Ştiri
Becali a sistat plățile către FC Botoșani: Pierderile vor fi foarte mari

După ce în România s-a introdus Ordonanța militară, Gigi Becali a decis să nu mai achite niște bani pe care-i datora celor de la FC Botoșani.

Un apropiat al mijlocașului roș-albaștrilor a dezvăluit pentru Pro Sport că moldovenii puteau să se mai aleagă cu 500.000 de euro de euro dacă internaționalul U21 Olimpiu Moruțan juca într-o serie de partide, pe care Gigi Becali și Valeriu Iftime o stabilise în timpul negocierilor.

 

”Este adevărat ceea ce spuneți, dar vreau să vă explic cum au stat lucrurile și vreau să scrieți acolo că de această dată chiar îl înțeleg pe Gigi Becali. Nu doresc să se interpreteze acum că eu am început să mă plâng de bani când în România se întâmplă tot ce se întâmplă, iar noi trebuie să ne gândim acum doar la sănătatea oamenilor și trebuie să stăm în case”, a spus Valeriu Iftime pentru Pro Sport.

 

Finanțatorul celor de la Botoșani a explicat mai apoi, scrie Digisport, cum stă de fapt situația în contul transferului mijlocașului.

 

”Acum vreau să vă explic cum a stat situația la transferul lui Moruțan și ce clauze au mai fost în contract. Când am pornit cu Gigi Becali discuțiile eu am pornit de la suma de 1.500.000 de euro. Însă Gigi mi-a spus că nu poate să îmi dea acesti bani pentru transferul lui Oli. Atunci am bătut palma pe o altă sumă, dar am pus în contract niște clauze, iar Moruțan dacă le îndeplinea la FCSB eu puteam să mă mai aleg cu alți 500.000 de euro.

Stabilisem cu Gigi, că dacă Moruțan juca la echipa națională de seniori a României eu primeam o sumă. Dacă Moruțan juca în Europa League cu FCSB un număr de meciuri primeam o altă sumă. Dacă Moruțan juca în Liga Campionilor cu FCSB primeam o altă sumă. Dacă Moruțan juca la FCSB un număr de meciuri primeam o altă sumă.

Din aceste clauze doar cea cu numărul de meciuri din campionat a fost îndeplinită, iar Gigi trebuia să îmi achite 100.000 de euro. Dânsul a achitat din acești bani doar 15.000 de euro, iar apoi am înțeles de la președintele meu Anton, care a vorbit cu Vali Argăseală, că Gigi Becali a pus stop la plăți în această perioadă și nu mai vrea să îmi plătească restul de bani.

Dar eu unul îl înțeleg și sunt sigur că ne vom regla atunci când o să treacă această criză. Pentru că nici eu nu l-as mai lua acum înapoi pe Moruțan la Botoșani, dacă noi nu vom mai juca fotbal un an. V-am dat și eu așa un exemplu. Nimeni nu știe când se vor relua competițiile, iar pierderile financiare vor fi foarte mari”, a mai spus Iftime.

 

loading...
După ce l-a criticat crunt, Becali surprinde: ”Îl iubesc. Va fi cea mai mare marfă de export a României, după Hagi”
10 jucători străini au plecat de la Botoșani și n-ar mai vrea să se întoarcă! Alți 6 au rămas în oraș

