Ştiri
Autorul jafului de la Brico Depot, REȚINUT de polițiștii botoșăneni

În timpul jafului, o angajată a fost rănită, femeia fiind transportată la spital.

În cursul zilei de joi, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 31 de ani, din municipiul Galaţi, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 

Potrivit IPJ Botoșani, în urma probatoriului administrat s-a stabilit că la data de 17 decembrie 2019, împreună cu o femeie de 28 de ani, profitând de neatenţia angajaţilor unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, au sustras mai multe scule electrice, cauzând un prejudiciu de 5.272 de lei.

 

Mai mult, în timp ce încercau să părăsească parcarea societăţii respective cu un autoturism, au fost surprinşi de o angajată, împrejurare în care au acroşat-o pe aceasta, provocându-i vătămări corporale.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor sus-menţionate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

 

După cum Botoșăneanul.ro (foto și video AICI) scria la data comiterii jafului, cei doi și-au pregătit planul cu minuțiozitate. Au intrat în recunoaștere în magazin, de unde au cărat pe o ușă laterală mai multe unelte electrice. Le-au ales pe cele mai bune, spun reprezentanții unității comerciale.

 

Au dus pachetele cu unelte lângă gardul exterior care delimitează parcarea de alte exponate destinate comercializării. Mai apoi au ieșit, au tras mașina în locul în care erau depozitate cutiile de unelte și flancați cumva de portieră au început să le tragă pe sub gard și mai apoi să le introducă în mașină. În mod paradoxal, copilul era cel care prelua pachetele și le așeza pe bancheta din spate. Au fost imediat observați pe camerele de supraveghere ale magazinului de șefa serviciului de securitate, care a ieșit să împiedice furtul. Femeia implicată în furt a închis rapid portbagajul și a început să scoată din pachete și să le arunce pe jos.

 

Au plecat în trombă, trecând peste piciorul agentei de pază de la magazin care ulterior a fost transportată la spital. Autorii se aflau într-o mașină cu numere de București, un VW Passat de culoare gri.

     

