reglementările sunt cuprinse într-un ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui CNAS.

Persoanele aflate în carantină și în izolare până la data 21 iulie primesc certificat de concediu medical eliberat de medicul de familie, iar celor care au intrat în carantină, respectiv izolare după această dată, li se eliberează actul de către medicul curant din spital.

 

Potrivit CNAS, proiectul prevede că persoanelor pentru s-a instituit măsura carantinei sau izolării până la data intrării în vigoare a Legii nr. 136/2020, dar pentru care nu au fost emise certificatele de concediu medical în această perioadă, li se pot acorda concedii medical de către medicul de familie.

 

Aceasta se face pe baza documentelor eliberate de direcțiile de sănătate publică în care sunt menționate și perioadele pentru care au fost instituite măsurile de carantină sau izolare, scrie Mediafax.

 

„Începând cu data de 21 iulie 2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 136/2020, persoana asigurată pentru care a fost instituită măsura izolării într-o unitate sanitară beneficiază de concediu medical eliberat de medicul curant la externarea din spital”, au arătat reprezentanții CNAS.

 

Aceștia au subliniat că medicul curant poate elibera concediu medical la externare până la împlinirea termenului maxim al perioadei de izolare, care decurge de la momentul internării sau pe o perioadă stabilită de acesta.

 

„În situația în care, după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, starea de sănătate a persoanei nu permite reluarea activității, medicul de familie poate prelungi concediul medical pentru aceeași afecțiune, pe durata recomandată în scrisoarea medicală eliberată de medicul curant din spital”, au explicat reprezentanții CNAS.

 

În situația în care medicul curant nu a eliberat concediu medical la externare, pentru perioada în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau la locația declarată de aceasta, certificatul de concediu medical pentru aceeași afecțiune se acordă de medicul de familie care monitorizează starea de sănătate a persoanei prin intermediul consultațiilor medicale la distanță.

 

În această situație, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a încetării perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată.

 

 

loading...
Hotărâre de ultim moment: În ce situație se va intra în CARANTINĂ la sosirea în România

