Un bărbat de 54 de ani, din comuna Ripiceni, a avut nevoie de ajutorul pompierilor botoșăneni pentru a găsi drumul spre casă.
S-a întâmplat în seara zilei de 11 decembrie. Puțin după ora 21.00, bărbatul a anunțat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, că s-a rătăcit pe un câmp de la marginea localității și a dat ca reper trei becuri aprinse.
Acesta susținea că îi este frig și acuza dureri în piept.
Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, din care un echipaj SMURD, s-au deplasat de urgență la fața locului și au început căutările. În paralel cu acțiunea de căutare, salvatorii au ținut, permanent, legătura telefonică cu persoana rătăcită.
După aproximativ o oră, bărbatul căutat a fost găsit, pe câmpul de la marginea localității Ripiceni. Acesta a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar a refuzat transportul la o unitate spitalicească, fiind lăsat la domiciliu.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024