Ştiri
Cel mai bogat tânăr român, născut în Botoșani, se lansează în MUZICĂ: Cine i-a scris prima piesă

Geniu în IT și inovare, milionar în dolari, își încearcă norocul în muzică.

La 7 ani lua primele lecții de programare și dezvoltare de software. Zece ani mai târziu, până să termine liceul, a reușit să creeze prima sa companie – Storyheap – care azi e liderul platformelor de content marketing în social media.

 

Sebastian Dobrincu, azi în vârstă de 21 de ani, este cel mai tânăr milionar din Silicon Valley, realizat prin propriile puteri, conform topului Forbes al celor mai bogați antreprenori sub 30 de ani.

 

Și acest om, care credea că le are pe toate, a decis să-și condimenteze viața cu ceva muzică. Sebastian Dobrincu își anunță lansarea în showbiz, iar prima lui piesă a fost compusă de Marius Moga, cel mai popular compozitor de la noi în acest moment, anunță ProTV.

 

„Mă bucur să lucrez cu Sebastian Dobrincu, omul și artistul, care a ajuns până aici prin propriile puteri la o vârstă la care alții de-abia încep. Am decis să ne unim forțele și să creăm împreună un concept muzical care să-i pună în valoare vocea și talentul, pe care le-a ținut ascunse până acum. Așa a ieșit On Your Mind, un single cu super vibe”, dezvăluie Marius Moga pentru PROTV.RO.

Însă, compozitorul spune că nu e vorba doar de o piesă, ci de o colaborare mai mare, pe termen lung.

 

„Cu ocazia acestei co-producții dintre Sebastian Dobrincu și DeMoga Music s-au pregătit mai multe piese foarte tari pe care abia așteptăm să le auziți în perioada următoare”, mai spune compozitorul.

 

 

Sebastian Dobrincu s-a născut în Botoșani și a fost pasionat de calculatoare și IT încă din fragedă pruncie. Părinții lui l-au dus la București, la cursuri de programare, însă se plictisea de moarte fiindcă știa mai multe decât profesorii. La 11 ani și-a găsit primul job, intrând pe Twitter, la o companie americană producătoare de iahturi care avea nevoie de un site nou. Managerii l-au recomandat mai departe și, la 16 ani, avea deja un CV impresionant, cu care a ajuns în fața lui Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, și în biroul lui Tim Cook, boss-ul companiei Apple.

În ciuda talentului său, elevul Dobrincu era mediocru.

 

„Am avut destui profesori care nu m-au înţeles şi care mi-au făcut zile fripte: le-am explicat despre preocupările mele, dar mi-au spus că-mi risipesc energia şi că ar trebui să mă ţin mai mult de şcoală. Unii chiar mă ascultau mai aspru, îmi cereu mai multe teme şi erau mai severi”, a declarat Sebastian pentru Recorder.

 

Însă, unii l-au lăsat în pace să creeze, conștienți că e mai bun decât arată catalogul. Și așa a ajuns să-și facă propria firmă, plecând de la o nevoie reală a acestor zile.

 

„Eram în New York, mă plimbam pe stradă şi lângă mine era un grup de fete, erau toate pe telefoanele mobile. Una dintre ele s-a plâns că-i era foarte greu să managerieze postările între diferitele platforme de social media, să le sincronizeze. M-am gândit că dacă este greu pentru utilizatorul de rând atunci cum este pentru agenţii sau branduri, care manageriază sute de conturi în fiecare zi? Mi-am contactat un prieten care avea o agenţie de marketing, l-am întrebat dacă este o problemă pentru ei chestia asta şi mi-a confirmat că de când apăruse formatul story efectiv pierdeau timp sincronizând postările între Instagram şi Snapchat. Mi s-a părut ciudat că nimeni nu a rezolvat asta şi asta m-a intrigat foarte mult şi am zis ca să încerc aşa ca un mic proiect şi am văzut că este un potenţial de bussines”, declara Sebastian Dobrincu anul trecut, în cadrul Techsylvania, de la Cluj-Napoca.

 

Azi, compania lui ajută branduri, influenceri, agenții și staruri internaționale precum Selena Gomez și Justin Bieber să gestioneze, analizeze și să-și îmbunătățească prezența din mediul online, pe baza datelor statistice și analizelor realizate de firma sa.

 

Storyheap a fost doar începutul în afaceri pentru Sebastian Dobrincu. El a mai creat și Brandmates și Owlmetrics, aplicații online care ajută brandurile să înțeleagă și să folosească statisticile pentru a-și spori notorietatea în social media și să-și dezvolte afacerile.

 

loading...
Cel mai tânăr milionar botoșănean: Dacă aș avea o super putere, m-aș teleporta
Un botoșănean, locul I în lume!! Sebastian ne dezvăluie REȚETA succesului: Un mix între ceea ce cunoşti și ceea ce mai ai de încă de descoperit

