Ştiri
Cea mai furtunoasă noapte a anului: Iubirea de mahala poate fi la fel de frumoasă ca și cea din înalta clasă - FOTOGALERIE

Premiera jucată duminică seară de Teatrul Mihai Eminescu, a însemnat, după cum a spus de pe scenă chiar directorul Traian Apetrei, că „am mai botezat un regizor”.

Şi aceasta cu ocazia revenirii lui I.L. Caragiale pe scena botoşăneană cu „O noapte furtunoasă”.


„Este unic cred în teatrul românesc de astăzi, în care se înmulţesc pixelii şi megabiţii şi alte actualizări. George Şfaiţer a ţinut cu tot dinadinsul să rămână foarte, foarte aproape de spiritul şi cuvântul lui Caragiale”,


Traian Apetrei, director Teatrul Mihai Eminescu.


Sala de spectacole de la Casa Tineretului, aceeaşi ca înainte de revoluţie, s-a umplut până la refuz, jucându-se cu „casa închisă”.  î


„Iubirea de mahala poate fi la fel de frumoasă ca și cea din înalta clasă. Nimic nu poate să împiedice ca doi oameni să se iubească. Frumusețea redescoperirii lui Caragiale sub forma umană, lăsând deoparte șarja umoristică, m-a tentat în montarea acestui text atât de cunoscut. Am vrut să arăt și o altă «față» a dramaturgului”,


George Șfaițer, regizorul spectacolului.


Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar din distribuţie fac parte: Cezar Amitroaei, Mihail Donțu, Silvia Răileanu, Petronela Chiribuță, Radu Dragoș, Florin Aionițoaei şi Sebastian Vanzariuc.

 

FOTO: Teatrul Mihai Eminescu

 

Loading...
Teatrul Mihai Eminescu se finalizează cu vorbe!
Gingaşa şi tandra lui fiară! Valsul anului: fostul director a dansat cu o actriţă de la Teatrul Eminescu în faţa a sute de oameni - VIDEO & FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL


 

download from google play download from apple store
Tânăr aruncat din BMW noaptea trecută, șoferul era băut - FOTOGALERIE

Un nou accident rutier în care protagonist este un tânăr aflat la volanul unui BMW s-a produs în noaptea de miercuri spre joi pe teritoriul localității Bălușeni.

Elsaco a dat lovitura la Iași, lucrare de 5 milioane de euro

Primăria Iași a semnat un important contract al cărui lider de asociere este Elsaco Electronic SRL din Botoşani.

Concurs de colinde la Botoșani cu intrare liberă

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, organizează Concursul Coral „O, ce veste minunată”.

Impact VIOLENT într-o intersecţie, botoşănean cu „mintea pe dealuri”, şofer la spital

Un eveniment rutier, soldat cu o victimă, a avut loc miercuri în jurul orei 3.00.

JYSK deschide un nou magazin la Botoşani

Grupul scandinav JYSK inaugurează astăzi cel de-al 53-lea magazin din ţară.

CUM a reușit un nevăzător botoşănean să intre pe Facebook-ul unei tinere şi să posteze mesaje vulgare

Un bărbat de 41 de ani, din Botoșani, este judecat de magistrații Tribunalului Gorj, pentru accesul ilegal la un sistem informatic. 

Ce-a făcut fata asta în faţa clasei nu face nimeni! Profesorii au rămas 'muţi' de uimire – VIDEO & GALERIE FOTO

Ajunsă la a V – a ediţie, Gala Angelica Gherman desfăşurată marţi seară la Şcoala Gimnazială 13 a cuprins şi un moment inedit, care se înscrie însă în scopul general al manifestării, acela de promovare a excelenţei şi a valorilor din învăţământ.

Târgul de Crăciun s-a deschis pe Pietonal cu cârcotași – FOTO&VIDEO

După câțiva ani în care în municipiul reședință de județ era liniște în preajma sărbătorilor de iarnă, iată că la Botoșani a fost organizat un Târg de Crăciun.

Asistenții sociali chemați astăzi la Prefectură - FOTOGALERIE

Sala „Nicolae Iorga” a Prefecturii a fost plină astăzi de persoane care lucrează în domeniul asistenței sociale atât din județul Botoșani cât și din celelalte județe ale Moldovei.  

Cei mai buni dintre cei mai buni! Premiere cu ceva stângăcii dar și multe diplome sau cupe – GALERIE FOTO&VIDEO

Astăzi a fost rândul celor de la Direcția Județeană de Sport și Tineret să ofere premii pentru sportivii anului 2017.

Bani de la UE pentru primăriile din județ pentru mai multe investiții

Mai toate primăriile din județ au depus cereri de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Strict INTERZIS pe drumurile din Botoșani!

Interdicție clară din partea unei instituții publice de la Botoșani.

Măsuri draconice la intrarea în țară – CONTROALE cu vameși și… medici 

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă și fluxul de persoane care vor intra în țară prin punctele vamale va fi unul mai ridicat decât în perioade normale. 

Am intrat în secolul bolilor: PATRU focare la Botoșani, sute de animale sacrificate 

Se pare că mai mult ca niciodată tot felul de focare amenință din toate părțile țara și județul Botoșani deopotrivă. 

Tinerii fermieri din Botoșani pe primul loc când vine vorba de bani de la UE

Sute de proiecte au fost depuse de către botoșăneni prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Gest emoționant în memoria Regelui Mihai : CE au văzut trecătorii din Botoșani într-o vitrină de pe bulevard

Regele Mihai I al României s-a stins din viață pe 5 decembrie, în locuința sa din Lausanne, Elveția.

Un botoşănean a câştigat o sumă URIAŞĂ la un campionat de poker - FOTO

Un bărbat din Botoşani a ajuns cel mai tare jucător de poker din Spania.

Poliția datoare cu aproape 2 miliarde de lei vechi către Spitalul Mavromati

Spitalul Județean are de recuperat de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) bani pentru serviiciile oferite.

Atenție - CUM recunoști un copil care are RUJEOLĂ

S-a ajuns în situația zilelor actuale în care unii părinți își asumă suveranitatea asupra propriilor copii și refuză să le administreze vaccinul pentru o serie de boli ale copilăriei care, odată contactate se pot solda cu sechele pe viață sau chiar deces.

TREI noi cazuri de rujeolă la Botoșani, virusul care omoară copii

Situație îngrijorătoare la Botoșani, trei bebeluși au fost diagnosticați cu rujeolă. 

Felicitari adevarati profesionisti actori teatrului M . Eminescu spectacol de nota 10 .
12 octombrie 2017, 11:05
Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Situaţii dintr-astea vor mai apare, conductele sunt puse de acum cel puţin 30 de ani în acea zonă. O conductă din oţel care n-a fost protejată când a fost montată la momentul respectiv, că eu nu vreau să mă bat cu tovarăşul ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6327 lei
USD
Dolarul SUA
3.9431 lei
CHF
Francul elveţian
3.9757 lei
GBP
Lira sterlină
5.2626 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4772 lei
XAU
Gramul de aur
157.3742 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2277 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4733 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9803 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0632 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1805 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6224 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.9 o C
Dorohoi
0 o C
Bucecea
0.9 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
0 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.