Ştiri
Botoșăneanul care și-a omorât iubita și a aruncat-o în pădure ajunge la Tribunal

O altă faptă care a șocat comunitatea locală prin cruzimea de care a dat dovadă un botoșănean a fost moartea unei femei care mai apoi a fost abandonată într-o pădure.

A fost o crimă din dragoste, femeia a murit, bărbatul își va petrece probabil mulți ani din viață după gratii.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Ţ.M.M., în vârstă de 43 de ani, din comuna Manoleasa, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de  „violenţă în familie sub forma omorului”.

 

S-a reţinut că, în data de 2 iunie 2020, în urma unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa concubinei sale, H.V., după care a abandonat cadavrul într-o zonă retrasă din extravilanul comunei Manoleasa, județul Botoşani.

 

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

 

Povestea crimei pasionale

 

Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit lângă o pădure, iar necropsia a arătat că aceasta a avut parte de un sfârșit violent.

 

Crima s-ar fi petrecut pe 1 iunie, iar în acea zi, spun anchetatorii, cei doi, colegi de muncă la o fermă din județul Iași, ar fi plecat să o viziteze pe fiica femeii, în comuna Coțușca, însă nu au mai ajuns la destinație.

 

Îngrijorată că femeia nu mai răspunde la telefon, fiica ei a sunat la poliție.

 

Pe 4 iunie, femeia a fost declarată dispărută, iar după două zile trupul neînsuflețit a fost găsit abandonat lângă o lizieră. La doi kilometri distanță era părăsită și mașina partenerului ei.

 

- Bărbat: Luni, pe 1 iunie, între 1 și 2, era cu mașina trasă acolo la pândar, lângă pădure și l-am întrebat: ce faci? Și a spus că stau.

 

- Reporter: Îl credeați în stare de așa ceva?

 

- Bărbat: Nu, nu știu ce a fost în mintea lui.

 

 

Alt bărbat: A fost trei zile poliția, 8 mașini au stat aici toată ziua. Au fost prin pod, peste tot. L-au găsit la Avrămeni.

 

Pe 8 iunie, la două zile de la descoperirea trupului femeii, autoritățile l-au găsit pe suspect într-o comună vecină, la aproape 10 kilometri de locul crimei. Bărbatul este acuzat de omor.

 

Bărbat: “L-au găsit la restaurant că el lua mâncare de acolo. A dus-o la pădure și el a lăsat-o acolo omorâtă și a plecat.”

 

Moartea a fost violentă

 

Potrivit anchetatorilor, femeia a avut parte de o moarte cumplită.

 

”S-a stabilit că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat cel mai probabil insuficientei respiratorii acute. A fost identificat posibilul autor, concubinul femeii, în vârstă de 42 de ani, cu care aceasta avea o relație de 6 luni”,

a precizat atunci Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Suspectul a fost arestat preventiv sub acuzația de omor.

loading...
DUREROS: Femeia omorâtă cu toporul de concubin făcuse plângere împotriva bărbatului

