Ştiri
Cătălin Silegeanu: Noi locuri de parcare la fiecare bloc și parcări supraetajate, rămân doar promisiuni electorale sau vor deveni realitate?    

Cătălin Silegeanu a transmis un comunicat de presă și a vorbit despre locurile de parcare din municipiul Botoșani.

Iată comunicatul:

 

Lipsa locurilor de parcare din municipiul Botoșani reprezintă o problemă apăsătoare pentru fiecare dintre noi. Indiferent că locuim la bloc sau la casă, indiferent că avem loc concesionat sau nu, tot ne confruntăm cu această problemă în cursul zilei, atunci când mergem la serviciu sau avem câte ceva de rezolvat într-o zonă mai aglomerată a orașului și este foarte dificil să găsim un loc de parcare. 

 

Totuși, rezolvarea acestei situații ne-a fost promisă de Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, chiar în luna septembrie a anului trecut. Domnia sa a expus public în campania electorală pentru alegerile locale, modalitatea prin care va crea în regim de urgență pentru botoșăneni cât mai multe locuri de parcare printr-un proiect de parcare supraetajată chiar pe ruinele de la Baia Centrală și în spatele clădirii de la Casa Cărții, dar și crearea de noi parcări pentru fiecare bloc în parte, cu sistem de monitorizare video.

 

„Eu nu vreau să critic pe nimeni”

 

Stau și mă întreb, ca orice botoșănean care are așteptări de la noul primar al municipiului nostru, unde este acel regim de urgență despre care ne vorbea Cosmin Andrei în campania electorală? Acuși sunt patru luni de când a câștigat alegerile și nu am auzit să pună în aplicare această promisiune privind parcările, să inițieze vreun proiect, să vină cu un plan bine pus la punct, să facă ceva pentru botoșănenii care și-au pus speranțele într-o schimbare atunci când l-au ales.

 

Eu nu vreau să critic pe nimeni, dar în schimb vreau sa atrag atenția atât autorităților locale, cât și celor județene, că pe toată durata celor patru ani de zile le voi monitoriza îndeaproape activitatea la instituțiile pe care le conduc și pentru care au fost aleși de botoșăneni, precum și punerea în aplicare a tuturor promisiunilor din campania lor electorală.

 

Iată ce a comunicat Cosmin Andrei în luna septembrie, 2020, mass-mediei locale: „Imediat cum ajung primar al municipiului Botoșani, împreună cu locuitorii fiecărui cartier și cu asociațiile de proprietari voi face evaluarea necesarului de parcări de la fiecare bloc și cu toții vom stabili locurile unde să amenajăm spații corespunzătoare, cu sistem de monitorizare video. În zona centrală a orașului, mai exact pe ruinele de la Baia Centrală și în spatele clădiri de la Casa Cărții voi lansa în regim de urgență, procedura pentru  construcția unor parcări supraetajate, moderne, care să acopere necesarul de locuri de parcare din toată zona centrală a orașului”.

 

Tot ce își doresc este  ca Botoșaniul să fie tratat cu respect de fiecare primar din județ, de  fiecare ales local, să demonstreze  că le pasă și să-și facă datoria față de cetățenii care  le-au acordat încrederea.

 

Sa sperăm că nu o să-l vedem pe Cosmin Andrei preluând  proiectele domnului  Flutur că și cum ar fi realizări ale lui ..Cum a făcut și cu proiectul  străzii Adrian Adamiu și se va apuca serios de treabă . Însă la cum se mișcă lucrurile prevăd că peste 4 ani o sa avem doar scuze din partea primarului Cosmin Andrei că nu a făcut nimic că nu are, nu poate și că ar fi fost mai ușor să ai bugetul Clujului într-un oraș că Botoșani...

loading...
Cătălin Silegeanu: Îmi anunț public dorința de a candida la președinția partidului PRO România

