Ştiri
Cel mai mare tricolor luminează biserica patriarhului de la Stăuceni – FOTO

Dacă la Consiliul Judeţean, Primăria Botoşani şi alte instituţii nu s-a obosit cineva să ia iniţiativa montării unui tricolor de mari dimensiuni care să marcheze Anul Centenar, iată că s-a putut la o biserică din mediul rural.

Mai exact la lăcaşul de cult din satul Victoria, comuna Stăuceni, care din această săptămână, pe timpul nopţii, este scăldat în culorile Drapelului Naţional.


„Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri, respectiv împlinirea a 100 de ani de la aceasta, reprezintă pentru întreg poporul român un moment emoţionant, de aducere aminte de strămoşii noştri şi faptele lor brave, drept pentru care am considerat potrivit ca în ultimele luni ale Anului Centenar, pe lângă activităţile desfăşurate sau în curs de desfăşurare alături de Şcoala şi Grădiniţa Victoria, Primăria Stăuceni şi celelalte parohii din comună, Sfânta noastră Biserică, ctitorie a celui de-al V – lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, să fie luminată în roşu, galben şi albastru cu ajutorul unor proiectoare speciale aduse din străinătate”,


preot paroh Costin Andrei.


Biserica respectivă are dispus şi un bust al patriarhului care s-a născut şi a copilărit în amintita comună.


„Este una din primele instituţii din ţară luminată în întregime în culorile drapelului nostru şi suntem mândri că astfel mărturisim înaintea tuturor celor care trec şi văd, lucruri sfinte, de căpătâi ale poporului nostru: Biserica, icoana şi tricolorul”,


preot paroh Costin Andrei.


De câţiva ani, satul Tocileni din aceeaşi comună găzduieşte şi casa memorială ridicată în amintirea Patriarhului Teoctist.

 

loading...
Fostul patriarh Teoctist, omagiat la o biserică din Botoşani, la zece ani de la moarte
Un veac de la nașterea celui mai mare prelat al Botoșanilor: șefi de lajudeț, un senator, o mână de săteni și ceva copii : GALERIE FOTO &VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Dosar pentru UCIDERE în cazul bebelușului mort din cauza popcornului
Un bebeluș de doar un an și jumătate și-a pierdut viața după ce ar fi înghițit un grăunte de popcorn.
Parcul Mihai Eminescu se extinde cu pistă de alergare, iluminat și bănci inteligente
Un nou proiect este pregătit pentru implementare în municipiul Botoșani.
Tarabele cu pește și conserve la CONTROL: Amenzi de zeci de mii de lei
La începutul lunii mai, tone de pește stricat au fost găsite în diferite orașe, precum Constanța sau București. Astfel, autoritățile au intrat în alertă și s-au demarat mai multe controale.
SCHIMBĂRI la asigurarea obligatorie a locuinței
Veste bună pentru toți românii. Autoritățiile au decis modificarea radicală a legii asigurărilor obligatorii a locuințelor.
De ziua lui, Costică Macaleți a făcut lumea să râdă: Mâncăm foarte mult pește și suntem foarte deștepți
Președintele CJ a fost prezent astăzi, 21 mai 2019, la lansarea unui proiect educațional motiv pentru care a adresat un mesaj tuturor reprezentanților din celelalte județe ale țării.
Flutur după inaugurarea Cornișa: Am văzut botoșăneni de toate vârstele, fericiți, cu zâmbetul pe buze
Cătălin Flutur a declarat că parcul Cornișa este ceea ce lipsea Botoșaniului și anume o zonă de agrement cu apă, de extrem de mulți ani, iar botoșănenii trebuiau să aibă acest drept. Edilul șef a mai spus că botoșănenii ar trebui să fie satisfăcuți că în oraș acum există cel mai frumos parc de agrement din țară, în opinia sa.
Familie disperată: Un botoşănean a dispărut fără urmă de mai bine de o săptămână – FOTO
Un bărbat din Botoşani este căutat cu disperare de familie şi Poliţie.
Sfinții Constantin și Elena, sărbătoriți și la Botoșani: Zeci de credincioși la biserica cu acest nume din municipiu - FOTO
Astăzi, 21 mai 2019, ca în fiecare an, credincioșii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Constantin și Elena.
PROIECT important în educație lansat la Botoșani cu oficialitățile orașului – FOTOGALERIE
Astăzi, 21 mai 2019, a avut loc prima întâlnire de lucru de la Botoșani, din cadrul proiectului Curriculum relevant , educație deschisă pentru toți (CRED).
CURĂȚENIA la Cornișa făcută cu deținuți și… cu ajutorul vântului, Urban Serv ar refuza să intervină
Contrele politice din Consiliul Local și Primărie par să se răsfrângă și asupra parcului Cornișa, un obiectiv de anvergură care ar fi trebuit să unească decindenții de la Botoșani, în interesul orașului.
ATENŢIE: Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de ploi şi vijelii la la Botoşani
Meteorologii ANM au emis, în urmă cu câteva minute, o nouă avertizare meteo de vreme rea valabilă la Botoşani.
Individul care a lovit cu sălbăticie un copil în faţa unui bar, plasat sub control judiciar
Măsuri luate de poliţiştii botoşăneni pentru tânărul agresiv care a băgat un minor de 14 ani în spital.
Un tânăr a vandalizat trei maşini parcate apoi a furat un alt autoturism: CE a urmat
Un tânăr de 22 de ani a făcut ravagii într-o parcare din Botoşani.
ACUM: O persoană ameninţă că îşi dă foc pe o stradă din municipiu
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani intervin, la această oră, la un caz mai puţin obişnuit.
ANUNȚ angajare: Prodalcom își mărește echipa
SC Prodalcom SA (punct de lucru Botoșani) angajează personal pentru următoarele posturi:
Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru o femeie cu infarct
Elicopterul SMURD a ajuns astăzi la Botoșani pentru a prelua o femeie în vârstă de 76 de ani.
'Frații Dedeman' anunță o nouă LOVITURĂ pe piață: Considerăm că este un moment potrivit
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, o companie evaluată la peste 2 miliarde de dolari, anunță o nouă lovitură importantă pe piața din România.
Accident cu două mașini de Poliție la Cucorăni – VIDEO & FOTOGALERIE
Un eveniment rutier cum rar poate fi văzut a avut loc marți dimineață pe drumul Botoșani – Dorohoi.
Rabla pentru electrocasnice: CUM vor putea cere botoşănenii bani pentru înlocuirea televizoarelor vechi
Începând din acest an, cei interesați vor putea, prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice, să ceară bani de la stat pentru a-și cumpăra inclusiv televizoare, mașini de spălat vase sau aparate de aer condiționat portabile.
REPARAȚII pe două drumuri naționale din Botoșani
Două drumuri naționale din județul Botoșani se află astăzi, 21 mai  2019, în reparații.
Sondaj
Cu cine votați la alegerile europarlamentare?
ALDE
PMP
PNL
Pro România
PSD
USR
Nu merg la vot
Declaraţia zilei
”Pe harta politică, Botoșaniul nu dă prea bine. E privit ca o zonă săracă, de oameni neputincioși și fără șansă, fără speranțe. Noi nu vedem deloc lucrurile așa”, Aurelian Pavelescu, președinte PNCȚD.  ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7627 lei
USD
Dolarul SUA
4.2726 lei
CHF
Francul elveţian
4.2298 lei
GBP
Lira sterlină
5.4233 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8773 lei
XAU
Gramul de aur
175.2584 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2380 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4561 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9388 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1818 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1847 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6377 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.