Ştiri
Botoşani, judeţul cu 14 pensionari la 10 salariaţi

Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS), în România există 9 pensionari la 10 salariați, situația fiind de-a dreptul dramatică în județul Teleorman, unde există 16 pensionari la 10 angajați.

INS a comunicat, miercuri, că numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,223 milioane în primul trimestru, în scădere cu 6.000 faţă de trimestrul precedent. În ultimul trimestru al anului trecut, numărul pensionarilor din România ajunsese la 5,229 milioane, în creştere cu 5.000 faţă de trimestrul precedent.

 

Astfel, în primul trimestru al acestui an, raportul per total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a rămas 9 la 10.

”Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 5 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Călăraṣi, Dâmboviṭa ṣi Neamṭ”, se arată în datele INS.

 

Pensia medie în România

 

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.072 lei, iar raportul dintre pensia medie nominala netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 51,3% (comparativ cu 52,5% în trimestrul precedent).

 

Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,1%.

 

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 503 de lei.

 

Astfel, diferența este de 860 lei în judeţul Botoṣani, 864 lei în Giurgiu, 885 lei în Vrancea faţă de 1363 lei în Municipiul Bucureşti, 1356 lei în Hunedoara ṣi 1279 lei în judeṭul Braṣov. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 89,8% în totalul celor de asigurări sociale.

 

Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (76,5%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, potrivit Observator. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,1%.

 

În 2017, numărul mediu al pensionarilor din România a fost de 5,228 milioane, în scădere cu 29.000 faţă de anul anterior, în timp ce pensia medie a crescut cu 12,8%, la 1.069 de lei.

download from google play download from apple store

 

Specialul Macaleţi, specialul Flutur - Li se pregătesc pensii diferite față de muritorii de rând


 

