Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani
La data de 13 octombrie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au reușit identificarea unui bărbat de 27 de ani din municipiul Botoșani, față de care s-a dispus schimbarea măsurii controlului judiciar în arestare preventivă , acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii mai multor infracțiuni de furt comise atât pe raza municipiului Botoșani cât și pe raza municipiului Iași .
Din activitățile desfășurate de către polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul a încălcat cu rea credință două dintre obligațiile impuse de organul judiciar prin instituirea măsurii preventive a controlului judiciar, respectiv nu a informat organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței și nu s-a prezentat la sediul IPJ Botoșani, conform programului de supraveghere.
Astfel,a fost înștiințată instanța de judecată care a dispus înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Benzar, cu capul spart, luat cu salvarea de pe teren după intrarea criminală a unui dinamovist
Gabriela Erdic
Apr 23, 2024
Elevii unei școli din județ, lecții cu polițiștii și pompierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Instructori auto controlați de polițiști: Doi dintre ei au fost amendați
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Jandarmii botoșăneni, activități de prevenire organizate pentru elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
CLIPUL ZILEI: Suferințele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Oana Sava
Apr 23, 2024