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
O botoșăneancă a triumfat la cel mai mare concurs de romanțe din România – GALERIE FOTO
Un concurs organizat în vreme de pandemie, dar care a strâns laolaltă cele mai bune voci.
Cerşetori torturaţi pentru a-şi face ”planul de încasări”: Victime exploatate la Botoșani, METODELE folosite de interlopi
Cu banii obţinuţi din traficul de persoane, inclusiv la Botoșani, interlopii şi-au cumpărat case şi maşini, având şoferi angajaţi pentru a se deplasa prin ţară.
DRAMA unei familii din Botoșani: Femeia și-a ucis soțul, patru copii au rămas orfani de tată
Bărbatul a fost înjunghiat în inimă, copiii asistând la întreaga scenă. Mama lor a fost arestată preventiv și trimisă în judecată.
Un botoșănean eliberat din pușcărie dispărut fără urmă! Sunați la 112 dacă îl vedeți
La data de 26 octombrie 2020 polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția numitului Feraru Sebastian de 26 ani, din localitatea Bădiuți, oraș Ștefănești, județul Botoșani.
Ședință de Consiliu Local pe repede înainte! Aleșii au votat în liniște proiectele, întrunirea online s-a terminat sec
Ultima ședință a actualului Consiliul Local a durat aproximativ un sfert de oră. De altfel singura voce care s-a auzit online a fost a președintelui de ședință, consilierul local Cătălina Lupașcu.
Șofer beat pulbere prins la plimbare prin centrul orașului
A refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.
Decizii CJSU: Trei școli în scenariul roșu și locuință modulară pentru o familie din Botoșani
Autoritățile s-au întâlnit într-o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Percheziții DIICOT la Botoșani: Doi tineri reținuți, un kilogram de canabis confiscat – GALERIE FOTO
Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați, în cursul zilei de astăzi, în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Un tânăr beat și fără permis s-a urcat la volan dis de dimineață
Probleme mari pentru un tânăr din Botoșani.
Loading...
Controale în locurile aglomerate, zeci de amenzi date într-o singură zi – GALERIE FOTO
Noi activități desfășurate de polițiști pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2.
Un șofer botoșănean a ajuns cu mașina într-un gard
Oamenii legii i-a întocmit dosar penal.
O botoșăneancă infectată cu COVID a murit
Autoritățile județene au raportat decesul unei femei infectate cu virusul SARS-COV-2.
2.844 de cazuri noi de Covid, la doar 8.709 teste prelucrate – SITUAȚIA de la Botoșani
Până astăzi, 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 151.811 pacienți au fost declarați vindecați.
Mașină cu cinci tineri oprită în miez de noapte de polițiștii botoșăneni: CE au descoperit
Polițiștii continuă cercetările. 
Loading...
Mihaela Huncă, deputat Pro România: Protejați copiii și nu mai organizați alegeri în școli!
Mihaela Huncă a adresat o scrisoare deschisă lui Ludovic Orban.
CINE intră de azi în carantină, la întoarcerea în România - Lista țărilor actualizată
 Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se prevede carantina odată cu reîntoarcerea în România.
ACUM: Ședință secretă de Consiliu Local, accesul interzis, transmisie NU se face
Ultima ședință ordinară de Consiliu Local din mandatul 2016 – 2020 are loc în aceste momente, însă NU mai este publică, așa cum a fost de la luarea deciziei ca plenul să se întrunească prin intermediul mijloacelor electronice.
Se ia în calcul renunțarea la teze: Anunțul ministrului Educației
​Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se ia în calcul varianta ca în acest an școlar să se renunțe la teze.
Val de intervenții ale pompierilor botoșăneni, de la incendii la persoane transportate la spital
Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au avut 276 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 40 intervenții pe zi.
Salariu de 8.000 de lei la un serviciu al Primăriei, care sunt condițiile – LISTA locurilor de muncă vacante
Aproape 900 de locuri de muncă sunt la dispoziția botoșănenilor care vor să se angajeze, cele mai multe fiind destinate celor cu studii medii.
astratex.ro
Sondaj
Credeți că o vom duce mai bine după alegerile din 27 septembrie?
Da
Nu
Va fi la fel
Declaraţia zilei
 „Am trecut din nefericire la faza în care trebuie să consideram fiecare contact suspect. Asta e adevărul. Cel mai îngrijorat sunt că baricada pe care am construit-o în Urgență poate ceda, și atunci toți bolnavii, ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8731 lei
USD
Dolarul SUA
4.1224 lei
CHF
Francul elveţian
4.5473 lei
GBP
Lira sterlină
5.3888 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9325 lei
XAU
Gramul de aur
252.3262 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2412 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3352 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9430 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1294 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1786 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10.6 o C
Dorohoi
10.8 o C
Bucecea
10.2 o C
Darabani
11.7 o C
Saveni
10.6 o C
Ştefăneşti
9.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.