Ştiri
Comunicat PSD: Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului eliberat de medicul specialist

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că în urma solicitărilor pe care le-a transmis anul trecut Ministerului Educației Naționale, au fost simplificate criteriile pentru acordarea burselor de ajutor social pentru elevii care suferă de anumite afecțiuni medicale prin aprobarea Ordinului nr. 3.480 din 26 martie 2018.

Cu toate acestea, sunt încă administrații publice locale care le solicită părinților documente suplimentare și astfel aceștia sunt supuși unor cheltuieli suplimentare și trebuie să facă mai multe drumuri între instituțiile statului.

„Am primit la cabinetul parlamentar mai multe plângeri din partea familiilor care au minori cu diferite boli și care se încadrează în criteriile pentru acordarea burselor pentru motive medicale, însă sunt supuși unei proceduri suplimentare atunci când solicită aceste drepturi. Fac apel la toate primăriile din țară și din județul Botoșani să ia în considerare Ordinul ministrului educaţiei naționale privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, emis anul trecut, unde se prevede clar că singurul document solicitat este certificatul eliberat de medicul specialist şi avizat de medicul de familie sau de medicul de la cabinetul şcolar”, a declarat Tamara Ciofu.

Deputatul social-democrat a făcut demersuri parlamentare încă de anul trecut pentru eliminarea criteriilor de acordare a burselor de ajutor social pentru elevii bolnavi, care nu aveau legătură cu situația medicală și totodată a susținut simplificarea procedurilor de obținere a actelor doveditoare.  