loading...
Au fost găsiți! Bărbatul și fata brunetă de la Brico Depot identificați! UNDE se află
VIDEO cu jaful de la Brico Depot! Cuplul surprins de camere, dat în urmărire generală – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Ca să nu primești amendă: Ce bifezi în Declarație când mergi la bancomat pentru a scoate bani?
Cetățenii care nu vor să se expună inutil riscurilor de a fi amendați solicită lămuriri din partea oamenilor legii.
DECIZIA unui supermarket din Botoșani, pentru a sprijini bugetul local: Să fim împreună contează acum mai mult ca oricând
Compania anunță că își reorganizează prioritățile, pentru a fi astfel alături de economia României în lupta cu coronavirusul.
Scriitorul parlamentar solicită autorităților să înceteze sabotarea presei în plină criză medicală
Botoșăneanul solicită autorităților transparență totală în ceea ce privește criza medicală actuală provocată de creșterea numărului de cazuri de COVID-19 și stoparea acestor practici care stau în calea accesului la informații de interes public.
Comunicat: ALDE propune amenajarea de paturi la Sala Polivalentă și Cornișa, pentru tratarea bolnavilor de COVID-19
Nu avem locuri în spitale? Haideți să aplicăm modelul din Spania și China!
CUM o aduc pe bunica la mine, dacă locuiește în alt județ? RĂSPUNSUL polițiștilor care naște controverse
Cetățenii nu au fost mulțumiți de răspunsul oferit de reprezentanții Poliției Române.
ASTĂZI: Dispoziție dată de primar – CUM vor circula tramvaiele și microbuzele din Botoșani
Municipalitatea a anunțat programul de circulație a transportului în comun.
Secție din Spitalul Mavromati ÎNCHISĂ de coronavirus, UNDE va fi montat aparatul de testare pentru COVID-19
La Botoșani, aproape 1.600 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Încă 16 botoșăneni băgați direct în carantină, după ce au fost preluați de jandarmi la intrarea în județ
Continuă amenzile acordate pentru nerespectarea interdicțiilor impuse de ordonanțele militare.
Un nou val de amenzi pentru inconștienții care au ieșit din casă
Mai multe au fost acordate de către oamenii legii în ultimele 24 de ore. 
Loading...
BILETUL NORDULUI, un apel de solidaritate pentru spitalele din județul Botoșani
Zilele Nordului, cel mai mare festival de muzică, arte, sport și călătorii găzduit pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și R. Moldova demarează o campanie de strângere de fonduri și resurse pentru dotarea spitalelor din județul Botoșani.
IMPORTANT pentru șoferi: CE se întâmplă cu prelungirea dovezilor înlocuitoare ale permiselor auto
Procurorii botoșăneni au anunțat cum se va proceda în perioada instituirii stării de urgență.
Niște tineri din Botoșani au renunțat la costume populare pentru a proteja medicii
Gest impresionant făcut de membrii unui ansamblu popular din județul Botoșani.
Cel mai mare dealer auto din Botoșani și Suceava își suspendă activitatea
(P) Compania ”Darex Auto” din Șcheia își suspendă activitatea după adoptarea de către Guvern a ordonanței militare prin care municipiul Suceava și localitățile limitrofe intră în carantină.
Directorul Urban Serv a făcut publice SUBSTANȚELE cu care se dezinfectează străzile – DOCUMENT
Pentru ca botoșănenii să fie informați cu privire la modul de dezinfectare a străzilor din municipiul Botoșani, directorul companiei a oferit detalii despre substanțele utilizate.
Loading...
O nouă decizie: Un medicament foarte utilizat va fi vândut cu porția în farmacii
Măsura a fost luată pe fondul crizei provocate de coronavirus.
40 de cazuri de coronavirus ASTĂZI la Botoșani - TABEL defalcat pe județe
Autoritățile au făcut în sfârșit publică situația pe județe a persoanelor infectate cu COVID – 19. La Botoșani, astăzi, 2 aprilie 2020 sunt 40 de cazuri de infecții cu coronavirus, lucru care ne situează pe locul 14 la nivel național.
Încep înscrierile: Se dau bani de la stat pentru producătorii de tomate din Botoșani
Valoarea ajutorului de minimis este de 3.000 euro de beneficiar per an, iar sumele se plătesc într-o singură tranșă.
Măsuri luate într-o comună din Botoșani: Este în joc viaţa tuturor - FOTOGALERIE
O comună din Botoșani luptă pe toate fronturile pentru ca să nu existe nici un caz de coronavirus.
Ministrul sănătății la Suceava după ce șefii spitalului au DEMISIONAT, vin medicii militari
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat că Nelu Tătaru, ministrul Sănătății și noul secretar de stat, Ionel Oprea, se vor deplasa în această dimineața la Suceava.
Stai acasă și VIZITEZI: Descoperă viața lui George Enescu în prima expoziție digitală 360
O călătorie virtuală care are menirea nu doar de a ne îmbogăți din punct de vedere cultural, ci și de a oferi copiilor prilejul de a afla informații interesante despre viața și opera marelui compozitor George Enescu.
Loading...
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
„Multumim tuturor celor care au ajutat si  doresc să ajute Spitalul Județean în aceste zile în lupta împotriva COVID-19  si au donat în contul ASOCIAȚIEI” PRIETENII SPITALULUI MAVROMATI”pentru a achiziționa în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8288 lei
USD
Dolarul SUA
4.4163 lei
CHF
Francul elveţian
4.5682 lei
GBP
Lira sterlină
5.4966 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1159 lei
XAU
Gramul de aur
225.8515 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2406 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3438 lei
AUD
Dolarul Australian
2.6946 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1285 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1759 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6468 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.