Ştiri
Cum să asortezi pantalonii de jogger de damă în această toamnă - 5 sfaturi despre modă

(P) Piesele vestimentare pe care le alegi în primul rând pentru confortul pe care îl oferă nu trebuie pur și simplu aruncate pe tine așa cum îți vin la mână pentru a arăta bine cu adevărat. Poate fi vorba despre modul de asortare a articolelor vestimentare, despre modul în care le porți și ținutele la care le asortezi, însă ceea ce este important este chiar acest lucru: piesele vestimentare confortabile au un avantaj în fața celorlalte, dar trebuie să știi cum să le porți.

Pantalonii de jogger, o alegere la modă în acest sezon


Atunci când dorești să alegi o pereche de pantaloni de jogger pentru a-i asorta la ținutele tale din sezonul rece, trebuie să ții seama de câteva aspecte și mai importante, mai ales că este vorba despre un sezon în care trebuie să acorzi o atenție deosebită condițiilor de vreme și temperaturilor resimțite, astfel încât să alegi vestimentația potrivită. Pantalonii de jogger pe care îi poți alege de pe Bolf reprezintă alegerea ideală atunci când vine vorba de confort, dar și de versatilitate, iar ținutele sport pot fi ușor completate atunci când vedeta este reprezentată de o astfel de pereche de pantaloni.


Materiale de calitate pentru un confort crescut


Unul dintre criteriile de seamă atunci când vine vorba despre pantalonii de jogger potriviți este materialul din care sunt aceștia realizați. Este important ca acești pantaloni să fie realizați din bumbac de calitate sau alte materiale care ar putea oferi confortul și libertatea de mișcare necesare. De asemenea, aceștia trebuie să elastici, astfel încât să se așeze cât mai bine pe tine și să nu te încurce atunci când faci anumite mișcări, mai ales dacă alegi o astfel de pereche de pantaloni în scopul desfășurării unor activități sportive.


Alege culori la modă


Oferta magazinului Bolf este una variată atunci când vine vorba de culoarea pantalonilor joggers pe care dorești să îi alegi. Diferite nuanțe de albastru, roz, kaki, camel, roșu, bej, bordo sau clasicul negru, alege culoarea care îți vine cel mai bine și care este în tendințe. Îndrăznește să fii altfel și alege o culoare deosebită, mai ales că tendințele în modă îți indică acest lucru.


Joggers în design-uri atractive pentru ținute deosebite


Alege să te simți nu numai confortabil într-o pereche de joggers, ci și atractivă. Modelele de joggers la modă sunt unele în care ai posibilitatea de a desfășura activitățile sportive zilnice, dar și cele pe care le poți folosi la ținutele casual sau urbane moderne. În combinațiile potrivite, acești pantaloni sunt potriviți pentru orice ținută în care te simți bine.


Blugii joggers, în combinații inedite pentru ținute la modă


Nu numai pantalonii din bumbac joggers merită o atenție deosebită, ci și blugii joggers, aceștia fiind preferați mai ales de persoanele care doresc o variantă de compromis între practic și elegant. Alături de un tricou și o pereche de sneakers, ai ținuta ideală pentru ieșit în oraș sau pentru muncă, iar în sezonul rece poți asorta cu succes o geacă matlasată și o pereche de botine pentru ținute lejere.  

 