„Am considerat că părinții copiilor cu probleme medicale nu trebuie puși pe drumuri fără motiv, dacă au deja un diagnostic de la medicul specialist. În același sens am acționat și pentru completarea acestui act normativ, astfel încât elevii cu autism, boli hematologice, surditate și alte afecțiuni cronice să  beneficieze de burse sociale. Totodată, ca urmare a solicitărilor pe care le-am făcut, a fost emis ordinul nr. 3392/2018 prin care au fost incluși ca beneficiari ai burselor sociale și studenții cu tulburare de spectru autist care se află în evidența unităților sanitare. Așadar, trebuie să susținem aceste persoane să se integreze în societate și nu să le punem piedici de natură birocratică”, a subliniat parlamentarul PSD.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
(P) Știai că poți calma colicii bebelușului cu ajutorul unor remedii naturiste? Descoperă-le AICI
Bebelușii sunt foarte sensibili, mai ales în primele săptămâni în care ajung acasă de la spital și orice plânset al acestora, le sperie și le agită pe proaspetele mămici peste măsură. 
Jandarmii au descins în piețe și au confiscat țigări și alcool – FOTO
Șase botoșăneni au dosare penale după ce au fost surprinși de jandarmi că vindeau produse accizabile.
FAZA ZILEI: Un altfel de #șîeu, mai mulți tineri au făcut o horă în sensul giratoriu din Capăt la 1 - VIDEO
Unii au oprit lucrul, alții s-au dus direct la Suceava, au fost și persoane care și-au oprit mașinile pe avarii sau au protestat în Piața Revoluției.
Botoșănean cu HIV, trimis în judecată pentru că a încercat să-și infecteze iubita cu HIV SIDA
Un botoșănean nu a recunoscut în fața iubitei sale că este purtător de virus HIV, astfel a ajuns pe mână procurorilor.
Botoșănenii care stau la case OBLIGAȚI să completeze declarații de impunere, TERMENUL a fost prelungit
Spre deosebire de anii trecuți când botoșănenii care locuiesc la case au achitat taxa de salubrizare la cantitate, din 2019 aceasta se calculează la numărul de membri din familie.
GRIJĂ mare, părinți: Val de copii la Urgențe din această cauză
În jur de 70 de copii ajung zilnic la Compartimentul de Primiri Urgențe cu diverse afecțiuni.
Accident GROAZNIC: Botoşănean prins cu piciorul într-un utilaj agricol - FOTO
Un apel disperat la numărul unic de urgență 112 chema salvatorii în satul Vlădeni Deal la un bărbat care a rămas captiv într-un utilaj.
CJ-ul votează săptămâna viitoare BUGETUL, sume însemnate la drumuri – PRIORITĂȚILE anului
Săptămâna viitoare, după o consultare prealabilă cu primarii din județul Botoșani, consilierii județeni urmează să fie convocați la probabil cea mai importantă ședință ordinară din an: cea în care se votează bugetul.
În lipsă de forță de muncă, patronii de la Botoșani apelează la condamnați: DOMENIILE în care sunt solicitați
Deținuții par să își dorească să muncească, la Penitenciarul Botoșani fiind înregistrate sute de cereri în acest sens.
Parcul Cornișa promovat la Târgul de Turism din Iași: Mii de oameni interesați de obiectivul din Botoșani - GALERIE FOTO
Orașul Botoșani a fost prezentat în cadrul unui nou târg de turism de reprezentanții parcului Cornișa.
Două şcoli prietene de la Botoşani îşi vor trimite colete cu „zestrea” lor culturală    
În perioada martie-iunie 2019, echipa Asociaţiei Lume Bună va lucra la cel mai nou proiect de educaţie non-formală – Coletul Creativ la Sat, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 
Saloanele de înfrumusețare din Botoșani folosesc produse EXPIRATE? CE s-a descoperit după niște controale
Mai multe saloane de înfrumusețare dar și distribuitori de produse cosmetice au fost verificați, iar în urma acestor activități au fost depistate mai multe nereguli.
Liceenii botoșăneni în focul simulării examenului de bac: Caragiale NU le-a dat bătăi de cap
Liceenii din clasa a XI-a respectiv a-XII-a  au susținut astăzi, 18 martie 2019, simularea examenului de bacalaureat, la Limba și Literatura Română.
Autoturism verificat de poliţişti: Un botoşănean, pasager în maşină arestat pe loc – FOTO
Incidentul a avut loc azi-dimineaţă, în jurul orei 6.20.
astratex.ro
S-a dat startul la bilete de tratament: MII de pensionari botoșăneni vor să plece în stațiuni
Începând cu data de 18 martie 2019, pensionarii botoșăneni pot primi un bilet la tratament în una dintre stațiunile din România.
Nu știm nici ce mâncăm? Fructe și legume din alte țări, vândute la Botoșani – AMENZI de mii de lei
În decursul lunii trecute s-au efectuat mai multe controale în unele supermarketuri dar și magazine alimentare din Botoșani. S-au găsit multe nereguli la standul de legume și fructe.
Momentul ZERO din accidentul de la Copălău, soldat cu patru răniţi - FOTOGALERIE
Un accident rutier, soldat cu patru victime, a avut loc luni pe raza comunei Copălău.
La un pas de moarte: Bărbat găsit în stop cardio-respirator în fața unei instituții din municipiu
Un botoșănean a fost transportat în stare gravă la spital.
Angajat de la Rapsodia luat cu ambulanța după o lovitură la cap - GALERIE FOTO
Un angajat care lucrează la Hotelul Rapsodia a ajuns astăzi, 18 martie 2019,  la Unitatea de Primiri Urgențe după ce i s-a făcut rău la serviciu.
kalapod.net%20
Acţiunea „Seatbealt” la Botoşani: Peste 1.500 de maşini oprite în trafic, sute de şoferi botoşăneni amendaţi
În perioada 11-17 martie 2019, poliţiştii rutieri botoşăneni au desfăşurat pe raza întregului judeţ acţiunea Seatbealt, pentru verificarea şi impunerea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de fixare omologate.
zenda.ro
Sondaj
Credeți că se va întâmpla ceva concret după protestul #ȘîEu pentru autostrăzi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Cheltuiala crește de 500 de milioane, dar pe cont, ca la crâșmă. Sunt firme care dau mai ales aceste substanțe și înțeleg situația și totuși zic că vom primi banii ăștia. Este o situație dramatică, impusă de o realitate ...
astratex.ro
ecco-shoes.ro%20
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7525 lei
USD
Dolarul SUA
4.1872 lei
CHF
Francul elveţian
4.1854 lei
GBP
Lira sterlină
5.5474 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7562 lei
XAU
Gramul de aur
175.7082 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2442 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5116 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9732 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1420 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6368 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.