Polițiștii locali au efectuat o scurtă razie în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Un comerciant a fost amendat pentru că a demontat un coș de gunoi stradal care-l încurca la montarea cortului.
Pe lângă sancțiunile aplicate pentru consum de semințe pe domeniul public, polițiștii au efectuat verificări și la tarabele comercianților care au ajuns la September Fest.
Inițial acțiunea polițiștilor locali a avut un caracter preventiv, urmărindu-se evitarea situațiilor de distrugere a mobilierului urban, a pavajului, murdărire cu ulei uzat rezultat în urma preparării produselor.
Asta după întâmplările ce au fost constatate în anii anteriori.
În acest context, polițiștii locali au aplicat și o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei unui comerciant pentru faptul că a desprins din sudură un coș stradal ce era amplasat pe un stâlp de iluminat public, susținând în fața organelor de control ca îl încurca la montarea terasei estivale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Au început înscrierile la concursul de admitere în sistemul administrației penitenciare
Diana Arici
Apr 19, 2024
Șumudică, cheia aducerii noului antrenor la FC Botoșani: Nu are nicio legătură faptul că sunt rude
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă organizat pentru elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Leonid Popescu, expoziție și lansare de carte la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024