Ştiri
Cătălin Silegeanu: Cosmin Andrei, primarul problemelor, deși se anunța că fiind un primar al soluțiilor!

​Ce pot să zic, decât că sper că nu ne-am luat “țeapă”, cu primarul ales de majoritatea dintre botoșăneni! Nu aș fi făcut o asemenea afirmație, dacă până acum domnul Cosmin Andrei ar fi venit cu soluții la diversele situații cu care se confruntă Primăria Municipiului Botoșani.

Din contră, domnia să se arată copleșit de problemele pe care le întâmpina în calitatea să, de edil-șef al Botoșaniului, și chiar amenință că își depune mandatul de primar.

 

​Cea mai arzătoare problemă din acest moment în ceea  ce privește municipalitatea botoșăneană este privind pierderea proceselor cu lichidatorul Termica si plata către acesta a unei sume fabuloase de 100 milioane lei, ceea ce înseamnă încasările din taxele și impozitele botoșănenilor pentru următorii doi ani și jumătate.

 

​Situația critică în care se află Primăria Botoșani a fost expusă în spațiul public de către primarul nostru, într-o conferință de presă, și așa cum ne-a obișnuit până acum,  loc să vină cu soluții, așa cum face un liderat devărat și un primar responsabil, domnia să se „plânge” amenințând chiar că renunță la calitatea să de edil-șef.

 

​Precum mulți alți cetățeni ai acestui oraș, întreb și eu: „Nu știați de aceste procese domnule primar? Ati fost Viceprimar două mandate, adică 8 ani de zile. Mise pare ciudat că nu ați știut de această problemă critică pentru municipalitatea botoșăneană.

 

​Iar dacă ați știut, de ce nu ați monitorizat-o? De ce nu ați tras semnale de alarmă din timp pentru că ea să poata fi prevenită?

 

De ce nu iesiți public cu soluții, ci iesiți doar cu probleme? Vă reamintesc că în timpul campaniei  electorale v-ați prezentat în față botoșănenilor  că un primar al soluțiilor, aveați rezolvare la orice problemă.

Ce s-a întâmplat de când sunteți  pe funcția de primar, ați uitat  cum vin soluțiile, sau ele v-au venit doar pe foaie, din pix, în realitate vă este mai greu să gășiți soluții la orice situație?

 

​Când ați ales să candidați pentru conducerea Primăriei  Municipiului Botoșani știați ce presupune această calitate? Indiferent de situația în care va aflăți trebuie  să fiți un primar care să ia decizii potrivite pentru  dezvoltarea municipiului și asigurarea unui trăi mai bun botoșănenilor.

 

​Ar fi trebuit să aveți deja o strategie pentru a o pune în aplicare, fiind instalat de câteva luni buni la conducerea Primăriei. Scopul unei strategii este să identifice direcțiile prioritare de intervenție pentru o perioadă definită de timp.

 

Să lăsam trecutul în urmă și să ne concentrăm pe prezent și viitor, și că nu fiu acuzat că doar critic o savă ofer câteva soluții pentru problema pe care o întampinați:

 

Soluția nr.1

Plata eșalonată a debitului :

Surse se pot obține prin :

- Tăierea subvențiilor la gigacalorie  de la Modern Calor;

- Tăierea subvențiilor oferite către Eltrans;

- Tăierea subvenției de la Cornișă;

- Reducerea cheltuielilor (identificarea și eliminarea cheltuielilor ce nu sunt strict necesare);

- Identificarea altor surse de venituri;

 

​Prin management apolitic și cu manageri adevarați, companiile din subordinea Primăriei le puteți aduce peprofit.

​Făcând aceste lucruri veți avea bani și pentru eșalonarea datoriei și pentru dezvoltarea orașului. Foarte importantă este viziunea pe termen lung, precum și implicarea apolitică în tot sistemul administrativ.