Vânt puternic la Botoșani: Pompierii, intervenții la două clădiri - FOTO
Botoșaniul se află sub Cod Galben de vânt.
Oameni furați în trenul spre Botoșani! METODA prin care Poliția feroviară găsește autorii
Biroul Transporturi care funcționează pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean este în atribuții inclusiv cercetarea și soluționarea cazurilor de furt din zona feroviară: trenuri de călători sau de marfă.
Profesori de 70 de ani în școlile din Botoșani, Ada Macovei vrea să-i înlocuiască cu debutanți
Sunt 95 de cadre didactice pensionare în toate școlile din Botoșani.
Daniela Lozneanu, noua șefă a ITM, despre participarea la concurs: Categoric, nu! Pledez pentru oameni tineri
Actuala șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susține că situația prezentă este una cu titlu temporar care nu va fi prelungită după eventuala organizare a unui concurs.
O nouă „Poliție” înființată la Botoșani! Este condusă de un tânăr ofițer și aproape necunoscută cetățenilor
A luat ființă în luna septembrie a anului trecut și este deja funcțională pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Ada Macovei, după revolta din școli cu planul de școlarizare: Nu există niciun interes personal/ Eu sunt titulară în sistemVIDEO
În cadrul unei conferințe de presă, șefa educației botoșănene a ținut să facă câteva precizări legate de oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023.
Primul șef PNL destituit, o fostă doamnă subprefect i-a luat locul: Mie îmi place să muncesc
Negocierile pe funcții de conducere în cadrul partidelor care se află în coaliția de guvernare își arată primele efecte.
Botoșănean cu Mercedes, ACCIDENT cu două victime și fugă de la locul faptei
Un accident rutier petrecut duminică s-a soldat cu rănirea a două persoane și reținerea șoferului care, după impact, a părăsit locul faptei.
ANUNȚ de MEDIU ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic”
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Loading...
ANUNȚ de MEDIU ”Colectare deșeuri nepericuloase” în localitatea Vorona
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Colectare deșeuri nepericuloase” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Focuri de armă la frontieră, contrabandiștii au abandonat marfa și au fugit - VIDEO
Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 lei, au fost reţinute de polițiștii de frontieră botoșăneni.
Walkie Talkie: unde sunt utile aceste dispozitive și ce aspecte trebuie să iei în considerare înainte de cumpărare
(P) În era tehnologiei, comunicarea la distanță se realizează în timp real. Este atât de firesc să trimiți un e-mail și să primești răspuns în câteva minute sau să apelezi video o persoană aflată la mii de kilometri.
Cale de acces blocată de o mașină, ce au găsit polițiștii locali la fața locului
Polițiștii locali și-au sesizat imediat colegii de la IPJ Botoșani.
Congolezul de la FC Botoșani, despre moldovence: Nu mă interesează / Eu strâng bani pentru copii, nu pentru alte fete
Congolezul Herve Kage spune că e devotat familiei aflate la Bruxelles și nu se lasă sedus de frumusețea botoșănencelor.
Loading...
Mii de botoșăneni amendați pentru necompletarea formularului de localizare: PRECIZĂRILE șefei DSP
Din cauză că nu au completat formularul de localizare, mii de botoșăneni întorși din străinătate au fost sancționați. 
Mașină înmatriculată în Franța ridicată de polițiștii locali de pe trecerea de pietoni
Pentru că nici după avertisment autoturismul nu a fost ridicat de pe locul unde parcase ilegal - chiar pe trecerea de pietoni -, proprietarul a primit a doua zi amendă, iar mașina a fost ridicată.
Șfaițer, dezvăluiri despre negocierile cu Bölöni: A fost sunat, l-am dorit
Noul președinte al Consiliului Director al Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins de faptul că echipa națională a României a fost refuzată de mai mulți antrenori în ultima perioadă.
Prefectul acuză primarii că nu respectă legea: NU exclude carantinarea unor localități
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor s-a arătat nemulțumit de faptul că primarii nu au luat în serios hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) care făcea referire la prelungirea stării de alertă. 
FRF a publicat topul celor mai bune 10 echipe din 2021, CE loc ocupă FC Botoșani
Ierarhia a fost stabilită de Federația Română de Fotbal.
Explozie de cazuri la Botoșani în ultimele ore, aproape 400 de noi îmbolnăviri anunțate de autorități
Creștere uriașă a cazurilor în ultimele 24 de ore la Botoșani.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
”Trebuie să fii prezent, implicat și fără emoții. Dar cei care vin fără pic de emoții devin cam aroganți, oamenii mult prea încrezători devin mai antipatici și e greu de lucrat cu ei. Fiecare leu are propriile indicative dup ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9445 lei
USD
Dolarul SUA
4.3401 lei
CHF
Francul elveţian
4.7457 lei
GBP
Lira sterlină
5.9102 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7850 lei
XAU
Gramul de aur
252.5792 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2404 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3861 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1199 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4676 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2025 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.3 o C
Dorohoi
-1.5 o C
Bucecea
-0.8 o C
Darabani
-2.0 o C
Saveni
-0.4 o C
Ştefăneşti
-2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.