Un incendiu uriaș s-a produs noaptea trecută în municipiul Botoșani.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit, noaptea trecută, pentru a salva de flăcări o casă din municipiul Botoșani. La sosirea forțelor de intervenție casa ardea ca o torță, astfel că efortul pompierilor a fost zadarnic. Incendiul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, pe strada Izvoarelor, din municipiul Botoșani.
Acoperișul și mansarda unei case din municipiul Botoșani au ars în totalitate, azi-noapte, într-un incendiu violent. Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și au constatat că exista pericolul ca incendiul să se extindă și la camerele de la parter, dar și la casele vecine. Intervenția a fost una dificilă deoarece în mansardă erau depozitate cantități însemnate de produse apicole (ceară și miere), care întrețineau arderea.
Pompierii au salvat bunurile din camerele de la parterul clădirii, dar și casele vecine. Intervenția a durat mai bine de trei ore.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise. Proprietarul casei a relatat că a uitat o făclie aprinsă în mansardă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024