Ştiri
Căminul cultural al unei comune din Botoşani transformat  în “casa cea mare a bunicilor”  – GALERIE FOTO

O tradiţională manifestare culturală a avut loc zilele acestea într-o comună din Botoşani.

Şezătorile iernii,  organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a încheiat la Curteşti şirul acţiunilor culturale, duminică 25 februarie 2018. Organizată de asemenea ireproşabil, în sala Căminului cultural, gazdele au fost reprezentate de primarul comunei, Maricel Anton, Centrul a fost reprezentat de managerul Cornelia Ciobanu.

 

Curteştii sunt fără îndoială modelul satului românesc în care cultura tradiţională îmbogăţită inevitabil, dar fără a atinge esenţa, este scoasă la lumină în folosul comunităţii contemporane şi pentru asigurarea identităţii pe viitor. Musafirii au fost întâmpinaţi aici de alesul locului, primarul Maricel Anton care a deschis manifestarea, un om în atitudinea căruia s-a văzut dorinţa de a păstra frumuseţile culturii tradiţionale, fiind implicat în absolut fiecare moment al acţiunii culturale.

 

Startul şezătorii a fost dat de şezătoarea literară coordonată şi de această dată de scriitorul Nicolae Corlat, care a preluat cârma momentului poetic, coordonatorul de drept fiind scriitorul Gellu Dorian – compartimentul literatură-teatru. Au recitat ori au citit din scrierile lor, scriitori din judeţ, membri ori nu, ai Uniunii Scriitorilor din România – Nicolae Corlat, Cristina Prisăcariu Şoptelea, Nina Viciriuc, Cezar Ciobâcă, Dumitru Necşanu, George Luca, Vasile Iftime, Gabriel Alexe, Petruţ Pârvescu, Ovidiu Petcu,Mircea Oprea şi  Vlad Scutelnicu.

 

Elena Pricopie, coordonatorul compartimentului educaţie permanentă a Centrului a continuat şezătoarea cu o prelegere despre importanţa actului istoric  ireversibil de la 1 Decembrie 1918, evocând 12 mari nume ale neamului românesc, începând cu Alexandru Ioan Cuza şi încheind cu marele savant botoşănean Nicolae Iorga, patrioţi, făuritori ai României Întregite şi obligaţia tuturor românilor de a construi viitorul, onorând trecutul. De asemenea, a vorbit despre importanţa şi necesitatea “valorizării patrimoniului cultural material şi imaterial, văzând în acesta nu doar o amintire despre trecut, ci mai ales, cheia viitorului nostru, despre necesitatea de a conştientiza importanţa socială şi economică a patrimoniului cultural şi necesitatea de a promova excelenţa în acest domeniu, în acest an 2018, desemnat în spaţiul european anul patrimoniului cultural, în spaţiul românesc  fiind sărbătorit  centenarul unirii”.

 

Din dragoste pentru rădăcinile traiului la sat, din dorinţa de a rămâne peste timp imaginea casei de la sat cu toate cele necesare înăuntrul şi în curtea ei, primarul  a organizat  incinta căminului cultural ca interiorul din “casa cea mare a bunicilor”, aşa cum s-a şi exprimat  în deschiderea manifestării.

 

Ultima parte a şezătorii a aparţinut folclorului, cântecului şi jocului popular. Ansamblul folcloric “Flori de măr” înfiinţat doar de un an şi jumătate, a dăruit celor prezenţi un regal de cântec şi joc popular. Coregrafia ansamblului este semnată de Ionel Petrişoru. Coordonatorul ansamblului, domnişoara Dana Mihai este un model de tânăr român care ştie şi vrea să înveţe de la cei mai devreme născuţi tradiţiile, şi să le transmită deja altor tineri şi copiilor din Curteşti.

 

Folclorul muzical s-a îmbinat frumos cu prezentarea obiceiurilor de nuntă, cu povestiri, ghicitori, snoave şi măiestria şi priceperea arătată prin ţesut, tors, împletit şi alte meşteşuguri. Taraful de fluieraşi condus de profesorul Ioan Enciu de la Palatul Copiilor a adus pe scenă minuni de copii din Curteşti şi din Botoşani care îndulcesc viaţa prin cântec.

 

Şezătoarea a fost deschisă de primarul localităţii, un om extrem de implicat în tot ce se “construieşte” acolo în domeniul culturii şi educaţiei, şi a fost încheiată de fiul acestuia, Daniel Anton, student în anul I la clarinet, Academia “Gheorghe Dima” Cluj, care a încântat asistenţa prin interpretarea la instrumente tradiţionale, primii săi mentori fiind chiar profesorul Ioan Enciu şi maestru Ioan Cobâlă, prezent de asemenea în sală.

