Un nou program în domeniul agricol a fost aprobat în cursul zilei de ieri în ședința de Guvern
Acesta își propune să stimuleze creşterea porcilor din rasele autohtone.
„În ședința de Guvern de ieri s-a aprobat Programul Bazna și Mangalița pentru crescătorii de aceste rase de porci. Va fi un program care se va derula prin Direcția Agricolă. Așteptăm publicarea în Monitorul Oficial după care îl punem în aplicare. Pe toți cei interesați de a intra în acest program îi așteptăm la Direcția Agricolă să se înscrie”,
Cristian Delibaș, director Direcția Agricolă
Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de suine vor primi cu titlu gratuit un număr de purcei pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat un contract în acest sens. Pot primi între 2- 10 porci, iar la final, ei trebuie să livreze minimum 50% din purceii primiți.
Cei care se înscriu în program vor primi câte 250 de lei pentru fiecare animal pe care îl cresc.
Botoșănenii interesați trebuie să se înscrie la sediul Direcției Agricole în termen de 90 de zile de la publicarea Hotărârii în Monitorul Oficial.
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024