Ştiri
Cum arată harta salariilor din România: Unde se câştigă cel mai bine şi unde sunt salarii de mizerie

Dintre județele Moldovei, ieșenii stau cel mai bine la capitolul salarii. La mare distanță de Iași se găsesc botoșănenii, care câștigă totuși un pic mai bine decât sucevenii.

În 2021, salariul mediu net lunar la nivel naţional a crescut, în medie, cu 14%, de la 3.047 de lei (în octombrie 2019), la 3.544 de lei (octombrie 2021).

 

Există însă judeţe în care salariile au crescut mai mult, iar altele în care creşterea a fost mai timidă.

 

Bucureştenii au fost românii cu cele mai mari salarii şi în 2021, urmaţi de clujeni. Pe locul al treilea se află cei din judeţul Timiş.

 

Ziarul Financiar a publicat harta salariilor din România, pe e baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

 

Bucureştiul este în continuare lider la acest capitol, dar diferenţa faţă de locul doi, ocupat de Cluj, s-a micşorat.

 

Astfel, în Bucureşti salariul mediu este de 4.612 lei, iar în Cluj e 4.291. Salariul mediu în Timiş este de 3.835 lei. Pe de altă parte, salariile în Bucureşti au crescut între 2019 şi 2021 cu 16%, mai puţin decât în Cluj (22%) şi Timiş (23%).

 

Dacă Bucureşti, Cluj şi Timiş se apropie de salariile din ţări ca Spania şi Portugalia, în alte veniturile sunt mai aproape de cele din Ucraina sau Republica Moldova.

 

Astfel, cele mai mici salarii medii sunt în judeţele. Teleorman (2.674 lei), Caraş-Severin (2.687 lei) şi Maramureş (2.713 lei).

 

În Moldova, cele mai mari salarii sunt la Iași (3.525), urmat de Galați (3,283) și Bacău (3.266). Botoșănenii câștigă 2.986, mai mult totuși decât cei Neamț (2.790) sau decât sucevenii (2.726).

 

loading...
Un instructor de fitness din Botoșani, salariu la jumătate din cât câștigă unul din Constanța

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Vânt puternic la Botoșani: Pompierii, intervenții la două clădiri - FOTO
Botoșaniul se află sub Cod Galben de vânt.
Oameni furați în trenul spre Botoșani! METODA prin care Poliția feroviară găsește autorii
Biroul Transporturi care funcționează pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean este în atribuții inclusiv cercetarea și soluționarea cazurilor de furt din zona feroviară: trenuri de călători sau de marfă.
Profesori de 70 de ani în școlile din Botoșani, Ada Macovei vrea să-i înlocuiască cu debutanți
Sunt 95 de cadre didactice pensionare în toate școlile din Botoșani.
Daniela Lozneanu, noua șefă a ITM, despre participarea la concurs: Categoric, nu! Pledez pentru oameni tineri
Actuala șefă a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) susține că situația prezentă este una cu titlu temporar care nu va fi prelungită după eventuala organizare a unui concurs.
O nouă „Poliție” înființată la Botoșani! Este condusă de un tânăr ofițer și aproape necunoscută cetățenilor
A luat ființă în luna septembrie a anului trecut și este deja funcțională pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Ada Macovei, după revolta din școli cu planul de școlarizare: Nu există niciun interes personal/ Eu sunt titulară în sistemVIDEO
În cadrul unei conferințe de presă, șefa educației botoșănene a ținut să facă câteva precizări legate de oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023.
Primul șef PNL destituit, o fostă doamnă subprefect i-a luat locul: Mie îmi place să muncesc
Negocierile pe funcții de conducere în cadrul partidelor care se află în coaliția de guvernare își arată primele efecte.
Botoșănean cu Mercedes, ACCIDENT cu două victime și fugă de la locul faptei
Un accident rutier petrecut duminică s-a soldat cu rănirea a două persoane și reținerea șoferului care, după impact, a părăsit locul faptei.
ANUNȚ de MEDIU ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic”
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Loading...
ANUNȚ de MEDIU ”Colectare deșeuri nepericuloase” în localitatea Vorona
SC Prodalcom SA solicită autorizație de mediu pentru obiectivul ”Colectare deșeuri nepericuloase” situat în localitatea Vorona, comuna Vorona, județul Botoșani.
Focuri de armă la frontieră, contrabandiștii au abandonat marfa și au fugit - VIDEO
Ţigarete de contrabandă, în valoare de aproximativ 91.000 lei, au fost reţinute de polițiștii de frontieră botoșăneni.
Walkie Talkie: unde sunt utile aceste dispozitive și ce aspecte trebuie să iei în considerare înainte de cumpărare
(P) În era tehnologiei, comunicarea la distanță se realizează în timp real. Este atât de firesc să trimiți un e-mail și să primești răspuns în câteva minute sau să apelezi video o persoană aflată la mii de kilometri.
Cale de acces blocată de o mașină, ce au găsit polițiștii locali la fața locului
Polițiștii locali și-au sesizat imediat colegii de la IPJ Botoșani.
Congolezul de la FC Botoșani, despre moldovence: Nu mă interesează / Eu strâng bani pentru copii, nu pentru alte fete
Congolezul Herve Kage spune că e devotat familiei aflate la Bruxelles și nu se lasă sedus de frumusețea botoșănencelor.
Loading...
Mii de botoșăneni amendați pentru necompletarea formularului de localizare: PRECIZĂRILE șefei DSP
Din cauză că nu au completat formularul de localizare, mii de botoșăneni întorși din străinătate au fost sancționați. 
Mașină înmatriculată în Franța ridicată de polițiștii locali de pe trecerea de pietoni
Pentru că nici după avertisment autoturismul nu a fost ridicat de pe locul unde parcase ilegal - chiar pe trecerea de pietoni -, proprietarul a primit a doua zi amendă, iar mașina a fost ridicată.
Șfaițer, dezvăluiri despre negocierile cu Bölöni: A fost sunat, l-am dorit
Noul președinte al Consiliului Director al Politehnicii Iași, Cornel Șfaițer, s-a arătat surprins de faptul că echipa națională a României a fost refuzată de mai mulți antrenori în ultima perioadă.
Prefectul acuză primarii că nu respectă legea: NU exclude carantinarea unor localități
În cadrul unei conferințe de presă, prefectul Dan Nechifor s-a arătat nemulțumit de faptul că primarii nu au luat în serios hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) care făcea referire la prelungirea stării de alertă. 
FRF a publicat topul celor mai bune 10 echipe din 2021, CE loc ocupă FC Botoșani
Ierarhia a fost stabilită de Federația Română de Fotbal.
Explozie de cazuri la Botoșani în ultimele ore, aproape 400 de noi îmbolnăviri anunțate de autorități
Creștere uriașă a cazurilor în ultimele 24 de ore la Botoșani.
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
”Trebuie să fii prezent, implicat și fără emoții. Dar cei care vin fără pic de emoții devin cam aroganți, oamenii mult prea încrezători devin mai antipatici și e greu de lucrat cu ei. Fiecare leu are propriile indicative dup ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9445 lei
USD
Dolarul SUA
4.3401 lei
CHF
Francul elveţian
4.7457 lei
GBP
Lira sterlină
5.9102 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7850 lei
XAU
Gramul de aur
252.5792 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2404 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3861 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1199 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4676 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2025 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.3 o C
Dorohoi
-1.5 o C
Bucecea
-0.8 o C
Darabani
-2.0 o C
Saveni
-0.4 o C
Ştefăneşti
-0.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.