La Bursa locurilor de muncă au fost prezenți sute de botoșăneni veniți cu gânduri mai mici sau mari, dornici să-și găsească un loc de muncă.
Având în vedere că nu toți botoșănenii au studii superioare sau medii, angajatorii au propus diverse oferte și pentru cei mai puțini învățați.
Printre cei prezenți era și o femeie care nu știa ce să facă și încotro să o apuce. Botoșăneanca nu știa nici măcar să completeze un chestionar și asta pentru că avea doar două clase.
„Nu știu să completez. Ce pot să fac? Am un copil de șapte ani, sunt de la 45 de kilometri depărtare de Botoșani. Trăiesc din ajutorul social. Ce să fac, nu știu... Nu am cu ce face naveta. Dacă aș găsi acolo la mine de muncă. Două clase am”,
spunea botoșăneanca.
Ca atare, un organizator al evenimentului a îndrumat-o către un agent economic care angajează muncitori necalificați. Și asta pentru că având în vedere studiile sale, posibilitățile sunt limitate. Mai ales că, din cele povestite, femeia nu ar fi dispusă să lucreze în altă parte decât în comuna în care locuiește.
În aceste condiții cel mai probabil va rămâne în continuare să trăiască din ajutorul social. Și din păcate în aceeași situație se află alte mii de botoșăneni.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024