Ştiri
AMENZI de aproape 180.000 de lei pentru comercianții de carburanți, în urma unor controale „la sânge” – FOTOGALERIE

Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.

În această dimineața, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, a avut loc o ședință de analiză a rezultatelor intermediare a controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiile publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani, în perioada 11 – 17 septembrie 2023.

 

Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv:

 

  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani,
  • Inspectoratul de Poliţie Județean Botoşani,
  • Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani,
  • Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Botoșani,
  • Agenția Teritorială ARR Botoșani,
  • Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani,
  • CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A),
  • Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava,
  • Biroul Vamal de Interior Botoșani,
  • Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor,
  • Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași,
  • Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Botoșani.

 

Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.

 

Conform raportului intermediar, în perioada 11 – 17 septembrie 2023 au fost efectuate 78 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la puncte de lucru, transmit, prin intermediul unui comunicat, reprezentanții Prefecturii Botoșani.

 

Este vorba despre 65 de activități de verificare la operatori economici și 13 la mijloace de transport.

 

Au fost constatate 63 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe.

 

Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.

 

Menționăm cele mai importante nereguli constatate:

  • autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport expirate sau retrase/suspendate
  • lipsă autorizații/avize/documente de funcționare/comercializare/transport
  • instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport neomologate/neconforme
  • instalații/rezervoare/recipiente depozitare/transport amplasate ilegal
  • manipulare/utilizare necorespunzătoare/neconformă a instalațiilor/rezervoarelor/recipientelor de depozitare/transport

 

Au fost dispuse 40 de măsuri de remediere, iar 4 autorizații și-au pierdut valabilitatea.

 

Totodată, au fost aplicate 40 sancțiuni contravenționale, din care 27 de avertismente și 13 amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 179.025 lei.

 

Din totalul sancțiunilor contravenționale, 12 au fost aplicate de Garda Națională de Mediu, 15 de ISU Botoșani, 3 de IPJ Botoșani, 2 de ANAF și 8 de ITM.

 

„Procedurile de control se desfășoară în continuare, până acum s-au efectuat 194 de acțiuni separate de verificare, fiind dispuse 126 de măsuri de remediere și aplicate 138 de sancțiuni contravenționale, dintre care 51 de amenzi în cuantum de 474.175 lei. Ne dorim ca agenții economici să acorde maximă prioritate operării în condiții de siguranță și să respecte prevederile legale.”

a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

 

https://bt.prefectura.mai.gov.ro/informare-de-presa-18-septembrie-2023/

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Mii de botoșăneni în frunte cu prefectul au ieșit la curățenie: Am avut parte de o mobilizare exemplară GALERIE FOTO
Pregătiri pentru Ziua Curățeniei: Prefectul a băgat șefii în ședință și face apel către botoșăneni – GALERIE FOTO

 

 

 

Amenzi de peste 100.000 de lei pentru un operator prins FĂRĂ autorizație de mediu – GALERIE FOTO
Controlul a fost realizat în colaborare cu Biroul Județean de Poliție Transporturi.
Cresc salariile profesorilor din ianuarie, ministrul Educației NU știe încă procentul: Permiteți-mi să nu speculez
Creșterea salarială convenită cu sindicatele ar fi de 20% pentru profesori și angajații din Învățământ, pentru anul 2024, confirmă Ligia Deca, ministra Educației.
Pompierii botoșăneni au mers la o grădiniță și au dat peste 100 de copii curioși - GALERIE FOTO
Pompierii botoșăneni au împărtășit cu cei mici secretele supraviețuirii în fața pericolelor.
Senatorul Dorinel Cosma: Alianța AUR se consolidează/ Botoșănenii au nevoie de un suflu nou în politică
Într-o conferință de presă, senatorul Dorinel Cosma, a afirmat că alianța AUR se consolidează.
Valeriu Iftime a găsit investitori din Belgia pentru FC Botoșani: Vreau să fac cedarea clubului treptat
FC Botoșani este ultima în clasament, iar Valeriu Iftime oficial caută soluții să iasă cât mai repede din zona „fierbinte" a clasamentului.
„Instituția șoferilor” de la Suceava NU va mai fi condusă de un botoșănean
Împuternicirea expiră pe 12 decembrie, fiind stabilită deja persoana care îi va lua locul.
Teoria conspirației a lui Bordea ajunge la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Happy Cinema a transmis programul pentru săptămâna 8 – 14 decembrie 2023.
„Școala Siguranței Tedi’’ continuă: Polițiștii botoșăneni au ajuns din nou printre elevi
O nouă acțiune preventivă desfășurată de polițiștii botoșăneni. 
Val de reclamații la ITM cu salarii neplătite și concedii neacordate
Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a sancționat patronii cu amenzi de peste 100.000 de lei.
Botoșăneni răniți la locul de muncă, amenzi date de inspectorii ITM după controale fulger
Doi botoșăneni s-au accidentat la serviciu, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a declanșat o anchetă.
Botoșănean tras pe dreapta, neregulă gravă descoperită la control
Tânărul a fost oprit pentru un control de rutină și a dat necaz. 
Ca la 19 ani: Un tânăr FĂRĂ permis a lovit două mașini parcate
Polițiștii botoșăneni au identificat vinovatul într-un timp destul de scurt.
Grefierii protestează la instanțele din Botoșani: Primii la obligații, ultimii la drepturiFOTO & VIDEO
Zeci de grefieri de la Judecătoria Botoșani și Tribunal protestează în aceste momente.
Zeci de vitezomani amendați, polițiștii intensifică controalele înainte de sărbători
Șoferii care nu au respectat regulile de circulație au fost sancționați.
Botoșănean urmărit național găsit de jandarmi la o... spălătorie
Bărbatul a fost predat polițiștilor botoșaneni.
Amenzi pregătite pentru medicii care trimit pacienții la privat
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat.
Școala dintr-o comună foarte săracă din Botoșani a fost renovată de săteni - FOTOGALERIE
Primarul comunei a ajutat și el la renovarea unității de învățământ. 
Personalul de la „Mavromati” NU renunță la proteste – GALERIE FOTO
Și angajații celei mai mari unități medicale de la Botoșani au protestat în această dimineață.
Profesori din Botoșani formați la Praga și Budapesta – FOTO
Cursurile au fost realizate în cadrul unui proiect Erasmus.
ACUM: Protest în frig la APIA pentru mărirea salariilor, nemulțumiri și de la sistemele învechite – GALERIE FOTO
Angajații Agenției Județene pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) protestează pentru a doua zi la rând.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.7 o C
Dorohoi
-2.5 o C
Bucecea
-3.1 o C
Darabani
-2.3 o C
Saveni
-3.4 o C
Ştefăneşti
-1.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.