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Pompierii se luptă de două ore cu focul într-un depozit de furaje – FOTO & VIDEO
Pompierii din Dorohoi intervin de mai bine de doua ore pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Pădureni, comuna Șendriceni.
Echipa de vânzări determină succesul unui business
(P) Indiferent de domeniul in care lucram, intotdeauna putem gasi solutii care sa ne duca mai departe in cariera si care sa ne ajute sa obtinem locul de munca pe care ni l-am dorit. Cursuri si sesiuni de training gasim la tot pasul, chiar si online, pe Youtube si nu numai. Totusi, nimic nu se compara cu cele realizate de catre specialisti care doar cu asta se ocupa si nu de catre cineva care o face doar in timpul sau liber. 
O firmă nu ar trebui să funcționeze fără instructajul de protecția muncii
(P) In cadrul fiecarui loc de munca este necesara respectarea mai multor reguli. De asemenea, la angajarea unei persoane se impun mai multe proceduri importante printre care si Medicina Muncii. Despre aceasta oricine trebuie sa stie ca reprezinta o specialitate a medicinei care se concentreaza pe relatia om – munca si pe adaptarea activitatilor desfasurate cu persoana respectiva.
Cosmin Andrei, plimbare pe bicicletă până la Cornișa: SOLUȚII pentru problemele bicicliștilor - VIDEO
Cosmin Andrei a dezbătut problemele pasionaților de ciclism.
Se oprește apa în centrul municipiului – STRĂZILE
Compania de apă a anunțat o nouă întrerupere a furnizării apei potabile.
ANUNȚ de MEDIU Ameliorare prin împădurire Darabani
ILAȘI LAURENȚIU titular al proiectului “Ameliorarea prin împădurire a terenurilor agricole degradate cuprinse în perimetrele de ameliorare “ILAȘI LAURENȚIU””, amplasament situat pe raza orasului Darabani, nr. cadastral 55274, 51970 si 55783, jud. Botoșani, anunţă publicul interesat:
Expoziția ”Pe urmele lui Eminescu” ajunge la Piatra Neamț
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu” deține în patrimoniul său câteva colecții de artă, printre care și colecția „Spiru Vergulescu” – lucrări de grafică.
Criză de forță de muncă la Botoșani: Angajatorii caută salariați din toate domeniile de la necalificați la studii superioare – LISTA
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a transmis lista locurilor de muncă valabilă pentru săptămâna în curs.
Probleme cu email-ul și site-ul la APM: UNDE pot trimite botoșănenii documentele
APM Botoșani anunță publicul interesat că, în prezent, din cauza unor probleme tehnice existente la nivel național, serviciul de e-mail și site-ul instituției sunt nefuncționale.
Loading...
Orban a anunțat ce se întâmplă cu profesorii care REFUZĂ să predea online
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că se vor lua măsuri legale dacă sunt profesori care refuză să predea online. El a subliniat că nu își "imaginează" că un cadru didactic poate să refuze să intre online la ore.
Patru botoșăneni amendați după un scandal de pomină în fața unui bar
11. 500 de lei reprezintă valoarea totală a amenzilor aplicate de efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani în acest week-end, în urma misiunilor de ordine publică executate atât în sistem integrat, în cooperare cu polițiști, cât și prin patrule de jandarmi.
Peste 800 de cazuri de COVID în țară, a scăzut și numărul de teste – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 113.589 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  90.649 de pacienți au fost declarați vindecați.
Carambolul de la Ungureni: Patru mașini distruse și două persoane transportate la spital
Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului de la Ungureni.
Doina Federovici: Voi aduce bani europeni pentru dezvoltarea județului Botoșani prin toate programele, inclusiv prin mecanismul ITI - Țara de Sus, Investiții Teritoriale Integrate
Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici a făcut public astăzi programul „BANI EUROPENI PENTRU BOTOȘANI” prin care crește finanțarea din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea integrată a comunităților locale.
Loading...
Noi cazuri de COVID la Botoșani raportate de autorități – SITUAȚIA de la nivelul județului
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi COVID înregistrate în ultimele 24 de ore.
ȘAPTE razii anti-COVID la Botoșani în ultimele 24 de ore, zeci de amenzi aplicate de polițiști
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni cu sprijinul politistilor locali, politistilor de frontiera si a jandarmilor, au organizat șapte acțiuni punctuale de verificare a respectării masurilor impuse in contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
Nuntă întreruptă de mascați: Un artist botoșănean le cânta invitaților
Proprietarul pensiunii a fost amendat cu suma de 3.000 de lei.
Mână criminală? Un fermier din Botoșani a găsit cuie și bucăți de tablă în hrana pentru animale – GALERIE FOTO
Pozele postate pe rețelele de socializare vorbesc de la sine.
Profesorul din Botoșani care antrenează olimpicii României: Suntem binecuvântați cu copii capabili, inteligenți, geniali
Este profesor la un prestigios liceu din Botoșani, rezultatele obținute cu olimpicii aducându-i nu doar medalii, ci și un titlu de Cetățean de Onoare.
ACUM: Accident cu patru mașini, salvatorii la fața locului – GALERIE FOTO
Apelul la 112 s-a dat în urmă cu puțin timp.
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
 „Îmi pare rău că există unii care parcă nu-și iubesc copiii. Portul măștii și celelalte măsuri care s-au luat la școală pentru protecție sanitară au rostul de a proteja copiii”,Ludovic Orban, premierul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8583 lei
USD
Dolarul SUA
4.1224 lei
CHF
Francul elveţian
4.5057 lei
GBP
Lira sterlină
5.2937 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9588 lei
XAU
Gramul de aur
255.7976 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3385 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9961 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1173 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1806 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6529 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.6 o C
Dorohoi
18.8 o C
Bucecea
17.3 o C
Darabani
18.3 o C
Saveni
18.1 o C
Ştefăneşti
16.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.