Ştiri
Botoșănean arestat după ce și-a amenințat fratele cu moartea și a dat foc la bunuri

Polițiștii botoșăneni au reținut pentru 24 de ore un bărbat care a amenințat că îi dă foc fratelui său. Ulterior acesta a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile din partea instanței.

Cei doi frați locuiesc în comuna Mihai Eminescu, într-o curte comună, având locuințele pe același teren. Se pare că neînțelegerile dintre ei au degenerat iar unul dintre frați, având un cuțit asupra lui, a amenințat că îi dă foc celuilalt.

 

Nu și-a pus în practică amenințarea, însă a incendiat totuși o parte din bunurile rudei sale de sânge, respectiv o stivă de coceni de porumb, aflată în curtea locuinţei. 

 

Pompierii solicitați au reușit să stingă flăcările, iar bărbatul violent a fost preluat de polițiști, fiind considerat periculos pentru fratele său.

 

Poliţiştii l-au escortat pe bărbatul de 47 de ani la sediul poliţiei pentru audiere, iar ulterior au emis pe numele său ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Botoşani.

 

În continuare bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să se propună o soluţie procedurală.

 <

loading...
/p>

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
FC Botoșani, singura echipă care NU a fost de acord cu sistemul cu 16 echipe în Liga I, Iftime: Nu prea putem să jucăm cu dublă măsură
Patronul de la FC Botoșani a argumentat de ce își dorește ca Liga 1 să rămână cu 14 echipe.
După 14 septembrie: Părinții vor primi 75% din salariu pentru a sta acasă cu copiii dacă școala se închide
Măsurile vor fi similare cu cele din perioada în care cursurile școlare au fost suspendate.
Cum să alegeți mașina de spălat potrivită pentru o afacere mică
(P) Există mai multe tipuri de întreprinderi mici, ale căror cerințe de curățare depășesc capacitatea echipamentelor electrocasnice și au nevoie de soluții de spălare adecvate: undeva la mijloc între mașinile de spălat casnice si cele profesionale sau industriale. Dar cam cât de departe se află „mijlocul”? Piața oferă diferite opțiuni pentru aceste nevoi și este important să înțelegeți pe care să alegeți. Haideți să vedem cum alegem o mașină de spălat semiprofesională pentru o afacere mică.
Botoșănean reținut după ce a agresat sexual o femeie într-un magazin
Când a comis fapta, botoșăneanul era beat.
Directorul DSVSA nu vrea să se facă politică în instituție: Stăpânesc această artă, să îi pun la aceeași masă
Mihai Țurcanu își dorește ca activitatea instituției să nu fie afectată din cauza orgoliilor politice.
CONTROALE la Botoșani și printre taximetriști, polițiștii au dat noi amenzi
O nouă acțiune de control a fost efectuală de polițiștii botoșăneni.
Femeie de 72 de ani prinsă în flagrant de polițiști în piață
Botoșăneanca s-a ales cu dosar penal.
1.345 de cazuri de COVID raportate astăzi, RECORD de pacienți la ATI – SITUAȚIA pe județe
Noi cazuri de îmbolnăvire au fost raportate joi de autorități.
Salon de artă naivă: Botoșănenii invitați la vernisaj
Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 31 august 2020.
Loading...
Roxana Țurcanu: Este timpul să punem capăt acestui management defectuos și dăunător botoșănenilor
​Roxana Țurcanu a transmis o scrisoare deschisă către botoșăneni.
Mihai Țurcanu și-a pus halatul alb la prima conferință: Formăm o echipă; relația noastră va fi una aproape perfectă
Mihai Țurcanu, noul director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), a susținut joi prima conferință de presă după ce la începutul săptămânii a fost numit la conducerea instituției.
Șofer oprit pentru că nu purta centura de siguranță, amendat cu 5.000 de lei
Polițiștii din Săveni au oprit, joi, pentru control o autoutilitară condusă de un tânăr de 24 de ani, care nu purta centură de siguranță.
S-au trezit cu mascații în ogradă: Contrabandiștii nu au mai avut timp să ascundă marfa
Joi, polițiștii botoșăneni au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două locații de pe raza județului Botoșani.
FLAGRANT în Piața Centrală, bișnițar prins în plină acțiune
Polițiștii au avut informații cu privire la activitatea botoșăneanului.
Loading...
Tânăra care și-a aruncat copilul în latrină, ÎNCĂTUȘATĂ la scurt timp după emiterea sentinței
Femeia de doar 21 de ani a fost ridicată de acasă și dusă direct la Penitenciarul Botoșani.
Percheziții cu mascați, polițiștii au ridicat un PISTOL, dar și topoare și bâte
Polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție într-un dosar privind infracțiuni de omor calificat și tentativă de omor.
Costel Șoptică, senator PNL: Pregătim deschiderea școlii pentru orice situație posibilă
Guvernul Orban pregătește deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil, iar începerea școlii nu este un subiect de campanie.
APIA Botoșani efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului I, anul 2020
Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.
Plaja de la Stânca a fost închisă, reacțiile au început să apară: A mai inventat primarul vreo autorizație?
Plaja pe care sute de botoșăneni s-au relaxat în ultimele săptămâni a fost închisă prin decizia autorităților locale, decizie motivată de măsurile dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Ușoară creștere a cazurilor de COVID-19, CÂTE teste s-au realizat la Botoșani în ultimele 24 de ore
Numărul persoanelor infectate la Botoșani, de la începutul pandemiei și până în prezent, a ajuns la 1.195.
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Este o zi cu o încărcătură emoțională foarte mare pentru mine. N-am mai trăit asemenea emoții de prin 2012, deci timp de opt ani am fost mai relaxată. Astăzi, toate emoțiile s-au adunat și am să îmi cer scuze pentru ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8359 lei
USD
Dolarul SUA
4.0751 lei
CHF
Francul elveţian
4.4904 lei
GBP
Lira sterlină
5.3679 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8595 lei
XAU
Gramul de aur
268.4712 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2456 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3964 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0691 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6491 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.