 

Momentul foarte aşteptat al întâlnirii de la Curteşti, care a redat cu fidelitate momentele cheie ale traiului în satul românesc şi a atras şiruri lungi şi dese de aplauze din partea publicului, sala căminului fiind de această dată neîncăpătoare, a adus în aceeaşi poveste copii, tineri, părinţi şi bunici din Curteşti, oameni care iubesc cultura, găsesc adevărul prin spiritualitate, caută lumina prin educaţie.

 
download from google play download from apple store

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Şezătoare cu surprize într-o localitate din Botoşani – GALERIE FOTO

 

La Botoșani, prin gara copilăriei lui George Călinescu: Pe aici au trecut Eminescu, Enescu, Iorga – VIDEO
Construcția gării din Botoșani a început în 1867, odată cu tronsonul de cale ferată Vereşti - Botoșani.
Farul Constanța – FC Botoșani, CATASTROFĂ pentru Botoșani: 8 - 0 într-un meci în care jucătorii lui Hagi s-au distrat pe teren
Farul Constanța – FC Botoșani s-au întâlnit duminică în etapa a 19-a din  Superliga. Elevii lui Hagi au reușit scorul campionatului: 8 - 0.
Daniela Șfaițer, atunci când se stinge însăși viața 
Era vara anului 2015, îmi amintesc ca acum... Eram undeva prin apropierea gării când îmi sună telefonul:-    Bună ziua! Sunt Daniela Șfaițer, aș vrea să vorbim câteva minute.
Daniela Condurache așa cum nu ai mai văzut-o: S-a luptat cu Șelly, Horia Moculescu, Dorian Popa și Damian Drăghici – FOTO&VIDEO
De la muzica populară la jocul minții. Și nu doar că a avut o prestație onorabilă, dar a reușit să creeze și bună dispoziție în fața unuia dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România.
DURERE fără margini: Botoșănean de 22 de ani mort într-un accident de muncă în Belgia, abia se logodise
Crăciunul va fi trist în acest an pentru o familie din Botoşani.
A lovit un copil, apoi a mutat mașina de la locul accidentului
Șoferul de 31 de ani a încercat să ascundă fapta, mai ales că urcase la volan în stare de ebrietate.
Mașină oprită în trafic cu focuri de armă, CINE se afla la volan
Polițiștii botoșăneni au reușit să oprească autoturismul abia după ce au executat mai multe focuri cu arma din dotare.
S-a trezit cu Poliția la ușă: Zeci de cartușe ridicate din casa unui botoșănean
Persoana percheziționată nu  era autorizată să dețină arme letale sau neletale și nici muniție aferentă acestora.
IN MEMORIAM Daniela Șfaițer: Așa mi-au spus toți preoții, că eu sunt lăsată să dau
Mamă, soție, femeie de afaceri. Dar mai presus de toate un om bun. Așa a trăit Daniela Șfaițer. În această dimineață, inima ei a încetat să mai bată, vestea căzând ca un fulger peste toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o.
IPS Teofan și PS Nichifor Botoșăneanul vor sluji de Sfântul Nicolae în două mănăstiri din Botoșani
Mitropolia Moldovei a făcut publice evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 4-10 decembrie 2022.
Educația ne unește: Elevii din Botoșani au marcat Ziua Persoanelor cu dizabilități – GALERIE FOTO
Fiecare copil este unic şi îşi are propria sa valoare, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară.
Cătălin Silegeanu: Începe cursa cadourilor, iar primarii nu ratează ocazia de a-și face reclamă pe banii cetățenilor
Perfidia atinge cote maxime când aleșii își asumă pe persoană fizică merite necuvenite, simulând generozitate și grijă față de comunitate, spune omul de afaceri Cătălin Silegeanu.
Drama pensionarilor CAP-iști din Botoșani: 'O să murim în beznă ca niște câini'
Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în Botoşani, mulți dintre ei fiind foști CAP-iști care abia își duc zilele.
Un botoșănean a plecat să-și viziteze mama și când s-a întors îi ardea casa
Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri după ce în casa sa s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea Dângeni.
Bărbat rănit după un impact TIR – Peugeot, câmpul s-a umplut de cereale – FOTOGALERIE
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost rănit după ce autoturismul Peugeot pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion înmatriculat în Republica Moldova. Evenimentul s-a produs în această după-amiază, în localitatea Santa Mare.
Când dragostea pentru cafea se întâlnește cu pasiunea pentru mașini retro: La Camionnette, o cafenea altfel deschisă la Botoșani – GALERIE FOTO
(P) Deseori se spune că, pentru a te simți împlinit în viață, este indicat să lucrezi într-un domeniu care cu adevărat îți place. Iar când vine vorba de o afacere, fie ea mai mică sau mai mare, îmbinarea pasiunii cu profesia reprezintă deseori cheia succesului.
Duminică: Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni / Revista ”Hyperion” la 40 de ani
Scriitorii botoșăneni se reunesc duminică dimineață pentru a aniversa patru decenii de la apariția revistei ”Hyperion”.  
Între tupeu și prostie: A ieșit la plimbare beat într-o mașină fără asigurare
Agenții Secției de Poliție Rurală nr. 3 au oprit vineri pentru control, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Șofer săltat de polițiști și băgat în arest: A refuzat stabilirea alcoolemiei în sânge
Un botoșănean a fost reținut de oamenii legii pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri.
Ce este o casă de pariuri cu licență ONJN
(P) Cu cat vorbim mai mult despre un stil responsabil de pariere, cu atat mai des ar trebui sa aducem in discutie termenul de ONJN. In acest an s-a vorbit mai mult ca niciodata despre ONJN, ceea ce ne arata ca pariorii au fost mai dornici precum oricand sa descopere informatii de ajutor pentru ei.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Am dat două goluri frumoase, am avut două ocazii bune. Sunt fericit, sunt mulțumit. Vreau să îl felicit pe Edjouma că nu s-a bucurat la gol. Eu spun că a fost un meci frumos, un meci spectaculos. Au fost oameni lângă mine care ...
Curs valutar
2 decembrie 2022
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.4 o C
Dorohoi
-1.5 o C
Bucecea
-0.9 o C
Darabani
-2.1 o C
Saveni
-1.2 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.