Ştiri
Botoșăneanul pentru care Enescu și Tonitza au plâns – GALERIE FOTO & VIDEO

Se împlinesc astăzi 104 ani de la moartea celui mai nefericit dintre pictori, geniul născut pe pământ botoșănean care a lăsat omenirii lucrări de o inestimabilă valoare.

S-a născut pe 1 februarie 1868, în Ștefănești, din județul Botoșani. Era fiul maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. În noaptea de 27 spre 28 iunie 1916, pictorul Ștefan Luchian se stingea din viaţă, după o îndelungată suferinţă. Avea doar 48 de ani.

 

A pictat necontenit, devenind unul dintre cei mai valoroși artiști ai vremii sale. Către sfârșitul viții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii.

 

În 1873 familia se mută la București. Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii de Belle Arte, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură.

 

În toamna anului 1889 pleacă la München, unde studiază două semestre la Academia de arte frumoase și execută copii după operele lui Correggio și Rembrandt, aflate la Muzeul de artă. Revine în țară în 1890 și participă la prima expoziție a societății de artă Cercul artistic. Pleacă în anul următor la Paris, unde studiază la Academia Julian și cunoaște, în muzee și expoziții, viață artistică pariziană, aflată în acea perioadă în plină efervescentă impresionistă.

 

Revenit la București, va fi în 1896 principalul inițiator al "Expoziției artiștilor independenți", care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. 

 

 

Țintuit de boală

 

Tot atunci apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții.

 

Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână. Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții.

 

Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Tehnicii uleiului Luchian îi alătura, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului.

 

 

Luchian, Tonitza și Enescu, mărturisiri...

 

Nicolae Tonitza se apropie de Ștefan Luchian în ultimii ani ai vieţii. Pictorul din Bârlad descrie tulburător ultima vizită la Luchian, zugravul bolnav şi îndurerat.

 

"I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte, căci boala i-a luat vigoarea degetelor şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase am plâns, plânsul, sec al neputinţei mele detestabile".

 

Tudor Arghezi a lăsat mărturii de o excepțională valoare, pe care le și publică pe 11 mai 1955, la o săptămână după trecerea în eternitate a compozitorului George Enescu, născut în Livenii Botoșanilor.

 

Articolul lui Arghezi așază dintru început, într-un istoric aproape banal, o poveste care avea să rămână vie peste decenii.

 

"Înaintea primului mare război, din 1914, trăiau paralel în România, fără să se cunoască de la om la om, două mari personalităţi, doi artişti: compozitorul Enescu şi pictorul Luchian. Unul artist al sunetului frumos şi celalalt artist al pensulei delicate", scria Arghezi în debutul articolului publicat în România Liberă.

 

Încă emoția se dezlănțuie cu fiecare rând parcurs, pentru ca la final să găsim o mărturie copleșitoare, pe care Tudor Arghezi o dezvăluie în cuvinte alese.

 

"Cu toate că mai tânăr decât Luchian, mi-aş permite să afirm că eram prieten cu el. L-am vizitat des în casa lui, marcată astăzi cu o placă de marmoră, de cimitir. El îşi primea prietenii rămaşi în atitudinea lui de Prometeu înlănţuit pe Caucaz. De ani de zile, zăcea doborât de boala lui cumplită, natura asociindu-se, ca să-l chinuiască până în ultima secundă, cu nepăsarea brută şi răutatea veninoasă şi cu incompetinţa medicală a vremii. Uşa lui Luchian era slobodă şi deschisă orişicăruia, ziua şi noaptea, ca la biserică. O candelă veghea cu scânteia ei, ca să desluşească vag, pe întuneric, lucrurile din odaie.

 

L-am găsit într-o dimineaţă zgribulit, dar însufleţit, şi cu ochii lui frumoşi, aprinşi. După ce-l părăsiseră rând pe rând toate organele care fac viaţa – dacă nu plăcută cel puţin suportabilă, – mai trăiau din el ochii şi glasul, care a grăit articulat până la stingerea fiinţei lui întregi. Luchian plângea… Plângea de o emoţie fericită…  Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu o pelerină, strecurată în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară şi a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică dintr-altă lume. Apoi, umbra şi-a luat vioara şi pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului şi i-a spus: “Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu". Mâinile nu şi le-au putut strânge, pentru că braţele pictorului nu se mai puteau mişca de un an.

 