Enache a răbufnit după ce Iftime l-a dat și pe Roman: Căpitanul nu se vinde
Costel Enache, antrenorul lui FC Botoșani, a vorbit despre înfrângerea suferită de echipa sa în Derby-ul Moldovei cu Poli Iași, 1-2.
Meci tranșat în 5 minute! FC Botoșani nu reușește să se revanșeze în fața Iașului și suferă prima înfrângere
După un joc modest, FC Botoșani a pierdut toate cele trei puncte puse la bătaie pe stadionul Emil Alexandrescu din Iași.
Judecător din Botoșani, mesaj DUR după protestul cu violențe: Unii jandarmi fiind pur și simplu linșați
Atac dur la adresa președintelui României din partea unui judecător de la Botoșani.
ALERTĂ: Ploi torențiale anunțate la Botoșani
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare de ploi torenţiale, valabilă până duminică seara, la ora 22, fenomenele periculoase urmând să aibă loc în aproape toată ţara.
FC Botoșani și-a vândut și căpitanul de echipă la FCSB!
Echipa locală de fotbal rămâne fără unul dintre cei mai valoroși jucători.
Filme de calitate la Cine Globe oferite cu un pahar de vin gratuit – PROGRAMUL
Cinefilii botoșăneni au și pentru săptămâna ce urmează o ofertă variată de pelicule, la dispoziție.
Comunicat PSD: Noua lege a pensiilor va fi prezentată luni la Botoșani
Secretarul de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale Marius Rândunică, va veni în municipiul Botoșani pentru a prezenta proiectul privind noua lege a pensiilor.
Tânăr periculos luat sub escortă și băgat la pușcărie
Un botoșănean de 20 de ani a fost dat în căutare de oamenii legii de la Botoșani.
Un botoșănean a ajuns de la festivalul de la Vlăsinești direct în mâinile polițiștilor
Oamenii legii de la Botoșani ”i-au stricat” starea de euforie unui botoșănean.
loading...
Un șofer din Botoșani i-a ignorat pe polițiștii care i-au făcut semn să oprească – Urmărirea s-a terminat urât pentru el
Tupeu în zi de sărbătoare.
După ce a plecat de la Botoșani, Connect-R a postat un mesaj: Nu se poate așa ceva, m-ai omorât, te iubesc - VIDEO
Connect-R este în centrul atenției în ultimele zile, după ce a anunțat că s-a despărțit de soția lui, Misha.
Contra se gândește să îl ia pe Moruțan la națională: Poate fi o soluție
Jucătorului plecat de la FC Botoșani i se deschide calea către o carieră de succes.
Scandal uriaș la Iași înaintea meciului cu Botoșaniul, Stoican a explodat: Nu sunt glugă de coceni
Înaintea meciului cu FC Botoșani, în clubul rivalilor de la Iași a izbucnit un imens scandal.
Tinerii ortodocşi botoşăneni aşteptaţi la o întâlnire de amploare – PROGRAMUL
În perioada 24-26 august 2018 Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Iași, și Asociația Tineretul Ortodox Român (ATOR), filiala Iași, vor organiza prima ediție a „Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova” (ITOM).
amafashion.ro%20
loading...
Se extinde pesta porcină africană - ce recomandă Direcţia Sanitară - Veterinară
Pesta porcină africană, cea mai periculoasă boală la porc, nu afectează sănătatea omului. Aceasta duce la decesul porcinelor iremediabil, pentru că nu există vaccin contra acestei boli.
Premieră la Botoşani: O soprană de operetă pe scena unui festival sătesc - VIDEO & FOTOGALERIE cum au reacţionat oamenii
Desfăşurate într-o singură zi, manifestările dedicate sărbătoririi comunei Vlăsineşti au fost cât se poate de variate, de la pop şi disco la muzică uşoară, populară şi… puţină operetă.
Connect-R a isterizat fetele: Veneam cu elicopterul aici, la Văsineşti, paaaf, numai praf, numai… ceva extraordinar VIDEO & GALERIE FOTO
Imediat după reprezentaţia plină de senzualitate a Annei Lesko, pe scena de la Vlăsineşti a urcat în uralele mulţimii Connect-R.
Enache debordează de optimism înaintea confruntării cu Poli Iaşi: Sunt convins că vom scoate un rezultat foarte bun
Roş-alb-albaştrii joacă din nou în deschiderea unei runde din Liga 1. În etapa a V – a FC Botoşani întâlneşte vineri, în deplasare, pe CSM Politehnica Iaşi.
Am trăit-o şi pe asta: Fuego s-a urcat pe un gard şi apoi a cântat... Modern Talking de mână cu doamna liceenilor – VIDEO & GALERIE FOTO
A XIV – a ediţie a Zilei Comunei Vlăsineşti l-a adus miercuri în localitatea vecină Săveniului şi pe Fuego. Artistul a ajuns la scenă când impresarul Liviu Sorinel încă îi făcea prezentarea.
starshiners.ro%20
FC Botoşani a intrat oficial în zodia pariurilor, brandul Elsaco înlocuit pe tricouri cu o casă de pariuri - FOTOGALERIE
Dacă în Europa Occidentală tot mai multe ligi profesioniste militează împotriva implicării caselor de pariuri în sponsorizarea cluburilor, în România unul câte unul ajunge să fie sprijinit financiar de companii din acest domeniu.
Nu conteaza aceste statistici nemernice ce le tot scoateti din joben trimestrial. Pensionarii si-au achitat banii pentru pensii. Ca or fi 1/10, bla, bla, bla, chiar nu conteaza.
14 iunie 2018, 13:37
astratex.ro
loading...
starshiners.ro%20
loading...
Sondaj
Sunt justificate protestele românilor din Diaspora?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Concomitent cu plata parcării prin metoda pe care botoșănenii o cunosc la parcometru, va demara și plata prin SMS pe care Eltransul a agreat-o cu compania Piconet prin aplicația TPark, aplicație care va permite conducătorilor auto ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6569 lei
USD
Dolarul SUA
4.0889 lei
CHF
Francul elveţian
4.1043 lei
GBP
Lira sterlină
5.1960 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6974 lei
XAU
Gramul de aur
154.7175 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2463 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4370 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9714 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1091 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1810 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6244 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.9 o C
Dorohoi
27.9 o C
Bucecea
27.9 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
23 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.