Actualul primar al municipiului Botoșani va candida pentru un nou mandat la alegerile locale din 2020.
Anunțul a fost făcut din sediul PNL de actualul președinte care a precizat faptul că Flutur a fost singurul care a dorit această candidatură.
„Pentru a nu mai exista discuții, la noi este foarte clară intenția dlui primar de a mai candida pentru un mandat. Și singura. Ca să nu mai existe atâtea discuții și probleme, am discutat intern de o lună de zile”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
PNL a efectuat un sondaj în acest sens, respondenții fiind peste 850 de botoșăneni din municipiu și județ.
„În momentul acesta există un sondaj făcut de PNL la nivel național care are o componentă națională și una județeană. Sunt două abordări, una sociologică și cealaltă de sondare a persoanelor”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Din partea PSD Botoșani, la alegerile pentru Organizația Municipală și-a exprimat intenția de candidatură, actualul viceprimar Cosmin Andrei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
RAZIE cu polițiști și jandarmi: Șoferi amendați, marfă confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Zeci de botoșăneni drogați au ajuns la Urgențe
Oana Sava
Mar 29, 2024
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024