Amintind de darul discret, făcut unui artist, părăsit într-o vreme când gloria personală pe alţii îi orbea, cred că nici un elogiu, ce i s-ar putea aduce, acum, pe mormântul abia acoperit al maestrului George Enescu, maestru cu adevărat, nu poate întrece aducerea aminte… ”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Iată cum operează în Belgia medicul botoșănean prin realitatea augmentată: Un moment unic VIDEO
Medicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată- mixtă. Aceasta presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, iar rezultatele sunt spectaculoase.
Craiova în doliu înaintea meciului cu FC Botoșani
Universitatea Craiova este în doliu înainte de meciul cu FC Botoșani. Ștefan Triță, primul abonat al sezonului 2020-2021 și persoana care oferea portrete jucătorilor la petrecerile organizate de club, a decedat.
Asta da „performanță” la Nova Apaserv: Stații de epurare în comune unde nu există apă și canalizare
La Botoşani, firma de apă canal a judeţului a construit, cu apoape 30 de milioane de lei, staţii de epurare în comune unde nu curge apa şi nu există canalizare. Astfel, investiţia este momentan inutilă, iar una dintre staţii zace închisă de aproape patru ani.
Accident în zona industrială, șoferii nu s-au înțeles și au chemat Poliția – VIDEO & FOTOGALERIE
La aproximativ o oră după accidentul de la Salcea, în care a fost implicat și un automobil din Botoșani, a avut loc un nou eveniment rutier.
Mașină din Botoșani făcută praf la Salcea, cinci oameni răniți – FOTO
Un accident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane, între care doi copii, s-a produs vineri seară, în orașul Salcea din județul Suceava, după impactul puternic dintre două autoturisme.
Banii pentru Colegiul Laurian pierduți, Raluca Turcan extrem de supărată: Un subiect care este ca o rană pentru mine
Reabilitarea corpului principal al Colegiului Național AT Laurian a fost pusă pe așteptare. Asta după ce, suma alocată pentru realizarea acestei investiții s-a întors la bugetul de stat.
Raluca Turcan a promis că dublează numărul de angajați dintr-o instituție de la Botoșani
Una dintre problemele semnalate de funcționarii din sistemul de stat care lucrează în instituții din subordinea Ministerului Muncii este privitoare la deficitul de personal și volumul mare de muncă.
De la ZERO întârzieri la recalcularea pensiilor și sezonieri exportați – ACTIVITATEA instituțiilor de la Botoșani prin ochii Ralucăi Turcan
Raluca Turcan a susținut o conferință de presă în care a făcut o trecere în revistă a activităților din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii.
Servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă
(P) Atunci când vrei sau trebuie să pleci într-o altă țară, ai nevoie de o comunicare cât mai bună. Pentru a înțelege anumite exprimări și cuvinte, traducerile trebuie efectuate. Atât tu, cât și cel cu care vorbești, trebuie să înțelegeți despre ce discutați. În acest fel, ai nevoie de servicii de traduceri pentru o comunicare eficientă. Oricât de mult ai cunoaște o limbă, există exprimări juridice sau medicale pe care nu le înțelegi sau nu le poți traduce, așadar ai nevoie de traduceri de specialitate.
Loading...
Costel Șoptică a anunțat CÂND încep lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos
În prezența ministrului Muncii, Raluca Turcan, Costel Șoptică a anunțat că în următoarele luni vor începe lucrările la cele două drumuri vitale pentru botoșăneni.
De ce TopScaune.ro este diferit de alt magazin online de scaune?
(P) În mediul online există numeroase magazine de scaune, însă TopScaune.ro este un magazin foarte special, fiind totodată şi foarte recomandat de utilizatori din mai multe motive. Acest magazin online se diferenţiază de concurenţă prin atenţia desăvârşită pe care o acordă scaunelor, din mai multe categorii, astfel încât la consumatorul final să ajungă doar cele mai bune produse.
ACUM - Raluca Turcan încheie vizita maraton de la Botoșani cu o conferință de presă – VIDEO
Ministrul Muncii a efectuat vineri o vizită de lucru la Botoșani.
Anul școlar ar putea să înceapă mai devreme - MOTIVUL
Ministrul Educației a anunțat această posibilă măsură, în condițiile în care România are printre cei mai scurți ani școlari dintre statele din Uniunea Europeană.
Bărbat adus în cătușe la Botoșani după ce și-a făcut de cap în trafic
Va sta după gratii câteva luni.
Loading...
Mii de angajați din Finanțe vor primi laptopuri pentru a munci de acasă
Ministerul Finanțelor Publice va achiziționa 3.700 de laptopuri necesare pentru a permite desfășurarea muncii la domiciliu pentru o parte considerabilă a angajaților MFP, ANAF și direcțiilor regionale, în condiții de pandemie.
Peste 50 de îmbolnăviri la Botoșani în ultimele ore – SITUAȚIA pe localități
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele ore.
ALERTE privind măști de protecție neconforme, unele sunt pentru copii
Anunțul a fost făcut de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Raluca Turcan așteptată de un pensionar nemulțumit - Nu plângeți că plâng și euFOTO & VIDEO
Raluca Turcan a venit vineri într-o vizită de lucru la Botoșani, iar în fața Palatului Administrativ a fost așteptată și de un pensionar nemulțumit.
O nouă licitație pentru locuri de parcare în municipiul Botoșani, CINE se poate prezenta
Pentru evitarea aglomerărilor și respectarea distanțării fizice, licitațiile vor avea loc la Sala Polivalentă, cu respectarea intervalului orar în care s-au făcut programările.       
Șfaițer s-a săturat de tribune goale și cere măsuri: Vrem să avem fani pe stadion
Cornel Şfaiţer, managerul lui Sepsi, a vorbit despre implementarea VAR în Liga 1.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
“Este o provocare pentru mine, mai ales că eu vin din mediul privat și nu vin dintr-o poziție de administrație publică. Este o provocare pe care am acceptat-o și sper să îmi duc mandatul până la capăt. Abia aștept să îmi ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8831 lei
USD
Dolarul SUA
4.0924 lei
CHF
Francul elveţian
4.4065 lei
GBP
Lira sterlină
5.6478 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7707 lei
XAU
Gramul de aur
223.0612 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2309 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3333 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1352 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2197 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1854 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6566 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.2 o C
Dorohoi
1.5 o C
Bucecea
1.2 o C
Darabani
1.7 o C
Saveni
1.2 o C
Ştefăneşti
0.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.