 

 Analiză financiară a fiecărei companii din  subordinea Primăriei, cheltuielile versus venituri va vor  ajută să vă creați o idee cu privire la banii de care dispuneți, nu doar să vă legați de încasările de la cetățeni. Primăria încasează bani din amenzi, din concesiuni, din chirii, precum și din alte activități.

​Adunați-le pe toate și atunci vă veți crea o idee cu privire la situația financiară și dacă e caz de insolvență sau nu .

 

Soluția nr. 2

- Suspendarea executării silite prin depunerea unei cereri către Tribunalul Botoșani în care cereți acest  lucru și mentionați că nu puteți achita taxa de 10% expunându-vă motivele (suma prea mare, suma reprezintă încasările din taxe și impozite de aproximativ 25% ceea ce ar crea probleme grave la instituțiile subordonate, investiții, cofinanțări și așa mai departe);

- Există ordonanțe speciale prin care un complet de judecători pot admite această cerere;

- Căutați spețe similare;

- Dialogul social cu toți cei implicați – executor și lichidator.

 

Soluția nr.3

- Accesarea unui împrumut pentru plata datoriei – negocierea cu băncile că dobânda să fie cât maimică, iar returnarea împrumutului să se facă într-un termen, astfel încât să nu fie afectat bugetulaprobat deja.

 

Vedeți domnule Primar, nu este așa ușor să fii Manager pentru că într-un fel sau altul, asta înseamna a fi edilul șef al unui municipiu, reședință de județ, precum Botoșaniul  și foarte important e că trebuie să fii un conducător care gasește tot timpul soluții la toate probleme ce se ivesc de-a lungul timpului.

 