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Zeci de cazuri noi înregistrate la Botoșani, am ajuns la 222 de decese
Județul Botoșani a ajuns la o rată de incidență de 2, 47 îmbolnăviri la mia de locuitori.
Costel Șoptică: La mulți ani, România! La mulți ani, români! – GALERIE FOTO
Ziua Națională a României ne-a găsit separați fizic, fără a ne bucura ca în alți ani de manifestările tradiționale, însă cu multă credință, iubire și speranță în suflete. Simțim românește și poate abia acum, în aceste vremuri dificile, ne dăm seama de sacrificiul pe care înaintașii noștri l-au făcut pentru ca noi astăzi să fim liberi, într-o Românie unită.
Nemulțumiri politice de 1 Decembrie! Partidele care au „trișat” la manifestații, discuții aprinse după ceremonie – FOTO&VIDEO
Anul acesta Ziua Națională a României a fost umbrită de restricțiile cauzate de criza sanitară a virusului SARS-COV-2, iar manifestațiile au fost probabil cele mai sărace din ultimul deceniu.
Botoșăneni lăsați fără apă din cauza avariei uriașe de pe bulevard: Anunțul Nova Apaserv
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către reprezentanții Nova Apaserv printr-un comunicat de presă.
Peste 4.270 de cazuri în țară și aproape 200 de oameni morți – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 360.934 de pacienți au fost declarați vindecați.
ACUM: Avarie uriașă pe bulevard, crater în trotuar, șefimea la fața locului – FOTO & VIDEO
O avarie puternică s-a produs de Ziua Națională a României pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiu, lângă Casa Tineretului.
Prefectul, mesaj de Ziua Națională: Să fim mândri că suntem români
Sărbătorim Ziua Națională a României într-un cadru atipic, date fiind vremurile pe care le trăim. ”Chiar dacă manifestările obișnuite nu au putut avea loc în context mai larg, vă îndemn, dragi botoșăneni, să regăsiți aceeași bucurie în suflet ca în anii anteriori, în această zi cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi!”, a transmis prefectul județului Botoșani.
1 Decembrie pentru botoșănenii patrioți: Cu tricolorul pe umeri, pe la balcoane sau mașini – GALERIE FOTO din municipiu
Ziua Națională a României a fost marcată și în acest an de unii botoșăneni care și-au arătat dragostea de țară măcar în această zi de sărbătoare.
PSD Botoșani: Ziua de 1 Decembrie, ziua dedicată tuturor românilor, nu a trecut neobservată, în actualul context epidemiologicGALERIE FOTO
Membrii Organizației Județene PSD Botoșani au ținut să marcheze această zi festivă la adevărata sa valoare și au început pregătirile cu câteva zile înainte de 1 Decembrie.
Loading...
Eugen Tomac (PMP): Aceasta este ziua cea mare a națiunii noastre!
Au trecut 102 ani de când națiunea noastră a făurit statul România cu toate provinciile ei, ani în care am trecut prin multe.
”Copacul Tricolorului Românesc” împodobit de zeci de copii în Centrul Vechi – VIDEO & GALERIE FOTO
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României au debutat în Centrul Vechi cu aproape două ore înainte de momentul anunțat de Prefectură și Garnizoana Botoșani.
ATENȚIE! Persoanele aflate în izolare sau carantină pot face cerere online pentru urna mobilă
În prezent, zeci de mii  de români sunt fie internați în spital, fie sunt obligați să rămână la domiciliu timp de două săptămâni.
Cel mai frumos gol din fotbal a fost înscris de o… botoșăneancă - VIDEO
La doar 15 ani, frumoasa botoșăneancă a jucat două meciuri în Liga I pentru cea mai titrată echipă din România.
PSD Botoșani: Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai importantă a istoriei românești. La mulți ani tuturor românilor!
Liderii PSD Botoșani au transmis astăzi un mesaj către botoșăneni, cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României.
Loading...
CE îi așteaptă pe bugetari în 2021, Violeta Alexandru: Nu se lucrează la niciun scenariu de tăiere a salariilor, dar…
Înghețări sau tăieri de salarii în 2021? Urmează concedieri? Sunt întrebările care stârnesc neliniște în rândul bugetarilor, mai ales după ce chiar premierul a făcut, ieri, o serie de declarații în acest sens.
Cătălin Silegeanu: Este o rușine națională faptul că partidele politice din opoziție nu au oprit ”privatizarea” Zilei Naționale
Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-a consumat cel mai important moment din istoria noastră: formarea României Mari.
Mihaela Huncă, deputat PRO România: La Mulți ani România, La Mulți ani dragi români, La Mulți ani dragi botoșăneni!
”În fiecare an de 1 decembrie, Ziua Marii Uniri, îmi reamintesc faptul că  noi românii,  în istorie, am reuşit să depăşim încercările atunci când am fost uniţi, când am avut conştiinţa unui ideal”.
VOTEAZĂ! Cu patru jucători și un antrenor, FC Botoșani intră în competiția finalului de an - LISTA
Iubitorii sportului sunt invitați să aleagă, până pe 27 decembrie, Fotbalistul străin al anului în România, dar și Antrenorul anului.
Femeile dintr-un oraș botoșănean au parte de analize medicale GRATUITE – GALERIE FOTO
Cancerul de sân și de col uterin sunt cele mai frecvente tipuri de cancer diagnosticate în rândul femeilor și cele care fac cele mai multe victime la nivel mondial.
IMPRESIONANT: Ce au făcut tinerii dorohoieni în cele 40 de zile de la plecarea la Domnul a preotului Constantin Muha - FOTO&VIDEO
În pofida condițiilor mai puțin prielnice unor activități ample, tinerii au realizat un proiect artistic deosebit și unic. 
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
27 noiembrie 2020
EUR
Euro
4.8735 lei
USD
Dolarul SUA
4.0875 lei
CHF
Francul elveţian
4.5081 lei
GBP
Lira sterlină
5.4471 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9287 lei
XAU
Gramul de aur
237.6576 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3462 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0148 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1463 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-4.2 o C
Dorohoi
-4.0 o C
Bucecea
-4.5 o C
Darabani
-2.8 o C
Saveni
-4.2 o C
Ştefăneşti
-0.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.