Ştiri
Cu pilotele pe ulița satului, AMENZI usturătoare și avertismente pentru cetățeni

De cele mai multe ori, acești indivizi caută un pretext de a pătrunde în curțile sau locuinţele cetățenilor.

Poliţiştii Stăuceni au depistat pe raza localităţii Tocileni trei persoane, un bărbat de 37 de ani şi două femei de 35, respectiv 33 de ani, toţi din judeţul Iaşi, care efectuau acte de comerţ ambulant în mod ilegal.

 

În urma controalelor efectuate în autoturismul cu care se deplasau cei trei, au fost identificate 10 pilote,  pe care le comercializau fără a deţine documente legale.

 

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, în cuantum de 5.000 de lei.

 

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate de infractorii voiajori: cel prin care se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei, pot comite furtul chiar atunci.

 

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:

 

-Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavoastră care bat la porţile oamenilor sub diverse motive.

-Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).

-Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.

-Asiguraţi în mod corespunzător imobilul pe timpul nopţii sau atunci când nu sunteţi la domiciliu. Este mai ieftin să investiţi într-un sistem de asigurare de calitate decât să deveniţi victima unei infracţiuni de furt.

-Nu oferiţi persoanelor străine informaţii despre bunurile de valoare sau sumele de bani pe care le ţineţi în locuinţă.

 -În cazul în care deveniţi victima unei astfel de infracţiuni, sesizaţi de îndată organele de ordine, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie!

 

loading...
Polițiștii „au fugărit” comercianții de ciuperci din piețe, cu amenzi - FOTOGALERIE
Ţepari pe străzile din Botoşani:Cu CE se ocupau niște indivizi voiajori

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Jandarmii, în trecere pe la Mavromati: CUM a fost surprinsă o femeie
Un echipaj de jandarmi s-a aflat luni dimineață câteva clipe în fața celei mai mari unități medicale din Botoșani.
Iertat de victima căreia i-a furat cardul, NU scapă de judecată
Tânărul de 22 de ani a furat un card din casa unui consătean, magistrații l-au trimis în judecată.
Italian ucis în bătaie de un botoșănean de 21 de ani, tânărul ajunge în fața judecătorilor
Furia tânărului de 21 de ani a avut urmări tragice, un om de 76 de ani sfârșind în agonie.
Val de angajări la Spitalul Județean: 17 posturi scoase la concurs - LISTA
Reprezentanții Spitalului Județean Mavromati continuă să facă angajări pe diferite secții ale spitalului.
Jumătate din mașinile controlate într-o săptămână DEPISTATE cu nereguli
O amplă acțiune desfășurată de polițiștii rutieri din Botoșani a scos la iveală nereguli importante la mașinile de marfă și de transport persoane.
Doina Federovici susține că PNL și-a bătut joc de români: Nu votăm niciun guvern!
Senatorul PSD, Doina Federovici a declarat într-o conferință de presă că așteaptă cu viu interes ca toți cei care au votat pentru înlăturarea unui Guvern performant să vină cu altă soluție și să-și asume guvernarea.
A OMORÂT un om dintr-o lovitură, tânăr de 20 de ani trimis în judecată
Tragedia a avut loc după un incident în trafic în care a fost implicat fratele tânărului. Botoșăneanul în vârstă de 20 de ani este cercetat pentru loviri cauzatoare de moarte.
Avocatul Poporului vine la Botoșani, CE trebuie să faci ca să obții o audiență
Nu intră în competenţa instituţiei Avocatul Poporului actele autorităţii judecătoreşti, ale Parlamentului, Preşedintelui sau ale Guvernului.
Urgențe la Botoșani: Copil care nu mănâncă de trei zile, altul care tușește de o săptămână
Zilnic la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) de la Spitalul Județean Mavromati se prezintă în jur de 70 de copii.
O tânără din Botoșani organizează cursuri caritabile de manichiură pentru un băiețel bolnav de cancer
Bianca Stîncescu este și ea mamă și anul trecut a traversat o perioadă de durere pe care nicio femeie nu ar trebui să o resimtă. Fiul ei, Eric a fost bolnav și a avut nevoie de sprijinul semenilor, într-o campanie umanitară care s-a terminat cu bine pentru această familie.
Botoșănean urmărit în trafic, a abandonat mașina și a rupt-o la fugă
Bărbatul a fost prins de polițiștii de frontieră, acesta devenind recalcitrant atunci când oamenii legii au vrut să îl testeze alcoolscopic.
Palatul de Justiție din Botoșani își deschide porțile pentru elevi și studenți
O zi dedicată celor interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar.
Botoșăneancă ajunsă la Urgențe din cauza pisicii vecinei
O femeie a venit luni dimineață la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale.
Pescari prinși ”în plasă” de jandarmi, amenzi drastice
Amenzile au fost date pentru lipsa permisului de pescuit valabil și reținerea peștilor capturați sub dimensiunile legale.
Cel mai iubit actor botoșănean, sărbătorit acasă și de lipoveni - GALERIE FOTO
Emoție, bucurie și mulți prieteni. O revenire acasă pe care cu siguranță actorul nu o va uita curând.
Șoferi de care trebuie să vă feriți: CUM a fost prins un bărbat la volan
Din păcate, nimeni din anturajul acestor oameni nu face nimic pentru a-i opri să se urce la volan în asemenea situații.
Tineri la volan: Trași pe dreapta, TAXAȚI cu dosare penale
Sunt tineri, urcă la volan, dar lasă în urmă orice urmă de prudență. Uneori ajung în atenția polițiștilor, dar de cele mai multe ori oamenii legii nu mai pot interveni. Victimele acestor șoferi teribiliști sunt, din păcate, și oameni care circulă regulamentar.
Năuc de băutură, a ajuns cu mașina în șanț, apoi a FUGIT de la locul faptei
Când l-au identificat pe bărbatul care a produs accidentul, polițiștii au înțeles de ce acesta a încercat să scape prin fuga de locul faptei.
PONT de la specialiști: CE trebuie să verifici la o mașină second-hand din Germania înainte să o cumperi?
Un autoturism second-hand poate face o primă impresie foarte bună. Cu toate acestea, trebuie să fim atenți la o lungă listă de aspecte înainte de a bate palma cu vânzătorul.
Comunicat PSD - Budăi: PSD a realizat o guvernare pentru fiecare român, fără discriminări! Iohannis și PNL vor să preia puterea prin dezbinarea românilor!
Marius Budăi consideră că alegerea candidatului social-democrat Viorica Dăncilă în funcția de președinte al României este singura garanție că salariile, pensiile, alocațiile, indemnizațiile și toate drepturile românilor, câștigate în ultimii trei ani, nu vor fi tăiate.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Au oameni competenți, pentru că îi cunosc, cel puțin patru-cinci. Cătălin Flutur, Cristian Roman, Marius Oroșanu, Cristian Achiței. Am dat patru nume care ar putea fi buni profesioniști și s-ar putea ridica atât cât trebuie ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7592 lei
USD
Dolarul SUA
4.2607 lei
CHF
Francul elveţian
4.3260 lei
GBP
Lira sterlină
5.5323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9243 lei
XAU
Gramul de aur
204.2784 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2457 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4413 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9314 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2512 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1857 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6370 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.