(Comunicat de presă Cătălin Silegeanu)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
După caniculă, vin vijeliile: Botoșaniul sub COD GALBEN de vreme rea
Meteorologii au emis mai multe avertizări meteo. 
O mamă își caută disperată fiul, a plecat din Franța și nu a mai ajuns la Botoșani
O botoșăneancă stabilită în Italia face un apel disperat pe rețelele de socializare în încercarea de a-și găsi fiul.
POVESTEA botoșănencei care și-a transformat casa într-un muzeu: Când sunt supărată sau bolnavă vin aici şi mă simt mai bine FOTOGALERIE
Dragostea pentru tradiţie a făcut-o pe Niculina Andronache să îşi transforme casa într-un adevărat muzeu, loc unde sunt expuse cu grijă toate obiectele cu istorie pe care le-a adunat de-a lungul celor 70 de ani de viaţă.
Acte medicale false cumpărate cu 30 de lire: Tineri din Botoșani cercetați după cazul de pe Aeroportul Iași - FOTO
Continuă cercetările în cazul românilor întorși din Anglia care au prezentat acte medicale false.
Scriitori botoșăneni dincolo de Styx: I.D. Marin, „eminescologul de la Stâncești”
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică, un nou proiect intitulat Scriitori botoșăneni dincolo de Styx. Astăzi este despre I.D. Marin.
PROGRAMUL activităților de la Memorialul Ipotești în luna august
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii  Mihai Eminescu a anunțat programul activităților pentru luna august. 
Fonduri alocate de Primărie pentru terenul de sport de la Școala 14 – FOTOGALERIE
Pentru modernizarea terenului, lucrările sunt în această perioadă în plină desfășurare.
100.000 de euro de la UE pentru cei care se lansează în afaceri – DETALII
După succesul pe care l-a avut programul “Tânărul fermier”, Uniunea Europeană mai pregătește o campanie pentru sprijinirea celor care vor să înceapă o afacere în agricultură.
TREI cazuri noi înregistrate la Botoșani în ultimele 24 de ore – STATISTICA județului
Autoritățile sanitare de la Botoșani au comunicat situația zilei în contextul stării de alertă cauzată de criza sanitară.
Loading...
Fata de aur de la Tokyo, Simona Radiș, eleganță fină în viața reală – GALERIE FOTO
Botoșănenii dar și toți românii deopotrivă au trăit un sentiment aparte prin medaliile de aur obținute de fetele de la canotaj.
”Tata mută munții” la Happy Cinema Botoșani: Un studiu detaliat asupra psihologiei umane în stare de șoc și disperareFOTOGALERIE
Vineri, 30 aprilie, la Happy Cinema a avut loc premiera filmului ”Tata mută munții”, în regia lui Daniel Sandu, cu Adrian Titieni în rol principal.
Apă testată la Cristești, de la foarte bună la nerecomandată nici măcar animalelor – GALERIE FOTO
Comuna Cristesti se afla printre cele 200 de comune din intreaga tara vizitate în acest an de Caravana ”Apăr Apa”.
Cătălin Chiorescu, membru ALDE Botoșani: Furtună de incompetență peste sectorul feroviar, protejată de Ministerul Transporturilor
Furtunile din ultimele zile, care au afectat rețeaua feroviară, au generat pagube mult mai mici decât furtuna de incompetență care a pus la pământ transportul feroviar în ultima perioadă, sub înaltul patronaj al Ministerului Transporturilor.
România va avea parte de trei noi sfinți, toți din Botoșani – VIDEO
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a fost prezent vineri, 30 iulie 2021, la Botoșani.
Loading...
Mitropolitul Teofan, mesaj de la Botoșani la 14 ani de la decesul fostului patriarh botoșănean – VIDEO
Fostul patriarh Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române, a fost pomenit vineri, 30 iulie 2021 în cadrul unor slujbe oficiate la Catedrala Mitropolitană din Iaşi dar şi în localitatea sa natală, satul Tocileni din comuna Stăuceni, judeţul Botoşani.
Judecătorii botoșăneni l-au eliberat din pușcărie pe fostul primar al Iașului
Judecătoria Botoşani a admis eliberarea condiționată a fostului primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, condamnat în august 2020 la 5 ani de închisoare, în dosarul de luare de mită de la UTI.
Șofer de 35 de ani mort în accident produs pe un drum județean din Botoșani – FOTO
Un grav accident de circulație a avut loc vineri la orele după amiezii.
10 consilieri la trei șefi: Liberalii au izbucnit în plenul județean - Noi vorbim de mere și dvs. ne explicați de pere VIDEO
S-au încins spiritele în cadrul ședinței de la Județ în momentul în care consilierii au avut de votat organigrama Consiliului Județean Botoșani.
Reglări de conturi: Huligani băgați în arestul Poliție, după ce au luat bătaie la Cornișa
De fapt, violențele care au avut loc în parcul de agrement Cornișa în urmă cu mai bine de o săptămână au fost un act de răzbunare a unor tineri bătuți cu aproximativ o lună de zile înainte.
Vizită înaltă la Biserica orașului, Mitropolitul Teofan a ajuns pe șantier: Era ca o rană deschisă a orașului care acum începe să se vindeceFOTO&VIDEO
ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei a ajuns la Botoșani, în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, într-o vizită de suflet, având în vedere regularitatea cu care ajunge în județ.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
 Poate credem, unii dintre noi, că am auzit de prea multe ori că trebuie să ne deșteptăm, așa cum spune probabil cel mai cunoscut vers al Imnului. Dar oare înțelegem cu adevărat chemarea la trezire? La rațiune? La ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9198 lei
USD
Dolarul SUA
4.1348 lei
CHF
Francul elveţian
4.5704 lei
GBP
Lira sterlină
5.7754 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7739 lei
XAU
Gramul de aur
243.1200 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2312 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3765 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0534 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3243 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1929 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6615 lei
Vremea
astăzi
Botosani
31.3 o C
Dorohoi
31.0 o C
Bucecea
30.9 o C
Darabani
29.8 o C
Saveni
31.6 o C
Ştefăneşti
36.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.