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
FRIG și ploi, când se încălzește și ce temperaturi vom avea până la sfârșitul lui septembrie
Vremea va intra într-un proces de răcire în cea mai mare parte a ţării.
Comunicat PSD - Răzvan Rotaru: Acuz PNL și USR de trădare națională! PNL și USR refuză să garanteze drepturile românilor, fără tăieri de salarii și pensii dacă ajung la guvernare!
PSD și-a asumat și a transformat în realitate creșterea salariilor, ca obiectiv prioritar care să îmbunătățească traiul celor cu venituri mici și să determine creșterea puterii de cumpărare.
Elsaco, investiție de 12 milioane euro în termoficarea din Focșani
Antreprenorul general Elsaco Electronic, din Botosani, a castigat recent un contract cu o valoare de atribuire de 54.881.061,12 lei - acordat de Municipiul Focsani (Primaria municipiului Focsani) - ce prevede executia unor lucrari specifice (lucrari de constructii de conducte de incalzire urbana) in cadrul obiectivului cu denumirea integrala: 
Nemții nu se tem de sărăcia din Moldova: Unul dintre cei mai importanți retaileri din Europa deschide un MAGAZIN la Dorohoi
Grupul german deține o rețea de peste 3.500 de magazine în întreaga Europă.
Firma condusă de fiul lui Valeriu Iftime vinde 300 de gigacalorimetre Primăriei Suceava
Municipalitatea suceveană va cumpăra în acest an 300 de contoare pentru măsurarea energiei termice la nivel de branșament. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că multe din actualele aparate sunt vechi, depășite și nu mai respectă toate instrucțiunile pe linie de metrologie.
Elsaco, 300.000 de euro pe an la FC Botoșani: Încerc să tratez cu răceală fotbalul
Președintele grupului Elsaco a dezvăluit suma cu care companiile pe care le conduce contribuie anual la bugetul Asociației Fotbal Club Botoșani.
Ziua Icoanei la o cunoscută mănăstire din Botoșani: O legendă creștină care adună la un loc mii de credincioși
Călugării de aici păstrează în evlavie ziua de 23 septembrie - Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, pe care o numesc și Ziua Icoanei.
Cu pilotele pe ulița satului, AMENZI usturătoare și avertismente pentru cetățeni
De cele mai multe ori, acești indivizi caută un pretext de a pătrunde în curțile sau locuinţele cetățenilor.
Afacerile unuia dintre cei mai mari antreprenori botoșăneni, în CREȘTERE cu aproape 40% în 2018, și profitul se ține bine
Cu mai puțin de 300 de angajați, compania botoșăneană se menține de ani buni în topul afacerilor.
CIFRE amețitoare: Cu ce profit s-au ales Andreea Bălan și soțul botoșănean de pe urma nunții
Andreea Bălan și George Burcea s-au căsătorit religios și, totodată, au creștinat-o pe micuța Clara, fiica lor.
La mulți ani celor ce poartă numele Sfintei Sofia, ocrotitoarea mamelor de fete și a fiicelor lor
Sofia, nume grecesc, înseamnă înțelepciune. Ea a avut trei fiice pe care le-a botezat cu numele celor trei virtuți teologice: Pistis - credință, Elpis - nădejde și Agapis - dragoste.
Polițistul corupt deconspirat de propriii colegi și-a dat DEMISIA
Polițistul este acuzat de delapidare şi contrabandă. Valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului de stat depăşeşte 23.000 de lei.
Iftime pregătește vânzarea a încă TREI jucători: Bani să existe pentru că marfă avem
După ce în trecut i-a luat pe Olimpiu Moruțan, Cătălin Golofca și Mihai Roman, FCSB vrea să transfere și alți jucători de la FC Botoșani.
ASTĂZI: Accident la Stăuceni, mașină cu roțile în aer - FOTOGALERIE
Ploaia de dimineață și, cel mai probabil, imprudența la volan, fac victime printre șoferii din Botoșani.
Loading...
Polițist prins în timp ce fura din țigările confiscate, prejudiciu de peste 23.000 de lei
Un poliţist cu atribuţii de gestionar în cadrul IPJ Botoşani a fost trimis în judecată după ce ar fi furat peste 2.000 de pachete de ţigări care constituiau probe în diferite dosare aflate în lucru. El este acuzat de delapidare şi contrabandă.
Comunicat Mihaela Huncă: Obiectiv atins - Pro România Botoșani a strâns peste 10.000 de semnături pentru Mircea Diaconu, viitorul președinte al României!
A fost o adevărată mobilizare de forțe a partidului în care din ce în ce mai mulți botoșăneni se regăsesc în Pro România.
ATENȚIE: Șoferi, evitați Bulevardul Mihai Eminescu timp de 10 zile când accesul va fi interzis
Reprezentanții Primăriei Botoșani anunță faptul că operațiunea de scoatere a pavelelor de pe Bulevardul Mihai Eminescu și turnarea de covoare asfaltice va fi una de durată.
ANUNȚ Mediu: Extinderea rețelei electrice de joasă tensiune la Zăicești
SC Delgaz Grid SA, pentru Leferman Carmen-Ecaterina, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul:
Primești banii înapoi pe mașină: Peste 10.000 de români au de luat MII de euro
Peste 10.000 de euro au de luat bani de la un mare producător auto, care a început să plătească despăgubiri la aproape întreaga valoare a mașinii, din cauza unor probleme grave.
Un actor celebru de stand–up comedy vine la Botoșani
Botoșănenii sunt așteptați la un show de stand-up comedy.
kurtmann.ro%20
Sondaj
Trebuie interzisă în România circulația automobilelor cu volan pe dreapta?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Până veți ajunge în fața procurorilor, vă rog să mă ascultați. eu v-am ascultat și nu am vorbit peste dumneavoastră. Ați furat toți, în frunte cu Dragnea, și veți ajunge la pușcărie, așa cum meritați. V-am spus că ...
Loading...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7352 lei
USD
Dolarul SUA
4.2979 lei
CHF
Francul elveţian
4.3226 lei
GBP
Lira sterlină
5.3288 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9723 lei
XAU
Gramul de aur
207.1220 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2416 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4183 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9372 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2423 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1827 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6341 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.