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ACCIDENT: Pieton neglijent lovit de mașină, șoferul este cercetat penal - GALERIE FOTO
Un tânăr de 21 de ani a fost lovit de mașina condusă de un șofer în vârstă de 23 de ani.
Momentul emoționant al întoarcerii în natură a lebedei rănite: Priviți! I-a fost dor de gustul apei de baltăFOTO&VIDEO
Lebăda salvată din grădina unui gospodar din Copălău s-a întors în natură, după ce a fost tratată de medicii veterinari.
Tinerii străjeri de la Academia Forțelor Terestre: Gemenii din Botoșani care au îmbrăcat haina militară
Împart aceleași visuri, obiective și pasiuni, amândoi muncind pentru o carieră militară de succes. Sunt gemeni, iar până acum viața lor a avut un parcurs identic.
Achiței contraatacă: 61,8 de milioane de lei în buget pentru drumul Botoșani – Târgu-Frumos - Propaganda tovarășilor plânge cu lacrimi de crocodil
Cristian Achiței a reacționat după multiplele critici aduse de social-democrații botoșăneni bugetului de stat pe anul în curs. Liberalul susține că este cel mai favorabil dezvoltării județului Botoșani din ultimii 30 de ani, că a trecut de comisiile parlamentare reunite și va fi votat la începutul săptămânii viitoare.
Doliu în familia unui primar, colegii din PSD: Ne exprimăm profundul regret pentru pierderea suferită și transmitem sincere condoleanțe
Un gând de alinare se îndreaptă în aceste momente dificile, pricinuite de trecerea în neființă a tatălui, Gheorghe Luchian, către colegul nostru, domnul primar al comunei Hlipiceni, Marian Luchian.
Noi centre de vaccinare se deschid la Darabani și Ștefănești – CINE va avea prioritate la imunizare
Direcția de Sănătate Publică Botoșani informează populația că începând cu 1 martie se deschid noi centre de vaccinare în județ, în localitățile Darabani și Ștefănești.
N-au dansat decât o rundă de alegeri: Divorț și în acte Pro România - ALDE
Congresul Naţional al PRO România, reunit în şedinţă extraordinară vineri, a decis încetarea procedurii de fuziune cu ALDE. Cele două formaţiuni nu au reuşit să intre în Parlament la ultimele alegeri legislative.
Medicii legiști au stabilit cauza decesului în ambulanță a copilului de 3 ani
Medicii legiști au stabilit cauza morții copilului care și-a dat ultima suflare în drum spre Spitalul Județean Botoșani. Rezultatele autopsiei au fost trimise și la Direcția de Sănătate Publică Botoșani, care derulează o anchetă la Serviciul Județean de Ambulanță, instituție acuzată de tatăl copilului că nu a făcut tot ce trebuie pentru a-i salva fiul.
Șfaițer, revoltat de scandalul FRF – LPF pe arbitrajul video: Îl luam la preț de second hand, deși vedem etapă de etapă greșeli grave, clasamente viciate
Cornel Șfaițer, managerul lui Sepsi, este deranjat de blocajul apărut în implementarea VAR, cauzat de conflictul deschis între Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal.
Loading...
ALERTĂ: Informare de vânt puternic la Botoșani și nu numai, se răcește din nou
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vânt puternic care a intrat în vigoare sâmbătă dimineața la ora 06:00 și care vizează cu precădere chiar județul Botoșani.
Marius Budăi: „Care dezvoltare, domnilor liberali? Dați-ne măcar un singur exemplu al unui proiect pe care l-ați susținut pentru județul Botoșani!”
Bugetul propus de Guvernul PNL-USR-UDMR nu este doar o răzbunare la adresa pensionarilor, a angajaților, a studenților și a copiilor, ci și la adresa mediului de afaceri, a investițiilor și a dezvoltării.
Ultimul weekend din februarie aduce surprize la Iulius Mall Suceava: street food, mărțișoare și ateliere de creație
Primăvara începe să își arate „chipul”, vremea este din ce în ce mai plăcută, iar mărțișoarele sunt pregătite pentru a fi oferite celor dragi. Iulius Mall Suceava vine în întâmpinarea anotimpului florilor cu un weekend revitalizant, în aer liber, cu produse turcești, fructe de mare, dar și cu articole handmade. Cei mici sunt așteptați să răspundă unei alte provocări lansate de atelierul de creație: cum ar trebui să arate mărțișorul perfect? 
Ține cont de aceste lucruri când îți alegi următorul laptop
(P) Pandemia a redus mobilitatea celor care lucrează. Cu toate acestea, nevoia unui laptop rămâne în continuare extrem de ridicată. Una dintre explicații poate fi faptul că oamenii pot lucra de oriunde, iar un laptop se pliază pe această nevoie. Tocmai de aceea, alegerea unui nou laptop este cu atât mai importantă, iar sfaturile de mai jos sunt concepute pentru a alege cea mai bună variantă pentru tine.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis: Ritualul botezului rămâne NESCHIMBAT
Ritualul botezului nu va suferi nicio modificare, a decis vineri Sinodul Bisericii Ortodoxe Române.
Loading...
Ofertă de 1 milion de euro pentru un jucător de la FC Botoșani: E geniu! Rămâi blocat când îl vezi
Oferta a sosit recent pe adresa clubului.
Înțepături cu „tâlc” în Consiliul Local pentru niște șefi care există dar nu sunt doriți
A intervenit în ședința aferentă lunii februarie și fostul primar Cătălin Flutur, care s-a referit în interpelarea sa la situația societății Eltrans.
Marcaje rutiere transformate în „pârtii”, semnal de alarmă tras în plenul municipal
În contact cu umiditatea majoritatea marcajelor rutiere devin alunecoase, mai ales în zona trecerilor de pietoni, sporind pericolul de accidente rutiere.
Alexandra Huțu: Guvernul Cîțu și parlamentarii Dreptei lasă jumătate din populația județului Botoșani fără apă potabilă în următorii ani!
Deputatul botoșănean PSD, Alexandra Huțu, în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic a votat ieri amendamentul semnat de toți parlamentarii social-democrați botoșăneni pentru continuarea investiției aprobate în 2018 privind construcția barajului de la Vârfu Câmpului.
Revin ninsorile și vântul: Avertizare meteo emisă de meteorologi
Meteorologii au emis o avertizare meteo.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea de ajutoare alimentare și produse de igienă
Conform Ordonanței de Urgență nr. 84 din 2020, Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate (POAD) , finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane presupune acordarea de pachete cu produse alimentare și cu produse de igienă persoanelor aflate în situație de vulnerabilitate.
Cine ești tu mai... nimeni în drum, nu spui nimic niciodată, ești doar un lăudăros și invidios
23 ianuarie 2021, 22:27
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
Cum mi-am întâlnit sufletul pereche într-un reality show la televizor? Eu chiar mă văd măritată, tânără să fiu! Anul ăsta nu… mai sunt chestii de rezolvat şi apoi. Nu, încă nu ne-am mutat împreună! Cu George mă înţ ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.8745 lei
USD
Dolarul SUA
4.0209 lei
CHF
Francul elveţian
4.4406 lei
GBP
Lira sterlină
5.5894 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7804 lei
XAU
Gramul de aur
228.2335 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2284 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3497 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1327 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1817 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1863 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6555 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.0 o C
Dorohoi
5.0 o C
Bucecea
5.5 o C
Darabani
5.0 o C
Saveni
5.0 o C
Ştefăneşti
9.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.